Adolescenta si criza de identitate

Alina Blagoi - Adolescenta si criza de identitate
Adolescenta este un moment important in dezvoltarea individului. Aceasta perioada este insotita de schimbari semnificative atat fizic cat si mental. Neintelegerile, conflictele dintre generatii creeaza o distanta intre parinti si adolescenti, o tensiune permanenta intre acestia.

In etapa de varsta 12 – 15 ani, preocuparea fata de prezentarea de sine si rolurile de sex este mai mare decat cea pentru orientarea vocationala. Puseul de crestere influenteaza multe aspecte ale comportamentului. Colegii devin un factor de socializare si influentare comportamentala intr-o mai mare masura decat parintii. Din punct de vedere fizic fetele isi incheie puseul de crestere la inceputul acestei perioade, iar baietii spre sfarsit. Legat de noul aspect pe care corpul il capata, apare, destul de frecvent, preocuparea puberilor pentru propria infatisare.
Regulile grupului devin sursa generala a regulilor de comportament, conformismul la normele grupului imbraca forme diverse, de la imbracaminte si pana la jargonul verbal sau gestual, si totusi elevii de aceasta varsta sunt foarte preocupati de ceea ce gandesc altii despre ei. Iesirea din pubertate inseamna iesirea din societatea de tip tutelar familial si intrarea in viata social culturala.

Adolescenta cuprinde trei stadii:
• Preadolescenta 14 – 16/18 ani
• Adolescenta propriu-zisa 16/18 – 20 ani
• Adolescenta prelungita 18/20 – 25 ani.

Preadolescenta (14 – 16/18 ani) este perioada stabilizarii, de maturitate biologica. In aceasta etapa se adanceste individualizarea si se contureaza caracteristicile constiintei de sine. Se manifesta inca agitatie si impulsivitate, neliniste si dificultate in concentrare, oboseala la efort. Individualizarea se intensifica in planul intelectual si al relatiilor cu ceilalti. Se rafineaza interesul pentru lectura, filme, tehnica, se nuanteaza experienta afectiva si se afirma dorinta de socializare.
In adolescenta timpurie parintii continua sa fie importanti din punctul de vedere al dezvoltarii sociale. De asemenea, parintii raman un factor important al echilibrului emotional si material. Adolescentii in aceasta etapa sunt dependenti de familie in sens literal, nu numai daca ne gandim la dependenta materiala, financiara de confort, mai ales relativ, la siguranta si confortul oferit de familie. Aceasta dependenta este perceputa acum intr-un mod mai putin placut decat era perceputa in stadiile anterioare de dezvoltare. Nevoia de independenta este in fapt cea care conduce la dezvoltarea adolescentului si implicit care conduce la cel de-al doilea stadiu al socializarii.

Adolescenta propriu-zisa (16/18 – 20 ani) se caracterizeaza prin intelectualizare intensa, imbogatirea cu conduite adulte, exprimarea independentei, apropierea de valori culturale. Adolescentul trece de la evaluarile impulsive critice la cele de originalitate. Aspiratiile se socializeaza, iar aspectele de vocatie profesionale se contureaza treptat. Structura biologica inca fragila il face vulnerabil la TBC, nevroze, anxietati si rar la suicid.
Perioada de adolescenta propriu-zisa (16/18 – 20 ani) se caracterizeaza printr-o intelectualizare intensa (dezvoltarea gandirii abstracte), prin imbogatirea si largirea incorporarii de conduite adulte. Exprimarea independentei nu mai este deziderativa si revendicativa, ci expresiva, mai naturala. Adolescentul cauta mijloace personale de a fi si de a aparea in ochi celorlalti. Il intereseaza responsabilitati in care sa existe dificultati de depasit spre a-si masura fortele. Individualizarea si constiinta devin mai dinamice si capata dimensiuni noi de “demnitate” si “onoare”: Apropierea de valorile culturale este de asemenea larga. De la o forma de evaluare impulsiva critica se trece la forme de evaluare in care cauta sa-si exprime originalitatea. Gustul personal are o mai mare pregnanta si se poate sustine si demonstra.
Acest al doilea stadiu este caracterizat de o stare conflictuala atat pentru familie, cat si pentru adolescent. Conflictul este determinat pe de o parte de dragostea si atasamentul copilului pentru parintii sai, de dependenta economica si organizatorica de familie si pe de alta parte de nevoia de independenta crescanda, de nevoia de a apartine si grupului de prieteni in acelasi timp cu apartenenta la familie si nevoia de a fi acceptat in interiorul grupului de varsta.
Temele principale de conflict nu se rezuma doar la independenta materiala ci se concretizeaza in forme precise cum ar fi diferenta de viziune asupra vietii sociale, interferenta parintilor in munca scolara (asteptarea sau criticarea unor rezultate), interferente in viata afectiva (criticarea prietenilor), lipsa sustinerii financiare a unor proiecte personale ale adolescentului. Aceasta nu inseamna ca parintii si adolescentul sunt cu siguranta intr-o stare de conflict permanent, prin aceasta sunt doar relevate surse tipice de conflict. Asadar de la o stare de totala dependenta fata de parinti adolescentii progreseaza printr-un stadiu intermediar de conflict catre achizitiile unui al treilea stadiu de relativ independenta fata de acestia. Independenta nou castigata nu inseamna ruperea tuturor legaturilor cu parintii si legarea totala a adolescentului de grupul de prieteni, ci functionarea adolescentului ca individ in cercul de prieteni – independenta care duce deseori la conflicte in interiorul familiei. Conflictul intre generatii este un cliseu in care poate fi recunoscut conflictul intre generatia dominanta si grupul de adolescenti – elevi de liceu sau studenti, respectiv noua generatie care se formeaza prin dezvoltare sociala si personala.

Adolescenta prelungita (18/20 – 25 ani) cuprinde studentimea si tineretul integrat in forme de munca, in ambele cazuri independenta da un plus de energie personalitatii. Gustul pentru informatie se diversifica, se manifesta nevoia de participare la viata sociala. Viata sentimentala intensa este relativ instabila. Au loc angajari matrimoniale, aparitia unor rezidentialitati ce creeaza conditiile intimitatii ca forma de traire noua.
In adolescenta se dezvolta preocupari ale constiintei si constiintei de sine. Transformarile le marcheaza iesirea din conformismul infantil, determina o experienta personala densa, marcata de nesiguranta si aspiratie spre independenta si libertate. Apartenenta la grup este competitiva si tensionala, generand concomitent si sentimentul de dependenta si cel de independenta.
Autocunoasterea si descoperirea propriilor posibilitati realizeaza gasirea identitatii vocationale. Identitatea vocationala este initial axata pe trasaturi de caracter si se dezvolta ulterior pe baza identitatii aptitudinilor.
Adolescenta, etapa specifica pentru a doua decada a vietii, se caracterizeaza prin trecerea spre maturizare si integrare in societatea adulta, cu solicitarile ei sociale, politice, familiale, profesionale.
In adolescenta are loc cea mai intensa dezvoltare psihica a omului prin evolutia laturii cognitive, afective si evolutive, prin elaborarea idealurilor, a conceptiei despre lume. Pentru prima parte a perioadei, adolescentul in plan comportamental, oscileaza intre copilarie si maturitate. Sub raport psihologic adolescenta se caracterizeaza prin hipersensibilitate, trecerea in studiul superior al dezvoltarii intelectuale, cel al operatiilor formale, care permite o combinatorica abstracta si largeste posibilitatile gandirii teoretice si reflexive, prin expansiunea fanteziei si a sentimentelor odata cu aparitia unor conflicte motivationale si afective. Adolescentul redescopera lumea, datorita posibilitatilor sale de interpretare si problematizare, si este intens preocupat de propriul sau destin. Este etapa in care intervin indelungate si intense meditatii asupra valorilor. Se elaboreaza un sens de viata si dobandeste contururi, conceptia despre lume si despre viata constiinta de sine se adanceste mult, sporesc eforturile de autocunoastere si auto-proiectare.

Dupa Maurice Debesse, functiile adolescentei se pot exprima sintetic astfel:
1. de adaptare la mediu
2. de depasire
3. de definire a personalitatii
In consecinta are loc acum un proces de dezvoltare la finalul caruia ne vom afla in fata unor structuri psihice bine inchegate si cu un grad mai mare de mobilitate. In aceasta perioada se pot constata confruntari intre comportamentele impregnate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale in care actioneaza adolescentul. Transformarile psihice la care este supus adolescentul sunt generate de nevoile si trebuintele pe care le resimte – atat de nevoile aparute inca in pubertate, cat si de noile trebuinte aparute in adolescenta. Adolescentul se confrunta cu o serie de nevoi sau nevoile descrise in perioadele anterioare cunosc o prefacere semnificativa: nevoia de a sti, de a fi afectuos, de apartenenta la grup, de independenta, si nevoia modelelor.
Nevoia de a sti este prezenta incepand cu perioada scolarului mic, acesteia i se adauga in pubertate nevoia de creatie care se transforma in adolescenta in nevoia creatiei cu valoare sociala.
Nevoia de a fi afectuos ia forma unui nou egocentrism, care treptat se dezvolta in „reciprocitate” afectiva pe parcursul maturizarii afective si emotionale.
Nevoia de grupare isi pierde caracteristica neselectiva devenind axata pe criterii si preferinte.
Nevoia de independenta, de autodeterminare a puberului devine nevoia de desavarsire, autodepasire, autoeducare in adolescenta.
Nevoia de imitatie a scolarului mic devine nevoia de a fi personal la pubertate, iar in adolescenta se transforma in nevoia de a fi unic in prima parte a perioadei ca apoi sa se manifeste nevoia de a se exprima ca personalitate .
Sub imperiul acestor nevoi adolescentul dezvolta instrumentarul psihic necesar; se dezvolta si se consolideaza structurile gandirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, de anticipare, de predictii, spiritul critic si autocritic, se dezvolta caracterul de sistem al gandirii. Satisfacerea nevoilor de autodeterminare si autoeducare se datoreaza maturizarii sociale, constientizarii responsabilitatilor ce-i revin, precum si datorita implicarii in alegeri vocationala. Jean Rousselet (1969) identifica mai multe tipuri de conduite dezvoltate in adolescenta:

1. conduita revoltei

2. conduita inchiderii in sine

3. conduita exaltarii si afirmarii

Conduita revoltei contine refuzul de a se supune, manifestari de protest, de razvratire. Revolta este directionata initial impotriva familiei, apoi apare revolta impotriva scolii prin refuzul de a accepta o autoritate recunoscuta pana atunci, revolta impotriva moralei si a bunelor maniere in incercarea sa de a se elibera de constrangerile sociale suspectate de incercarea de a anihila personalitatea in plina dezvoltare a adolescentului.
Conduita inchiderii in sine este similara cu o perioada de introspectie. Introspectia conduce la un examen al propriilor posibilitati si aptitudini, iar adolescentul nu se sfieste sa-si accepte dovezile propriei slabiciuni. Adolescentul insista, asupra studierii defectelor sale, dar aceasta introspectie pe langa construirea unei imagini de sine conduc la reflectii privind locul lor ca indivizi in societate si chiar mai mult apar intrebari si reflectii cu privire la locul si rolul omului in univers. Tendinta catre introspectie si inclinarea spre visare sunt caracteristice adolescentei. Perioada de exaltare si afirmare survine in momentul in care tanarul se simte capabil de a valorifica resursele dobandite prin informare si introspectie.
„Elanul acesta este rodul unei indelungate maturizari a personalitatii si constituie o reactie impotriva sterilelor lui visari de odinioara” (Jean Rousselet). Aceasta maturizare isi are sursa in maturizarea proceselor psihice.
Dezvoltarea intelectuala a adolescentului reflecta aviditatea pentru achizitii de cunostinte si disponibilitatea pentru confruntarea de idei cand se apeleaza la forme verbale precise si elevate. Aceste progrese din planul gandirii apar, pregnant, in expunerile originale si autocontrolate.
Vehicularea cunostintelor se bazeaza pe memoria logica, ce atinge si ea o dezvoltare complexa. Se organizeaza mecanismele mnezice si se adopta un stil propriu de memorare cu efecte deosebite in invatare. Dorinta de a stii este foarte mare si pentru aceasta citeste mult, este receptiv la informatiile cu care vine in contact. Inteligenta se maturizeaza astfel incat la 16 – 18 ani ea atinge un nivel maxim de operativitate. Dorinta de a se diferentia net de ceilalti nu inseamna ceea ce se vehiculeaza atat de mult in literatura de specialitate, prin sintagme “criza de originalitate”. Adolescentul vrea sa fie unic chiar, si prin modul in care se adopta, in a se iscali, dar mai presus de acesta, el aspira la admiratia si respectul celor din jur. Adolescentul constientizeaza si alte situatii care sunt mai putin placute, conflictuale si tensionale. Spre exemplu, pierderea unei persoane apropiate (parinti, bunici, prieteni) determina stari anxioase din care constientizeaza ireversibilul si il provoaca o depresiune in plan interior. Cumulate aceste trairi cu alte socuri, insuccese profesionale, scolare, sentimentele creeaza crize intense si fragilizari ale personalitatii cu componente de incertitudine. Din fericire, adolescentul depaseste relativ usor aceste stari si invinge obstacolele prin antrenarea in activitati ce ii aduc momente de fericire.
Comportamentele de invatare capata si ele un anumit specific pentru aceasta perioada, dat fiind faptul ca sunt numeroase forme ale inteligentei, ale afectivitatii si ale motivatiei ce imprima intregii activitati un caracter selectiv si o incarcatura de investitii psihice complexe.
Adolescenta este varsta majoratului civil si a integrarii in viata sociala. Dar este si varsta romantica a omului, a marilor sinceritati, a nelinistilor, a naivitatii si aderarii totale la adevar si dreptate, a inteligentei nonconformiste, a unei integritati morale depline.
Intensa este si socializarea aspiratiilor, aspectele vocationale, profesionalizarea se contureaza treptat, cuprinzand in esenta si elemente importante ale conceptiei despre lume si viata.
Informatiile acestui articol au rol de ghid in urmarirea dezvoltarii psihologice a copilului. De retinut este faptul ca toti copiii evolueaza in moduri diferite,in ritm propriu. Articolul are ca scop informarea si orientarea spre a observa potentialul copilului dvs. si a-i oferi ocazia sa-si dezvolte in mod armonios personalitatea. Daca acest ritm de dezvoltare nu este in acord cu cele mentionate mai sus, va recomandam sa consultati un specialist.

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi