Adevarul despre 6 mituri celebre din psihologia populara

1.13

In fiecare zi televizorul, Internetul si alte mijloace de comunicare in masa ne bombardeaza cu diferite mesaje pe teme psihologice. Fara sa ne dam seama, suntem expusi la numeroase personaje si instrumente, de la „clarvazatori” pana la detectoarele de minciuni din serialele politiste, ce se bazeaza pe idei despre psihologia umana.

Scott O. Lilienfel, Steven Jay Lynn, John Ruscio si Barry Beyerstein, patru profesori de psihologie americani, afirma ca „in lumea de astazi, in care suntem suprasaturati de mesaje contradictorii, informatiile adevarate despre psihologie sunt dublate de o cantitate cel putin egala de mesaje false si mituri”. Cei patru spun ca „fara un ghid iscusit care sa ne permita sa sortam miturile psihologice de realitate riscam sa ne pierdem intr-o jungla de «psihomitologie»”. Din acest motiv, specialistii au decis sa scrie cartea „50 Great Myths of Popular Psychology” in care infirma cele mai raspandite mituri din psihologie.

Iata cateva dintre credintele psihologice neconfirmate de realitate:

Mitul nr. 1 – E mai bine sa ne exprimam furia decat sa o tinem in noi

1.13

Daca sunteti ca majoritatea oamenilor, credeti ca este mai sanatos sa va exprimati furia decat sa va abtineti. Intr-un sondaj, 66% dintre respondenti au fost de acord ca exprimarea furiei (fenomen ce poarta si numele de „catharsis”) reduce semnificativ riscul sa devenim agresivi.

Aceasta credinta exista si acum mai bine de 2.000 de ani, cand filozoful grec Aristotel explica in „Poetica” faptul ca piesele tragice ofera oamenilor oportunitatea pentru „catharsis”, o eliberare de furie si de alte emotii negative ce reprezinta o experienta psihologica satisfacatoare.

Sigmund Freud era unul dintre cei ce sustineau teoria catharsisului, el crezand ca furia reprimata se poate acumula si poate supura. Freud credea ca secretul unei vieti mentale sanatoase consta in atenuarea presiunii sentimentelor negative prin dezbaterea lor si prin eliberarea lor intr-o maniera controlata.

In ultimele decenii, aceasta idee s-a raspandit in toata lumea, fiind adoptata de numerosi oameni care doresc sa scape de stres. Din nefericire pentru acestia, stiinta o infirma.

De mai bine de 40 de ani, studiile au aratat ca incurajarea exprimarii furiei in raport cu o alta persoana sau un obiect are efectul opus celui scontat, amplificand agresivitatea. In unul dintre cele mai timpurii studii, oamenii care loveau cu ciocanul un cui dupa ce fusesera insultati de altii tindeau sa fie mai critici fata de acestia decat inainte. De asemenea, studiile au aratat ca sporturile dure, precum fotbalul american, cresc nivelul de agresivitate al celor implicati, la fel ca jocurile video violente.

Asadar, furia nu duce la „eliberare”, ci doar amplifica sentimentul negativ pe care il resimtim. Cercetarile sugereaza ca exprimarea furiei este utila doar atunci cand este acompaniata de pasi constructivi ce au ca scop rezolvarea problemei si abordeaza sursa furiei. Cu alte cuvinte, daca suntem suparati pe partenerul de viata, nu ne simtim mai bine daca tipam la el. In schimb, daca ne exprimam in mod calm sentimentele („Imi dau seama ca probabil nu faci asta intentionat, dar intarzierea ta ma afecteaza foarte tare”), avem sanse mai mari sa rezolvam conflictul.

De ce continua oamenii sa creada acest mit, desi exista numeroase dovezi care arata ca stimularea furiei duce la agresivitate? Pentru ca oamenii se simt uneori mai bine o vreme dupa ce isi exprima furia si, de asemenea, pentru ca atribuie exprimarii furiei faptul ca se simt mai bine, fara sa constientizeze ca mania scade de la sine de cele mai multe ori. Cercetatorii afirma ca acesta este un exemplu al greselii „post hoc, ergo propter hoc” (dupa aceasta, deci din cauza aceasta), in care oamenii presupun ca, daca un lucru urmeaza altuia, exista o relatie de cauzalitate intre cele doua.

Mitul nr. 2 – Majoritatea oamenilor isi folosesc doar 10% din creier

1.14

Un sondaj efectuat in anul 2013 in randul publicului american a aratat ca 65% dintre respondenti cred ca oamenii isi folosesc doar 10% din creier, un mit care continua sa fie raspandit de mass-media (cel mai recent exemplu fiind filmul Lucy, cu Scarlett Johansson).

Este usor de inteles de ce acest mit este atat de atragator pentru public: daca folosim doar 10% din creier, descoperirea unei metode de a utiliza restul de 90% ne-ar permite sa devenim genii si sa rezolvam cele mai mari probleme ale lumii.

Din nefericire, acest lucru nu este adevarat. Creierul reprezinta doar 2%-3% din greutatea corpului nostru, insa consuma 20% din energia pe care o folosim. Este greu de crezut ca evolutia ar fi permis irosirea unei cantitati uriase de resurse pentru a construi si pentru a mentine un organ folosit atat de ineficient. De asemenea, cazurile medicale arata ca oamenii care si-au pierdut mult mai putin de 90% din creier in urma accidentelor sau a bolii au suferit consecinte catastrofice, ceea ce sugereaza iar ca ne folosim in intregime creierul, nu doar 10%.

Cum a pornit acest mit? Cercetatorii cred ca initiatorul sau a trait acum un secol: psihologul William James. Acesta a scris ca se indoieste de faptul ca omul de rand atinge mai mult din 10% din potentialul sau intelectual. Desi James vorbea in termeni de „potential nedezvoltat”, o serie de adepti ai curentului gandirii pozitive au transformat „10% din capacitatea noastra” in „10% din creierul nostru”. Desigur, acestia va vor spune ca detin cheia transformarii dumneavoastra, pe care v-o vor oferi pentru o suma de bani.

Mitul nr. 3 – Opusurile se atrag

1.15

Ideea ca „opusurile se atrag” va este, cu siguranta, familiara, caci este foarte raspandita in peisajul nostru cultural contemporan. Filme, romane si seriale de televiziune abunda in povesti in care personaje cu personalitati diametral opuse se indragostesc pasional.

Din nefericire, dovezile obtinute de cercetatori sugereaza ca nu se intampla asa. In ceea ce priveste relatiile interpersonale, opusurile nu se atrag. Din contra, tendinta este ca persoanele similare sa se atraga reciproc.

Zeci de studii arata ca oamenii tind sa fie atrasi de cei cu trasaturi de personalitate similare, mai degraba decat de cei cu trasaturi diferite de personalitate. Totodata, cercetatorii  au descoperit ca similaritatea trasaturilor de personalitate nu este doar un bun predictor al atractiei initiale, ci si al stabilitatii maritale si al nivelului de fericire. Asadar, daca sunteti o persoana dezordonata si dezorganizata, probabil ar fi ideal sa va gasiti ca partener o persoana care nu este obsedata de curatenie.

Mitul 4 – „Detectorul de minciuni” functioneaza

1.16

Poligraful, un instrument foarte folosit in serialele si filmele politiste de peste ocean, este considerat de multi a fi un instrument imbatabil, care detecteaza mincinosii cu o rata de acuratete de 99%. Din nefericire, aceasta afirmatie este neadevarata: stiinta arata ca nici omul, nici instrumentele nu pot detecta cu acuratete cand minte o persoana.

Ideea fundamentala a „detectorului de minciuni” este aceea ca minciuna este dezvaluita de anumite semne fiziologice ale corpului uman. Din acest motiv, poligraful masoara anumiti indicatori, precum conductanta pielii, tensiunea arteriala si respiratia, pentru a detecta momentele in care acestea ies dintr-o gama de valori normala. In acel moment, operatorul aparatului considera ca persoana testata a spus o minciuna.

Testele stiintifice arata ca aceasta idee este gresita. Reactiile fiziologice ale oamenilor nu sunt universale, astfel ca un om sincer, dar care transpira mult in situatii de stres, ar putea fi considerat un mincinos, pe cand un psihopat care se poate confrunta cu orice stres fara a fi tulburat ar parea cel mai sincer om din lume.

In plus, cercetatorii au aratat ca oamenii pot fi antrenati sa insele poligraful prin controlarea reactiilor fiziologice. Cel mai amplu studiu realizat pana acum sugereaza ca poligraful are o rata de succes de 85% in cazul indivizilor vinovati si de doar 60% in cazul celor nevinovati, motiv pentru care cercetatorii recomanda evitarea folosirii acestui aparat.

Mitul 5 – Memoria umana functioneaza ca o camera video, stocand cu acuratete evenimentele produse

1.17

In ciuda faptului ca memoria ne insala de multe ori in viata de zi cu zi, sondajele arata ca multi oameni cred ca amintirile lor sunt stocate intr-un mod similar datelor dintr-o camera video sau dintr-un DVD. Aceasta credinta nu este sustinuta de datele stiintifice.

Cercetatorii arata ca, intr-adevar, evenimentele extrem de emotionale tind sa fie usor de retrait, avand o calitate fotografica. Totusi, chiar si aceste amintiri tind sa se stearga in timp si sa fie predispuse la distorsiuni.

Freud si alti cercetatori credeau acum mai bine de un secol ca mintea noastra poate stoca in subconstient amintiri uitate, de multe ori traumatizante, fara a le pierde. Acum, dupa mai bine de un secol de studii, psihologii au ajuns la o concluzie diferita: memoria nu este reproductiva, adica nu reda cu acuratete ceea ce am experimentat, ci este reconstructiva. Cu alte cuvinte, ceea ce ne amintim este un amestec neclar de reculegeri precise si false, alaturi de elemente care se potrivesc cu credintele si banuiele noastre.

Cei patru profesori afirma ca o descriere mai buna pentru memoria noastra decat cea de „hard-disk”, caseta video sau DVD ar fi urmatoarea: un mediu aflat in continua schimbare ce subliniaza abilitatea extraordinara de a crea elemente narative fluide despre experientele noastre trecute si prezente.

Mitul 6 – Hipnoza este o stare unica de „transa”, ce difera de starea de trezie

1.18

In numeroase filme si carti populare, hipnoza este descrisa drept o stare de transa atat de  puternica incat ii poate convinge pe oameni normali sa comita asasinate (asa cum se intampla in Candidatul Manciurian), sa se sinucida si sa faca actiuni la care nu ar recurge in mod normal.

Cercetarile arata ca acest lucru nu este adevarat. Oamenii hipnotizati pot rezista si de multe ori chiar se opun sugestiilor hipnotice, refuzand sa faca lucruri ce nu le-ar sta in caracter, cum ar fi ranirea unor persoane.

Totodata, studiile au aratat ca hipnoza se aseamana superficial cu somnul, caci analiza cu ajutorul aparatelor de electroencefalografie arata ca oamenii hipnotizati prezinta aceleasi unde cerebrale ca in cazul starii normale de trezie.

In laborator, cercetatorii pot reproduce fenomenele pe care oamenii le asociaza hipnozei, cum ar fi halucinatiile sau lipsa sensibilitatii la durere, folosind doar sugestii, fara a mentiona hipnoza. Studiile au ajuns la o concluzie ferma: hipnoza nu implica o stare de transa. De altfel, majoritatea oamenilor care sunt hipnotizati afirma dupa aceea ca nu s-a aflat intr-o stare de transa. In cadrul unei cercetari, 62% dintre participanti afirmau ca „hipnoza este o stare modificata a constiintei” inainte sa fie hipnotizati, insa dupa ce aveau parte de aceasta experienta, doar 39% mai credeau acest lucru.

Asadar, cercetatorii afirma ca nu exista niciun motiv pentru a crede ca hipnoza difera la un nivel fundamental de starea normala de trezie. Ei spun ca hipnoza pare sa fie una din mai multe proceduri ce permit stimularea reactiilor oamenilor la sugestii.

Sursa: http://www.descopera.ro/stiinta/12977642-adevarul-despre-6-mituri-celebre-din-psihologia-populara

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi