Conflictul cu adolescentii

11

 

Comunicarea dintre adolescent si adult in evolutia copilului apar perioade de criza in care conflictele dintre parinti si copii se acutizeaza. Una dintre cele mai critice si hotaratoare perioade pentru conturarea personalitatii viitorului adult este etapa adolescentei. Tanarul aflat in faza de trecere de la copilarie la maturitate, se confrunta adesea cu atitudini parentale contradictorii. Multe lucruri pe care el le doreste ii sunt interzise pentru ca „este prea mic”, iar altele trebuie sa le faca singur pentru ca „este deja mare”. Cand relatiile dintre parinti si copil se deterioreaza, vina este atribuita uneia sau alteia dintre parti, in majoritatea cazurilor parintii asteptand din partea adolescentului niste atitudini care nu au fost invatate in grupul familial.
La adolescent, frustrarea este provocata, de obicei, de interdictiile parintilor sau de simple conflicte cu frati, surori sau alti copii. Se apreciaza ca frustrarile produse in copilarie au efecte persistente, influentand reactivitatea adultului in situatiile de frustrare care in aparenta sunt analoge celor petrecute in copilarie. In preadolescenta se produc profunde restructurari in sfera personalitatii, care va evolua trecand succesiv prin stadiile cautarii de sine (11-14 ani), al afirmarii de sine (14-17ani) si al impunerii de sine.
Pana a ajunge insa la acest ultim stadiu al integrarii socio-profesionale, adolescentul va trece prin varsta pubertala a conflictelor, cand apar numeroase cazuri de inadaptare, de ruperea echilibrului psihic in favoarea emotionalitatii, cand tensiunea interioara este mai puternica decat controlul de sine, cand instalarea functiilor de reproducere genereaza transformari ce influenteaza capacitatea intelectuala, afectivitatea si temperamentul puberului.
Pe masura ce adolescentul se va maturiza, reactiile imediate la frustrare vor deveni mai putin frecvente si vor pierde din intensitate, aceasta datorita, pe de o parte, cresterii gradului de toleranta la frustrare, iar pe de alta parte interdictiilor educatiei care va sanctiona in principiu toate reactiile inadaptate ale adolescentului.
Primul pas in rezolvarea conflictelor care apar in adolescenta este definirea clara a problemei, stabilirea membrilor din familie implicati si momentul cand aceasta apare. Problemele cele mai frecvent mentionate de parinti sunt: dificultatea de a-l determina pe adolescent sa execute sarcini gospodaresti, conflictele dintre acesta si fratii si surorile lui, refuzul in acceptarea disciplinei si sfaturilor parintilor si actionarea, ca si cum „el stie totul”, inconsecventa in indeplinirea obligatiilor scolare, imaturitate afectiva si inchidere in sine.
Urmatorul pas este de a decide asupra caracteristicilor personale, deziderabile ale adolescentului si asupra scopurilor ca parinte. Majoritatea parintilor isi doresc sa creasca copii stabili emotional, maturi, demni de incredere, capabili sa ia decizii si sa-si asume responsabilitatea acestora. In indeplinirea acestor scopuri este nevoie sa se comunice cu adolescentul, sa putem sa il facem sa inteleaga parintii, dar si parintii sa-l inteleaga pe adolescent. In mod tipic, comunicarea intre parinti si adolescent este o problema. Adesea parintii intampina dificultati in cunoasterea opiniilor, atitudinilor, proiectelor, sentimentelor si motivelor propriilor lor copii. Abilitatile de a comunica eficient trebuie sa fie invatate. Comunicarea poate fi definita simplu ca fiind procesul de a transmite si de a primi informatii. Acest lucru nu este usor de realizat, pentru ca adultii nu asculta, pentru ca parintii doresc sa preia controlul si asculta ca un parinte, iar ca parinte simte ca trebuie sa rezolve lucrurile. A comunica inseamna mult mai mult decat a vorbi si exista putini oameni care sa nu aiba nevoie de imbunatatirea abilitatilor de comunicare.
Cele mai obisnuite situatii care creeaza probleme de comunicare:

1. Mesajul transmis nu coincide intotdeauna cu mesajul receptionat.

Aceasta se poate intampla deoarece:

a) nu folosim toti cuvintele cu aceeasi semnificatie;
b) presupunem, de obicei, ca suntem intelesi;
c) presupunem adesea ca l-am inteles corect pe celalalt. Deci trebuie sa fie verificata corectitudinea receptionarii mesajului prin intrebari sau parafraze.

2. Exista o diferenta intre fapt si opinie. Un fapt este ceea ce este adevarat pentru oricine, dar majoritatea lucrurilor pe care le comunicam sunt opiniile, ideile, sentimentele, preferintele noastre. Consecintele in planul comunicarii, din perspectiva persoanei care presupune ca exprima fapte,sunt:

a) respingerea altor puncte de vedere ca fiind gresite;
b) nereceptivitate la alte informatii;
c) inflexibilitate la schimbarea atitudinii;
d) determinarea intrarii comunicarii in impas.

3. Exista multe modalitati extralingvistice de comunicare, mesajele fiind primite nu doar prin ceea ce spunem, ci prin felul in care o spunem: tonul vocii, expresia faciala, mimica, gestica, postura, dispozitia. Exista deci posibilitatea transmiterii de mesaje duble atunci cand mesajul verbal este diferit de cel nonverbal. De asemenea, putem comunica chiar daca nu este pronuntat nici un cuvant.

4. Doua persoane nu privesc lucrurile exact in acelasi fel. Fiecare abordeaza situatiile-problema intr-un fel unic, in raport cu experienta, cultura, varsta, valorile si educatia sa. Adesea, comunicarea este distorsionata pentru ca nu se iau in considerare experienta si informatiile celuilalt in legatura cu problema discutata (este cazul tipic al „prapastiei dintre generatii”).
Stiluri parentale de comunicare
Psihologii si sociologii care au studiat relatiile din cadrul grupului familial au constatat ca anumiti parinti tind sa foloseasca un stil relativ «constant de comunicare cu copiii lor, in timp ce altii folosesc o combinatie de stiluri in functie de scopurile pe care doresc sa le indeplineasca.

Stiluri de comunicare dintre parinte si adolescent

1. Stilul autoritar

a) Scopul parintelui este obtinerea unei supuneri stricte in fata autoritatii sale. Situatiile-problema sunt privite in termeni de „da sau nu”, „ori asa, ori asa”;
b) Comunicarea este unilaterala in esenta, parintele aratand prea putin interes fata de opiniile, ideile sau sentimentele adolescentului;
c) Luarea de decizii este facuta exclusiv de catre parinte, care isi prezinta cerintele si nu admite dezacord fata de opinia sa „pentru ca asa spun eu si eu hotarasc”;
d) Sugestiile adolescentului nu sunt dorite sau nu sunt luate in considerare atunci cand acesta le ofera. Sunt valorizate numai ideile parintelui;
e) Efectele acestui stil de comunicare asupra adolescentului includ consecintele nefaste de genul:
– adolescentul nu invata cum sa ia decizii si cum sa-si asume responsabilitatea pentru ca nu i se da ocazia sa o faca;
– relatiile dintre parinte si adolescent sunt „reci”, distante, fara intelegere mutuala;
– daca adolescentul se supune, o face de frica, nu datorita auto-motivarii;
– adolescentul va folosi aceleasi metode aspre in relationarea cu ceilalti, creand bariere in calea dezvoltarii unor relatii sociale armonioase;
– adolescentului ii vor lipsi increderea in sine si respectul fata de sine. El va fi mereu dependent de alte persoane.

2. Stilul inconsecvent

a) Scopul parintelui este evitarea conflictelor si mentinerea linistii in familie cu orice pret;
b) Parintele lasa impresia ca este depasit de sarcinile la care nu poate face fata, are idei si preocupari vagi despre educatie si de fapt nu se ocupa suficient de adolescent;
c) Luarea de decizii este caracteristic inconsecventa. El ameninta cu pedeapsa, dar mai tarziu cedeaza pentru a evita conflictele. Adolescentului nu i se ofera indrumari precise;
d) Adolescentul poate incerca sa-si exercite controlul asupra parintelui facandu-l in final sa cedeze;
e) Efectele acestui stil pot include urmatoarele:
– adolescentul invata cum sa-i manipuleze pe ceilalti si probabil ca nu va fi sensibil la sentimentele celorlalti;
– adolescentul nu va putea tolera usor regulile si va fi mereu in conflict cu cei in pozitii de autoritate;
– adolescentul nu invata sa ia decizii judecand rational si in cooperare cu altii, ci va actiona in virtutea impulsurilor de moment.

3. Stilul hiperprotector

a) Scopul parintelui este sa protejeze adolescentul de riscul dezaprobarii celorlalti si accentuarea importantei acceptarii sociale;
b) Comunicarea implica o relatie mai apropiata, mai mutuala. Parintele arata interes si stie sa-l asculte, deoarece este intr-adevar preocupat de adolescent;
c) Luarea de decizii se bazeaza in parte pe compromisuri; totusi parintele este centrat pe necesitatea ca adolescentul sa fie conformist, sa-l intereseze de reactia celorlalti;
d) Culpabilitatea este folosita ca metoda de exercitare a controlului, de exemplu, „Stii cat de mult rau ne faci. Ne speriem foarte tare cand intarzii”;
e) Efectele de lunga durata ale acestui stil pot fi:
– adolescentul actioneaza datorita vinovatiei si anxietatii, nu din motive importante pentru el insusi;
– adolescentul poate dori sa obtina succese si acceptare sociala, dar devine anxios si perfectionist;
– respectul fata de sine va depinde in prea mare masura de opiniile celorlalti si nu de propria evaluare a sa si a actiunilor sale;
– adolescentul poate dezvolta sentimente de teama. A actiona independent este prea riscant, pentru ca a face o greseala sau a esua pare o catastrofa.

4. Stilul orientat catre situatia-problema

a) Scopul parintelui este de a-l ajuta pe adolescent sa devina increzator in sine si de a-si folosi propriul rationament in rezolvarea problemelor;
b) Comunicarea este biunivoca. Atat parintele, cat si adolescentul transmit si receptioneaza informatii, fiecare ascultand punctul de vedere al celuilalt;
c) Parintele isi asuma responsabilitatea de a lua in considerare diferitele variante de rezolvare si consecintele acestora impreuna cu adolescentul, dandu-i acestuia ocazia de a decide pe baza acestor informatii. Adolescentul trebuie sa invete din efectele acestor decizii, nu numai prin intermediul recompenselor si pedepselor parentale;
d) Dezacordul de opinii nu este evitat desi scopul final este acordul si satisfactia mutuala. Parintele il consulta pe adolescent asupra opiniilor, preferintelor, ideilor referitoare la consecintele deciziilor.
e) Urmarile posibile ale acestui stil includ:
– adolescentul invata cum sa ia decizii folosind propriul rationament, ca si informatiile pe care le detin ceilalti;
– incercarea a ceva nou, asumarea riscului nu este asociata cu teama de a nu gresi;
– adolescentul are incredere in propriul rationament, dar, in acelasi timp, invata sa ia in consideratie si drepturile celorlalti, ideile si sentimentele acestora.

Cheia comunicarii eficiente consta in invatarea abilitatii de a vorbi si de a asculta.

Sugestii pentru cel care vorbeste

1. Mentineti-va la subiect. Exprimati-va precis, specificati problema.

2. Fiti atenti la modul de a vorbi (tonul vocii, expresia faciala, gestica). Acestea comunica tot atat de mult ca si cuvintele dvs.

3. Nu lasati discutia sa degenereze in cicaleala, cearta sau critici repetate. Fiti calm, aratati politete si rabdare.

4. Nu monopolizati conversatia.

5. Dovediti respect pentru sentimentele si demnitatea celeilalte persoane. Evitati cuvintele jignitoare si insinuarile, astfel incat cealalta persoana «sa nu fie nevoita sa evite conversatia si sa fie fortata sa se apere doar.

6. Nu presupuneti ca celalalt va intelege corect. Verificati daca cealalta persoana a inteles ce i-ati comunicat.

7. Nu incercati sa va impuneti prin stilul dvs. de a vorbi. Nu va impuneti propriile dvs. opinii si valori. Fiti onest, direct, oferind ideile si sentimentele dvs. asupra problemei discutate. Explicati celeilalte persoane motivele pentru care sustineti o idee.

8. Oferiti-va punctul de vedere ca informatie si nu ca „lege generala” sau ca fiind singura idee buna; este necesar sa luati in consideratie si punctul de vedere al celeilalte persoane.

9. Evitati centrarea discutiei pe aspectele negative ale situatiei. Accentul trebuie pus pe furnizarea de informatii si pe primirea acestora pentru a rezolva problema. Acest principiu este deosebit de important: Nu atacasi cealalta persoana, atacasi problema.

Sugestii pentru cel care asculta

1. Ascultati. Aratati interes. Acordati-i celui care vorbeste toata atentia dvs. Uitati-va in ochii celeilalte persoane. Raspundeti-i. Puneti intrebari pentru a verifica daca ati inteles corect. Parafrazati. Evitati sa o intrerupeti, lasati-o sa termine ce are de spus inainte de a va spune punctul de vedere.

2. Fiti flexibil si dispus sa va schimbati ideile. Nu presupuneti ca dvs. cunoasteti tot ceea ce aveti nevoie de
la inceput. Cealalta persoana ar putea sa detina informatii pe care dvs. nu le posedati.

3. Evitati sa va infuriati doar pentru ca cealalta persoana nu este de acord cu dumneavoastra.

4. Afla de ce cealalta persoana are anumite opinii si idei.

5. Aratati ca sunteti pe aceeasi „lungime de unda” cu persoana care va vorbeste, ca ii impartasiti sentimentele si preocuparile.

6. Verificati daca toate persoanele implicate in situatie au inteles corect conventia la care s-a ajuns. Viata omului devine o succesiune de stadii, fiecare cu inceputul si sfarsitul ei: nasterea, pubertatea, casatoria, paternitatea, promovarea intr-o clasa superioara, specializarea ocupationala si moartea.

Adolescenta este o perioada in care in linii mari se incheie procesele de crestere si maturare din perioada pubertatii. Cele mai semnificative transformari si achizitii, sub raportul dezvoltarii psihocomportamentale, care vor contura structura si profilul personalitatii, se afla in aceasta perioada. Insa, spre deosebire de perioadele anterioare, conturarea personalitatii la acest nivel are loc in conditiile aportului sporit al autoeducatiei.
Aflat intr-o continua cautare de modele, adolescentul devine critic si intolerant fata de unele manifestari ale adultilor, fata de discrepanta dintre vorbele si faptele acestora, refuzand sa mai accepte autoritatea lor formala.
Despre adolescenti exista o viziune pozitiva optimista, dar si una negativa pesimista. Viziunea optimista il arata pe adolescent mai inteligent, cu mai putine complexe, mai sincer mai onest. Viziunea pesimista il descrie pe adolescent mai rebel mai lipsit de respect fata de parinti, de profesori, fata de autoritate. In fapt, sunt doua expresii extreme ale modelelor culturale. Educatia se rafineaza la aceasta varsta, puberul apoi adolescentul fiind dominat de cerinta reevaluarii dihotomice, bun-rau, a tot ce se petrece in universul experientei. Ce a ajuns tineretul de astazi! Pe vremea mea…Este o fraza celebra pe care au pronuntat-o bunicii, parintii nosti ne-au spus-o si noua, noi le-o spunem copiilor nostri de multe ori. „Ei, pe vremea mea nu se intampla asta…”
Fiecare generatie are un stil, un mod de viata care o defineste si o singularizeaza. Au fost si vor fi „generatia Beatles”, „generatia Beverly Hills”, „generatia Pro”, „generatia Ohhh, viata mea”. Aceasta din urma a facut ca stacheta culturii sa cada. Inversunati pe batrani, care nu sunt capabili sa inteleaga trairile lor unice, adolescentii si „batranii” vor face pace cand vor invata sa se accepte, cand experienta unora se completeaza cu inceputul maturizarii celorlalti.

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi