Dezvoltarea copilului intre 3 si 6 ani

Alina Blagoi - Copii 3–6 ani

Copii 3–6 ani

Expresia celor “7 ani de acasa”, pe care omul ii are sau nu-i are, reflecta tocmai importanta pe care aceasta perioada o are in evolutia psihica a copilului. Copilul se integreaza tot mai activ in mediul social si cultural din care face parte asimiland modele de viata si experiente.
Solicitarile complexe si diversificate ale mediului social determina dezvoltarea bazelor personalitatii, dezvoltarea capacitatii de cunoastere si acomunicarii. Integrarea copilului in colectivitate devine o conditie esentiala a stimularii si folosirii optime a potentialului sau. Gradinita devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltarii copilului in aceasta perioada de varsta. Copilul se descopera din ce in ce mai mult pe sine, realizand ca nu este identic cu ceilalti. Tot in aceasta perioada constientizeaza ca propriile actiuni (comportamente) produc anumite reactii in mediul lui de viata sau altfel spus avem de a face cu o prima forma de responsabilitate.
STADIILE PRESCOLARITATII
Substadiul prescolarului mic (3-4 ani) se caracterizeaza prin:
• dificultati de adaptare la mediul gradinitei, datorita faptului ca este inca in mare masura dependent de adult;
• prescolarul este egocentric, instabil motric, afectiv, apar primele forme ale crizei de prestigiu;
• principala forma de activitate este jocul de manipulare combinat cu cateva forme de activitate sistematica, scurte ca durata si relatii simple prin continut.
Substadiul prescolarului mijlociu (4-5 ani):
• dificultatile de adaptare la programul gradinitei se diminueaza, de la 9-10 sapt. in substadiul anterior la 3-4 sapt.;
• miscarea si manipularea obiectelor imbogatesc perceptia si suportul intuitiv al operatiilor gandirii;
• prescolarul mijlociu este preocupat de descoperirea realitatii externe;
• apar modalitati psihocomportamentale noi: limbajul intern, caracterul voluntar al majoritatii proceselor psihice, deci un inceput de organizare a vointei;
• jocurile incep sa aiba un caracter colectiv;
• apare debutul identificarii cu grupul educativ din care face parte („sala mea de grupa”, „gradinita mea”).
Substadiul prescolarului mare (5-6/7 ani):
• creste capacitatea de intelegere a situatiilor si cauzelor acestora;
• apar conduite bazate pe retinerea reactiilor imediate;
• pe langa activitatea de joc care continua sa detina ponderea in program creste numarul activitatilor cu rol pregatitor pentru viata de scolar;
• viata psihica este indreptata spre perceperea intentionata, pe procedee de retinere, de asociere a datelor. Apar forme evoluate de simbolizare in care intervin integratori verbali. Este o simbolistica infantila cu o incarcatura afectiva mult mai accentuata decat intelectuala.
MOTRICITATEA
Miscarile au o mare incarcatura afectiva, semantica.
Prescolarul imita, gesticuleaza, ajuta, pentru a se pune in valoare.
In unele situatii miscarile sunt libere, imprevizibile, lipsite de o anumita ordine, in altele, dimpotriva, sunt stapanite, stereotipizate, chiar exprima un anume grad de organizare privind formarea deprinderilor (mancat, taiat cu foarfeca, desenat etc.).
Implicarea copilului in actiune prin executarea anumitor miscari constituie baza dezvoltarii psihice a acestuia.
Manuirea obiectelor nu este un simplu joc, ci, totodata o afirmare a personalitatii.
„Eu fac” sau „singur” expresii frecvente ce insotesc actiuni cand incearca sa deschida usa, sa deschida televizorul, sa manance, sa faca ceaiul etc. dezvaluie dorinta copilului de a egala adultul, „amorul propriu” al acestuia, care prin fiecare reusita vrea sa semene mai mult cu cei mari.
Daca vom arata multa intelegere pentru acest „eu fac” vom evita aparitia „crizei de incapatanare” la copil.
Imaginea corecta a obiectului se formeaza chiar in procesul actiunii iar manevrarea acestuia precizeaza forma, marimea, natura materialului din care este alcatuit etc.
Pe masura ce copilul achizitioneaza diferite conduite motorii (alimentare, vestimentare, igienice, ludice) dobandeste autonomie, isi extinde posibilitatile de cunoastere si socializare.
Mana, „acest creier exterior al omului” (Kant) reprezinta pentru prescolar organul privilegiat de investigatie, de cunoastere a realitatii.
DEZVOLTAREA GANDIRII
„Copilul poate gandi ceea ce percepe, ceea ce a perceput”. Aceasta afirmatie este dependenta de reprezentarea elementului perceput.
Este o „gandire intuitiva” ce reuseste sa se desprinda de „predominanta afectiva si activa” ce o franau in anteprescolaritate, datorita limbii vorbite care contribuie la claritatea, coerenta, comunicabilitatea ei (ex. daca prezentam prescolarului mai multe (6-8) jetoane albastre asezate in linie dreapta cu mici intervale intre ele si ii cerem sa aseze el, dedesubt, tot atatea jetoane rosii dintr-o gramada alaturata, realizeaza echivalenta numai atat cat exista corespondenta vizuala (unele rosii sub cele albastre, asezate de el, piesa cu piesa) dar egalitatea „nu se mentine si in corespondenta logica, pentru ca daca incercam sa le distantam pe cele din randul 2, desi vede ca nu se ia sau nu se adauga nici una, spune ca acolo sunt mai multe pentru ca sirul este mai lung). Deci este o gandire articulata, intuitiva, adica supusa primatului perceptiei.
„Gandirea prescolarului se desfasoara in contexte concrete raspunzand atat trebuintelor sale de adaptare, de depasire a obstacolelor, dar si dorintei de a afla ceea ce il atrage. Astfel gandirea isi mentine caracterul situativ.
Gandirea este preconceptuala sau cvasiconceptuala intrucat opereaza cu notiuni care nu sunt absolut individualizate dar nici notiuni generale (ex. cand pronunta cuvantul „masina” nu se limiteaza numai la masina familiei sale dar nici la notiunea absoluta prin care desemneaza o anumita categorie de obiecte).
Odata cu conceptiile empirice, sau cu antrenarea acestor „structuri insulare”, sau a „zonelor de asimilare de maxim interes” progreseaza si operativitatea gandirii numai ca operatiile sunt puternic impregnate de continut concret, legate de perceptie si de actiune reala, slab schematizate, care inca nu pot surprinde invarianta sau reversibilitatea.
Este o gandire preoperationala pe baza careia prescolarul reuseste sa realizeze scrieri, clasificari (in sarcini simple) pe suportul unor criterii practice (forma, culoare, functionalitate).
Astfel, spre sfarsitul prescolaritatii gandirea dobandeste o operativitate generala nespecifica punand in evidenta in cazul figurilor logice vehicularea unor operatori de baza.
Dorinta de a sesiza relatiile este desprinsa si din frecventa intrebarilor „de ce?”, alaturi de care apar intrebari referitoare la insusirile social-functionale ale obiectelor de tipul „la ce folosesc?”, sau „ce fac oamenii cu…?”.
„De ce” – urile ilustreaza existenta unei gandiri precauzale, aflata intre cauza eficienta si cauza propriu-zisa. Este un nod de mediere a copilului care pentru el reprezinta o explicatie finalista iar pentru adult doar una intamplatoare.
Trecerea de la precauzalitate la cauzalitate se va face treptat prin asimilarea operatiilor, acestea fiind coordonari generale ale actiunilor.
Confuzia dintre Eu-lume transpune in caracterul animist, atribuind lucrurilor propriile insusiri. Aproape totul este insufletit, inzestrat cu inteligenta (soarele, luna, norii, radioul etc.).
Adultul este vazut ca un magician care poate rezolva orice pentru ca al doar vede ca apasa pe buton si se face lumina, intuneric, curge apa la robinet, il vindeca daca ii este rau. Caracterul magic se reflecta in stabilirea de catre copil a unor legaturi care nu sunt reale dar prin care crede ca poate obtine tot ceea ce doreste (ex. un copil de 4 ani si jumatate „daca dau din picioare, supa este buna”).
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
Desi prescolarul poate sustine o conversatie, totusi limbajul acestuia se deosebeste de cel al adultului prin:
• structura gramaticala – in utilizarea verbelor cel mai bine se fixeaza timpul prezent care se extinde si asupra celorlalte timpuri;
• structura limbajului – este legata de situatii particulare, are caracter situativ. Treptat se face trecerea spre limbajul contextual, cand trece la monolog si incepe sa povesteasca ce a vazut, ce a auzit. Cele 2 forme initial coexista, pentru ca la 6 ani sa se diminueze caracterul situativ;
• pronuntie imperfecta – mai ales la inceputul prescolaritatii. Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete (s si j inlocuite cu s si z – zoc in loc de joc, r cu l – lade in loc de rade).
Principalele functii ele limbajului:
• imbogateste si fixeaza experienta cognitiva;
• organizeaza activitatea (ex. cand deseneaza, exprima intentii, exclamatii, face aprecieri).
• semnificative progrese sunt semnalate si in privinta volumului vocabularului. Principalele valori extensive sunt:
1. la 3 ani vocabularul contine maxim aproximativ 1.000 cuvinte, minim 400;
2. la 6 ani vocabularul contine maxim aproximativ 2.500 cuvinte, minim 1.500.
Se mentin diferente intre vocabularul activ (cel utilizat, valorificat in performanta) si cel pasiv (doar inteles si implicat in competenta lingvistica).
Se imbogateste competenta lingvistica (intelege ceea ce i se comunica) si performanta lingvistica (exprima capacitatea de a comunica efectiv).
Limbajul dobandeste capacitate generativa, copiii reusind sa integreze un cuvant nou insusit in numeroase alte combinatii verbale (ex. „am fulgilit”, „am impungit cu acul” in loc de „am cusut”, „eu sunteam”, „urlaret” pentru cel ce plange).
Referitor la structurile verbale construite de copil se remarca:
• in comunicarea cu mama apare forma cea mai libera si expresiva ca topica, sunt prezente constructii eliptice;
• in comunicarea cu ceilalti copii apar diferente, prescolarul mare impunandu-se prin propozitii bogate, cu unele adjective;
• comunicarea cu educatoarea evolueaza de la reticenta la articularea unor propozitii complete, cu tendinta de a se inscrie in unele scheme, sau in cliseele verbale.
MEMORIA
Alaturi de memorarea involuntara se dezvolta cea voluntara, intentionata chiar daca intelesul nu este dobandit in totalitate si actioneaza pe baza memorarii mecanice. Memorarea inteligibila apare cand informatiile au o anume semnificatie pentru copil.
Continutul memoriei este divers: experienta explorarilor perceptive, dialogul, miscarile, trairile afective dar si povesti, poezii, reguli de conduita. Este o memorie concreta prin excelenta. Continutul il atrage prin tonalitate, ritm, caracter, morala.
Apar si unele procedee specifice memorarii precum repetarea.
Cu privire la insusirile memoriei: volumul creste sesizabil iar in privinta pastrarii, la 4–5 ani anumite evenimente sunt redate dupa cateva luni. Incepe sa apara memoria de lunga durata si se fundamenteaza amintirile, legate de momente deosebite, cu incarcatura afectiva.
La prescolarii mici si mijlocii, un fenomen specific este reminiscenta. Daca participa la un eveniment deosebit si imediat dupa ce a avut loc sunt intrebati ce au retinut, nu pot relata nimic, in schimb, in zilele urmatoare pot oferi chiar amanunte.
IMAGINATIA
Impresioneaza amploarea, bogatia vietii imaginative dar si rapiditatea, usurinta cu care trece din planul realitatii in cel al fictiunii.
Se apreciaza ca daca afectivitatea este motorul activitatii copilului, imaginatia este mijlocul, calea, metoda de realizare a ei.
Imaginatia reproductiva este antrenata in ascultarea povestirilor si in reproducerea lor. La prescolarul mare mecanismele sunt mai elaborate, reconstituie mintal, relativ usor, cele ascultate si tinde sa adapteze continutul povestirilor si la alte coordonate spatio-temporale.
Imaginatia creatoare se exprima in desen, modelaj, constructii.
Abia pe la 4 ani desenul se organizeaza in jurul unei teme, coloritul este sincer, apar unele preocupari privind proportiile.
Incep sa abordeze desenul figurii umane, a casei, florilor. Apar si unele clisee de redare.
Nu pot desprinde inca elementele caracteristice. Povestile, povestirile pe care le inventeaza dovedesc cea mai libera putere de combinare imaginativa.
ATENTIA
Se manifesta foarte activ atentia involuntara datorita activitatii sale de orientare, explorare (fiinta scotocitoare). Aceasta forma va activa complementar cu atentia voluntara, cea din urma fiind sustinuta mai intai de joc, care creeaza conditii propice pentru realizarea legaturii constiente intre motiv si scop.
La inceputul stadiului, atentia voluntara se orienteaza asupra obiectelor din spatiul imediat iar mai tarziu asupra a ceea ce face adultul (ex. le studiaza ticurile si apoi ii imita).
Se mareste volumul atentiei, prescolarul fiind capabil sa cuprinda 4 obiecte.
Concentrarea si stabilitatea daca la 3-4 ani sunt doar de 12 minute, la prescolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen, activitati grafice).
Posibilitatea de a orienta atentia si de a deveni voluntara se face prin cuvant (functia reglatoare a limbajului extern). Totusi predomina atentia involuntara, de aceea pot fi usor distrasi.
Se pun 2 probleme: trezirea atentiei involuntare si mentinerea atentiei voluntare pentru o perioada cat mai mare.
AFECTIVITATEA
Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:
patrunderea copilului intr-un nou mediu, gradinita;
contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care il iubeste, de restrictiile impuse si de tendinta spre autonomie.
Stadiul are specific o imensa nevoie de afectiune a copilului, prin preferinte constante sau variabile fata de anumite persoane (ex. intr-o zi, un copil, in urma unei imprejurari neplacute s-a refugiat in bratele mamei, manifestand ostilitate fata de ceilalti membri ai familiei; in ziua urmatoare prefera alt protector).
Indata cu dragostea apare si gelozia (se agita daca mama isi manifesta simpatia fata de alt copil sau de adulti).
Apar fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva. Copilul isi transfera dragostea si atentia catre educatoare, cu care se si identifica, fiind pentru el un inlocuitor al mamei.
Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta incepe inca din anteprescolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmarind modelul.
Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani).
Apar stari afective de mandrie (la 4 ani).
Apar crize de prestigiu, mai ales daca este mustrat in public (la 6 ani).
Cercetarile au descris sindromul bomboanei amare, starea afectiva de rusine ce apare in urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind insotita de neliniste, agitatie, sindromul de spitalizare, reactia afectiva violenta cand urmeaza sa fie internat pentru a urma un tratament, datorita despartirii de cei dragi.
Apar si unele sentimente morale (rusine, atasament, prietenie), sentimente intelectuale (mirare, curiozitate, satisfactie dupa ce a aflat ceea ce l-a interesat).
In privinta ordinii obiectelor care provoaca sentimente estetice, s-au stabilit urmatoarele:
• obiectele propriu-zise;
• culorile;
• animalele;
• omul;
• natura (pe la 6-7 ani).
Este un debut al invatarii afective prin: invatarea pericolelor si a posibilitatilor de a le depasi, a modului de a reactiona in imprejurari curente dar si festive (bucuria de a revedea o persoana cunoscuta, de a participa la manifestari, de a fi apreciat de public).
Sunt prezente si unele incercari de reglare a conduitelor emotionale (isi stapanesc durerile, expresiile „dau lacrimile in mine”, isi intensifica dragalaseniile daca vor sa obtina ceva „maaama, ce te mai iubesc, bunico Smaranda”).
Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor relatii si atitudini care constituie un nivel de organizare a vietii psihice.
Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita modificarilor esentiale care se produc in structura activitatii psihice.
a) Cele mai semnificative modificari sunt in planul motivelor care inca nu au ajuns sa fie constientizate si ierarhizate in motive esentiale si motive neesentiale, mai ales la varsta de 3 ani. Treptat se stabilizeaza.
Interesele se diferentiaza: interesul pentru joc, pentru mediu inconjurator (observa plante, animale) , pentru activitati artistice, pentru invatare (jocul „de-a scoala”, rolurile de elev, de invatatoare, dorinta de a i se citi, de a raspunde).
b) Inceputul construirii unei morale primare trecand prin mai multe faze:
• imitarea adultilor in respectarea cerintelor, cu tendinta de a le incalca, mai ales in absenta lor;
• apoi respectare oarecum interiorizata (pentru ca se conformeaza chiar si atunci cand parintii lipsesc);
• iar mai tarziu, apar si generalizari si verbalizari privind dorintele parintilor („asa spune mama”).
Daca relatiile dintre copil si adult sunt deficitare, apar conflicte (iau forma incapatanarii, negativism ca refuz al participarii, minciuna care initial este un amestec intre realitate si intentiile copilului, apoi devine intentionata ca evitare a pedepsei sau ca solutie pentru a primi o recompensa.
Este debutul constiintei morale, care include elemente simple (reprezentari, notiuni) si unele ceva mai complexe (sentimente obisnuite). Este un acceptor fata de ceea ce este bine si ceea ce este rau.
c) Modificari in privinta constiintei de sine si a identitatii de sine. Imaginea eu-lui fizic devine mai analitica si mai importanta. Dupa 3 ani isi dau seama ca apartin unui anume sex („Ea este fetita”). Dorinta de extensie a eu-lui (patul meu, gradinita mea).
Eu-l social in curs de fundamentare sprijina mult eu-l spiritual („Ei zic ca sunt frumos”).
d) Imbogatirea aptitudinilor in special a celor cu componente senzoriale: muzica, desen, coregrafie, limbi straine, modelaj.
e) Inceputul formarii unor componente de orientare, reglare si deci, a unor trasaturi de caracter. Formarea trasaturilor de caracter este asigurata de urmatorii factori:
1. mecanismele reglatorii;
2. conturarea sentimentelor;
3. formarea deprinderilor de a reactiona fata de norme;
4. calitatea climatului familial si din gradinita (baze pentru harnicie, responsabilitate, punctualitate).
Se disting 2 etape:
1. Reprezinta etapa componentei instrumentale (specifica perioadei de inceput). Se formeaza deprinderi si moduri de comportare pe baza cerintelor din afara (adultilor), orientare si reglare externa.
2. Componente de orientare pe baza debutului constiintei morale, primare. Specifica varstelor 4-6/7 ani.
f) Socializarea – traieste noi experiente sociale, interrelationale. Este pusa in evidenta prin modul in care prescolarii realizeaza perceptia altora.
La 3 ani, altul este perceput ca o amenintare, de unde si conflictele intre ei.
La 4 ani, altul devine obiect de identificare, copilul doreste sa fie si sa actioneze asa cum este partenerul. Apoi este perceput ca rival, ca persoana care trebuie depasita.
La 5 ani, altul perceput ca partener egal de activitate, dorintele ii sunt respectate, ascultate.
Pe acest fond se dezvolta sociabilitatea (adaptarea sociala) care se refera la posibilitatile generale ale copiilor de a face fata cerintelor mediului social. Este oarecum pasiva.
Se dezvolta capacitatea sociala concretizata in autonomie, putere de a face ceva (comisioane, de a ajuta, de a supraveghea copiii mai mici).
Pot apare unele intarzieri sau tulburari ale sociabilitatii prin instabilitate comportamentala, agresivitate, izolare.
Educarea sociabilitatii se poate face prin antrenarea copiilor in jocuri, activitati, solicitarea lor in indeplinirea unor sarcini.

Informatiile acestui articol au rol de ghid in urmarirea dezvoltarii psihologice a copilului. De retinut este faptul ca toti copiii evolueaza in moduri diferite,in ritm propriu. Articolul are ca scop informarea si orientarea spre a observa potentialul copilului si a-i oferi ocazia sa-si dezvolte in mod armonios personalitatea. Daca acest ritm de dezvoltare nu este in acord cu cele mentionate mai sus, va recomandam sa consultati un specialist.