Depresia intre patima si boala

000.4Cuvantul depresie provine de la latinescul “depression”, care inseamna “apasare”. El semnifica dispozitia abatuta, insotita de apatie, vlaguire, evaluare descurajant-pesimista a ceea ce se intampla.

Aceasta suferinta e cunoscuta omenirii din timpuri memoriale – poate chiar din timpul caderii din Rai. Crize de depresie sunt descrise adeseori in Vechiul Testament. Este suficient sa-l amintim pe regele Saul, caruia ii usurau deprimarea psalmii lui David. O stare psihica asemanatoare a descris-o si Hipocrate, numind-o melancolie.

Depresia (cuvant modern pentru deznadejde) este un fel de plictiseala avand pricina in om, impreunata cu insuflarea pamanteasca de a trai dupa chipul lumii cazute. Insuflarea pamantesca il face pe omul modern sa incerce a construi raiul in lumea aceasta. Dar raiul artificial facut de om se dovedeste a fi mai curand o colivie artificiala aurita ce tine duhul omului prizonier, in care omul este este inchis ca o pasare, fara alta alternativa decat disperarea pricinuita de lipsa libertatii duhovnicesti.

In ziua de astazi, depresia este o boala a civilizatiei contemporane cu cerintele ei exagerate fata de om si cu suprasolicitarile psihoemotionale care o insotesc.

Exista chiar si un tip de tulburare depresiva numita depresie de epuizare. In literatura de specialitate se vorbeste tot mai des de depresia existentiala sau noogena, adica despre o forma de tulburare nevrotica ce este legata de pierderea sau absenta sensului vietii.

Tulburarile depresive sunt un tovaras nelipsit celor ce s-au impatimit de bautura, de narcotice. Adeseori, depresiile apar pe fondul stresurilor ori situatiilor traumatizante grave si prelungite. Uneori insa ele apar si fara cauze vizibile – in care caz este foarte important sa se distiga aparitia bolii.

La baza sa duhovniceasca, depresia nevrotica este o stare psihopatologica ce se dezvolta in urma robirii sufletului omenesc de catre patimile trandavirii si intristarii. Iar orice patima este  si mai mult atatata de catre demoni, care isi afla locas in ea.

Stiinta cunoaste multe lucruri despre aparitia tulburarilor depresive, insa in mediul stiintific nu se accepta sa se vorbeasca despre pacat, in timp ce cauza a multor forme de depresie este tocmai pacatul, lucru despre care dau marturie Sfintii Parinti si intreaga experienta ascetica a Ortodoxiei.

Depresia este un semnal  generic prin care sufletul face cunoscuta starea nenorocita in care se afla. Ea nu este insa fericita intristare pentrui pacate, ci chin al sufletului nepocait, caruia demonii ii soptesc „totul merge post, nu mai ai in ce sa nadajduiesti..”

Nevroza depresiva incepe cel mai des din pricina problemelor de viata. Omului i se inrautateste dispozitia, nimic nu il mai bucura, totul il enerveaza, cade in trandavie, intristare, descurajare, tot ce il inconjura ii apare intr-o lumina intunecata.

Foarte des starile de acest fel apar fiindca „viata nu a mers dupa pofta inimii” omului, fiindca nu i s-au infaptuit dorintele, fiinca a avut loc un conflict, fiindca i-a fost adusa cutare sau cutare jignire.

Precum spunea Cuviosul Serafim „fara necazuri nu este nici mantuire”. Uneori este de ajuns o elementara convorbire cu tine insuti;” Oare traiesc asa cum trebuie, fac totul asa cum imi dicteaza constiinta ,ea? Oare ma intristez pentru ceea ce trebuie?”

Este neaparata nevoie sa ne rugam dimineata si seara, sa ne insemnam cu semnul crucii inainte de culcare camera si patul, sa bem aghiasma si sa stropim cu ea locuinta, sa citim Evanghelia, sa-i chemam in ajutor pe Sfinti si pe ingerul pazitor, sa sfintim casa, sa primim cu credinta si pocainta Tainele Bisericii. Pe scurt, trebuie sa traim crestineste, si atunci intristarea si descurajarea ne vor parasi.

In zilele de amaraciune si in ceasurile de intristare, omul devine nepasator fata de multe miscari patimase ale sufletului sau. Onorurile, banii, placerile simturilor trec pe planul doi. Daca la bucurie isi pierde rapid stapanirea de sine, in schimb la nefericire, de voie, de nevoie isi intoarce gandurile spre sine insusi, isi constientizeaza mai profound si mai bine pacatosenia.

Nici minciuna, nici clevetirea josnica, nici jignirile nu aduc bucurie sufletului. Dar daca omul, si cu atat mai mult crestinul, este zdrobit cu desavarsire de catre ele si ramane vreme indelungata intr-o stare de mahnire sau, mai mult, intr-o stare de deznadejde, plina de pierderea autocontrolului, a nadejdii in mila lui Dumnezeu si a credintei in sfintenia Purtarii de grija dumnezeiesti, aceasta nu este nicidecum o dispozitie crestineasca – este deja pacat. Si vicleanul atat asteapta.

Daca a biruit depresia, si este vorba de o forma grava a bolii, pot ajuta tratamentul prescris de medic ( administrare de preparate cu actiune forte, regim de viata, poate chiar spitalizare).

Altfel, trebuie sa se inceapa cu rezolvarea conflictelor externe si interne (sufletesti). Este vorba de problema personalitatii, si aceasta trebuie tratata cu precadere prin mijloace duhovnicesti.

Pentru omul ortodox, tratamentul acesta inseamna lupta cu patimile, inaintare catre Hristos pe calea rabdarii, smereniei, nerautatii, dragostei.

Sunt recomandate si perioadele scurte de odihna, comunicare rationala si folositoare pentru suflet cu semenii, aerul curat, somnul suficient.

Sursa: www.universqueen.com/psihoterapieortodoxahttp://psihorelax.blogspot.ro/

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi