Afla totul despre sindromul Peter Pan

Sindrom-Peterpan-1

Popularizat de catre psihologul Dan Kiley, in 1983, sindromul lui Peter Pan se refera la adultii care se comporta precum copiii sau adolescentii si nu sunt capabili sa-si asume responsabilitatea actiunilor lor. Pe scurt, oamenii mari care nu vor sa creasca. Potrivit studiilor, atat femeile, cat si barbatii pot suferi de acest sindrom, dar se intalneste mai des in randul persoanelor de sex masculin. Nu e usor de diagnosticat, iar la prima vedere nu ai cum sa-ti dai seama. Sunt barbati dezinvolti, veseli, care par sa se bucure de orice in viata si te fac sa te simti foarte bine in compania lor.

Cum recunosti sindromul?

Peter Pan Pare sigur pe el, ba chiar arogant uneori, insa aceasta atitudine nu ascunde decat nesiguranta si incapacitatea lui de a lua decizii. De fapt, este imatur emotional si ii este teama ca va gresi si nu va fi iubit si acceptat de cei apropiati. De aceea, nu de putine ori recurge la minciuni, vorbeste despre proiecte ambitioase in care este implicat sau despre aventuri amoroase extravagante, exagerand faptele.

Simptome evidente de sindrom Peter Pan?

Peter Pan cere si critica si nu considera ca trebuie sa ofere sau sa faca ceva. Este preocupat de propria persoana, de problemele lui si nu-l intereseaza ce se intampla in jur, desi pare foarte atent la ceea ce ii povestesti. Se plange tot timpul si este convins ca ceilalti sunt responsabili pentru lucrurile negative din viata lui. Compromisul nu este in vocabularul lui uzual, reprezentand doar o  piedica in calea libertatii.

Viata cu sindromul Peter Pan?

Cand il intalnesti, crezi ca e cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care ai trait-o. Este atent, vesel, atragator, te face sa te simti unica. Asta pana cand apare vreo problema. Atunci ii vei vedea adevarata fata. Incapabil sa ia o decizie, va astepta ca totul sa se rezolve sau va da bir cu fugitii. Cand ii vei cere mai multa implicare in relatie, responsabilitate sau vreun compromis, nu vei avea cu cine sa te intelegi. De aceea, barbatul Peter Pan alege adesea partenere mult mai tinere, care nu au planuri pe termen lung si care nu isi dau seama de imaturi Care sunt cauzele sindromului Peter Pan?

Se presupune ca acest comportament are explicatii in copilarie si provine din lipsa de afectiune. Peste ani, aceste persoane se simt la fel de neprotejate si speriate de necunoscut. Prefera sa ramana intr-un cadru familiar cat mai mult timp, pentru ca acolo altii sunt factorii de decizie si el nu e nvoit sa fie responsabil. Este cazul barbatilor care nu vor sa-si intemeieze o familie cand trec de 30 de ani si raman sa locuiasca la parinti.

Ce putem face?

In fiecare dintre noi se ascunde, de fapt, un mic Peter Pan. O doza de candoare copilareasca nu deranjeaza. Insa, acest sindrom ii afecteaza si pe cei care sunt apropiati de un astfel de barbat. Nu poti avea incredere in el si, desi iti spune ca totul va fi bine, descoperi cand te astepti mai putin tot felul de consecinte ale imaturitatii lui. Pot fi probleme referitoare la aventuri de o noapte sau legate de aspecte financiare. Ce poti face este sa-l fortezi sa accepte realitatea.
Sursa: https://www.unica.ro/

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi