Cand cineva pleaca inseamna ca altcineva trebuie sa ajunga

00000000000.1

Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit.

Cititi superbele cuvinte ale ieromonahului Hrisostom Filipescu dintr-un fragment publicat in cartea „Putine lacrimi, multa bucurie!”:

Toti suntem eroi ai povestilor noastre de viata

„Viata nu te lasa sa te odihnesti. Ranit, vanat, obosit, ingenuncheat, prafuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie sa inaintezi. De obicei singur.

De obicei gol, flamand, insetat, strain.

La scoala vietii se dau examene, se dau corijente, se repeta anul. Doar cine are limba fripta poate vorbi cu adevarat despre ciorba fierbinte.

Cand cineva pleaca inseamna ca altcineva trebuie sa ajunga. Lasa armele jos! Trece. Toate trec. Rabdare si timp. A fost nevoie sa treci prin atatea ca sa ajungi aici.

Generam noi experiente pentru ca avem nevoie de ele. Fara acea experienta nu ai fi avut prilejul sa te cunosti atat de profund.

Exista daruri pentru toata lumea. Deschide ochii, sufletul si mintea. Observa frumusetea care se afla la indemana ta.

Fii recunoscator. Bucura-te de ceea ce ai. Nu astepta neasteptarea. Prin lectiile de viata primesti putere.

Toti suntem eroi ai povestilor noastre de viata. Oamenii se adapteaza in felul lor. Au libertatea de a crea orice cred despre ei. Nu e nevoie sa facem din dorinte obsesii.

Dorintele sunt ale noastre sau ale celor din jur insusite prin mimetismul social?

Dupa durere usa se deschide. Uneori usile se deschid, alteori ni se trantesc in fata.

Ranile ne fac sa nu mai fim ca inainte si nici nu cred ca ne dorim. Niciun sistem nu functioneaza intamplator.

Parasirea unei realitati nu inseamna neaparat sfarsitul ei, ci prelungirea intr-una noua. Nu stii niciodata ce surprize iti ofera viata.

Se inchide o usa, se deschide o poarta.

Sentimentele ne domina sau nu.

Oricat de dura ar fi realitatea ne putem crea alta. Nu se aplica retete comune.

Fiecare are realitatea sa in subconstientul sau. Viata ne propune unele lucruri pana le impune. Exista atatea sensuri cati indivizi se apleaca asupra fiecaruia dintre ele. Realitatea este subiectiva.

Din orice intamplare nu iesi la fel cum intri. Important e sa nu te blochezi intr-o poveste. Povestea creeaza asteptari…

Fiecare om umbla in viata cu o poza in buzunar. Si cand simte nevoia o asaza pe primul chip care-i iese in cale, convins ca acela este potrivit.

Dar, de cele mai multe ori, ne pacalim cum putem ca sa credem ca am gasit ce ne-a lipsit.

Alteori ne scufundam ca un scafandru in adancimea fiintei celuilalt cautand binele, frumosul, lumina, ignorand malul ontologic. Uneori ne iese, alteori nu.

Si ramanem blocati, ne ranim sau pierdem echilibrul. Dar cu o experienta fara de care nu am avea cum sa apreciem cu toata fiinta Dragostea. Ne lovim singuri la picioare si dam linistea mai tare…

Fotografiile raman la fel, chiar daca oamenii se mai stramba. Adeseori mintea si inima sunt blocate in fotografii. Alaturi de bataile inimii si ochii vorbesc cand ar trebui sa taca.

Chiar daca in viata inima ti se rupe, trebuie sa ai grija sa nu pierzi vreo bucata. Am rucsacul in spate plin de vise…

De ce iubim?

De ce visam?

De ce gresim?

De ce iertam?…

Orice pasare isi ia zborul. E atata frumusete in jur incat mintea tace si se bucura! Nectarul iubirii indulceste amarul mintii. Cicatricile lasate de trecerea timpului si incercarile vietii se vindeca in iubire.

Am sa-i spun lui Dumnezeu totul.”

Sursa: www.garbo.ro

 Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi

 

  • No Posts