4 stiluri de comunicare dintre parinte si adolescent – Tu ce stil adopti?

comunicare

1. Stilul autoritar

a) Scopul parintelui este obtinerea unei supuneri stricte in fata autoritatii sale. Situatiile-problema sunt privite in termeni de „da sau nu”, „ori asa, ori asa”;

b) Comunicarea este unilaterala in esenta, parintele aratand prea putin interes fata de opiniile, ideile sau sentimentele adolescentului;

c) Luarea de decizii este facuta exclusiv de catre parinte, care isi prezinta cerintele si nu admite dezacord fata de opinia sa „pentru ca asa spun eu si eu hotarasc”;

d) Sugestiile adolescentului nu sunt dorite sau nu sunt luate in considerare atunci cand acesta le ofera. Sunt valorizate numai ideile parintelui;

Efectele acestui stil de comunicare asupra adolescentului includ consecintele nefaste de genul:

– adolescentul nu invata cum sa ia decizii si cum sa-si asume responsabilitatea pentru ca nu i se da ocazia sa o faca;

– relatiile dintre parinte si adolescent sunt „reci”, distante, fara intelegere mutuala;

– daca adolescentul se supune, o face de frica, nu datorita auto-motivarii;

– adolescentul va folosi aceleasi metode aspre in relationarea cu ceilalti, creand bariere in calea dezvoltarii unor relatii sociale armonioase;

– adolescentului ii vor lipsi increderea in sine si respectul fata de sine. El va fi mereu dependent de alte persoane.

2. Stilul inconsecvent

a) Scopul parintelui este evitarea conflictelor si mentinerea linistii in familie cu orice pret;

b) Parintele lasa impresia ca este depasit de sarcinile la care nu poate face fata, are idei si preocupari vagi despre educatie si de fapt nu se ocupa suficient de adolescent;

c) Luarea de decizii este caracteristic inconsecventa. El ameninta cu pedeapsa, dar mai tarziu cedeaza pentru a evita conflictele. Adolescentului nu i se ofera indrumari precise;

d) Adolescentul poate incerca sa-si exercite controlul asupra parintelui facandu-l in final sa cedeze;

Efectele acestui stil pot include urmatoarele:

– adolescentul invata cum sa-i manipuleze pe ceilalti si probabil ca nu va fi sensibil la sentimentele celorlalti;

– adolescentul nu va putea tolera usor regulile si va fi mereu in conflict cu cei in pozitii de autoritate;

– adolescentul nu invata sa ia decizii judecand rational si in cooperare cu altii, ci va actiona in virtutea impulsurilor de moment.

3. Stilul hiperprotector

a) Scopul parintelui este sa protejeze adolescentul de riscul dezaprobarii celorlalti si accentuarea importantei acceptarii sociale;

b) Comunicarea implica o relatie mai apropiata, mai mutuala. Parintele arata interes si stie sa-l asculte, deoarece este intr-adevar preocupat de adolescent;

c) Luarea de decizii se bazeaza in parte pe compromisuri; totusi parintele este centrat pe necesitatea ca adolescentul sa fie conformist, sa-l intereseze de reactia celorlalti;

d) Culpabilitatea este folosita ca metoda de exercitare a controlului, de exemplu, „Stii cat de mult rau ne faci. Ne speriem foarte tare cand intarzii”;

Efectele de lunga durata ale acestui stil pot fi:

– adolescentul actioneaza datorita vinovatiei si anxietatii, nu din motive importante pentru el insusi;

– adolescentul poate dori sa obtina succese si acceptare sociala, dar devine anxios si perfectionist;

– respectul fata de sine va depinde in prea mare masura de opiniile celorlalti si nu de propria evaluare a sa si a actiunilor sale;

– adolescentul poate dezvolta sentimente de teama. A actiona independent este prea riscant, pentru ca a face o greseala sau a esua pare o catastrofa.

4. Stilul orientat catre situatia-problema

a) Scopul parintelui este de a-l ajuta pe adolescent sa devina increzator in sine si de a-si folosi propriul rationament in rezolvarea problemelor;

b) Comunicarea este biunivoca. Atat parintele, cat si adolescentul transmit si receptioneaza informatii, fiecare ascultand punctul de vedere al celuilalt;

c) Parintele isi asuma responsabilitatea de a lua in considerare diferitele variante de rezolvare si consecintele acestora impreuna cu adolescentul, dandu-i acestuia ocazia de a decide pe baza acestor informatii. Adolescentul trebuie sa invete din efectele acestor decizii, nu numai prin intermediul recompenselor si pedepselor parentale;

d) Dezacordul de opinii nu este evitat desi scopul final este acordul si satisfactia mutuala. Parintele il consulta pe adolescent asupra opiniilor, preferintelor, ideilor referitoare la consecintele deciziilor.

Urmarile posibile ale acestui stil includ:

– adolescentul invata cum sa ia decizii folosind propriul rationament, ca si informatiile pe care le detin ceilalti;

– incercarea a ceva nou, asumarea riscului nu este asociata cu teama de a nu gresi;

– adolescentul are incredere in propriul rationament, dar, in acelasi timp, invata sa ia in consideratie si drepturile celorlalti, ideile si sentimentele acestora.

Cheia comunicarii eficiente consta in invatarea abilitatii de a vorbi si de a asculta.

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi