Incapacitatea ruperii lanturilor mentale si emotionale – „Povestea elefantului”

000.3 (2)

A fost odata ca niciodata un pui de elefant care imediat dupa ce a aparut pe lumea a fost luat de langa mama lui si vandut unui maestru de circ. Circarii s-au bucurat nespus cand au vazut elefantelul, caci era exceptional de frumos; au avut grija de el sa nu se imbolnaveasca fara grija materna care era atat de necesara in aceasta perioada.

Sub ingrijirea lor elefantelul s-a intremat si chiar in lipsa laptelui matern deveni un puiut extrem de sanatos si jucaus. Insa, curand, circarii facura un lucru care il uimi pe mititelul elefant; acestia agatara un lant gros de unul dintre piciorusele din spate si il pironira locului legandu-l de un par adanc infipt in pamant.

Elefantelul nu intelegea ce se intampla si isi spuse ca sigur este o neintelegere si in curand va fi eliberat. Cateva zile trecura iar asteptarile puiului fura inselate; nimeni nu veni sa-l dezlege si toata lumea se comporta ca si cum asa era normal sa fie. Vazand acestea elefantelul care isi dorea din tot sufletul sa zburde din nou liber sub cupola circului, incerca din rasputeri sa se rupa din lantul ce il tinea prizonier.

Se smuci cat putu dar parul era prea adanc infipt in pamant; incerca sa desfaca lantul dar era prea gros; vru sa-si scoata piciorul dar legatura era prea stransa… Mai multe zile de incercari nereusite trecura si in cele din urma elefantelul epuizat renunta sa mai incerce sa se elibereze: “Este prea greu”, isi spuse “nu am forta necesara sa scot parul si puterea sa rup lantul ca sa scap”… Privi dezamagit si cu jind curtea larga unde obisnuia sa se joace si se culca pe pamant resemnat.

Anii trecura si puiutul deveni un elefant voinic si vanjos. Acum avea o statura impresionanta si o greutate de titan, insa isi ducea viata in continuare legat de parul cel adanc infipt in pamant.

Nu de putine ori, copii care veneau sa se joace cu el se intrebau de ce el nu se elibereaza. In fond, el este un elefant atat de mare iar lantul si parul sunt atat de mici, incat nu ar avea nici o sansa in fata fortei lui. Un adulti se aventurau sa raspunda ca elefantul cel mare sta legat de parul cel mic pentru ca este dresat. Insa, la acest raspuns copiii aveau o alta intrebare perfect valida si ea: “Daca este dresat si nu fuge atunci de ce este tinut in lant?”

Intrebare ce ramanea fara raspuns dar provoca multa nedumerire.

Ce nu stiau nici unii si nici altii este ca elefantul renuntase inca din copilarie la a mai incerca sa se elibereze si de aceea, el nu stia ca acest lucru este posibil. Pentru el parul inca era prea adanc infipt in pamant iar lantul inca era prea gros, desi acum el avea cateva tone si s-ar fi putut elibera intr-o clipita.

“Nu pot si nici nu voi putea niciodata”… isi spunea elefantul trist si resemnat, desi incetase de foarte mult timp in urma sa mai incerce sa schimbe ceva, sa isi mai testeze fortele si limitele.

Si astfel, un elefant urias isi petrecea viata prizonierul unui par mititel si a parerii sale ca nu are puterea sa schimbe ceva.

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi