Legenda lui Mos Craciun

Alina Blagoi - Legenga lui Mos Craciun

Pana in secolul al XVIII-lea practica oferirii de cadouri celor dragi devenise adanc inradacinata. Din punct de vedere religios, obiceiul le amintea credinciosilor pe de o parte de darul facut lumii de Dumnezeu: un Mantuitor care avea sa spele omenirea de pacate, iar pe de alta parte de cadourile oferite de catre Magi noului-nascut.
Legenda spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Aflind acest lucru, Craciun se infurie si ii taie miinile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui. Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smintina. De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfint, care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia. Cintecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde,colindele de Craciun.
Conceptul batranelului simpatic care ofera cadouri are o lunga istorie in spate la care au contribuit diverse culturi. Totul a inceput din Scandinavia, unde predecesorul mosului a fost Odin, zeul suprem in mitologia nordica. Acesta era descris ca un om inalt cu barba mare si despre care se spunea ca obisnuia sa calatoreasca pe cer in timpul solstitiului de iarna, hotarand cine va muri si cine va prospera in anul urmator. In ajunul sarbatorii Yule, copiii isi umpleau incaltamintea cu legume, iar zeul le oferea dulciuri in locul acestora. In secolul al IV-lea apare primul predecesor al lui Mos Craciun din traditia crestina: Sfantul Nicolae. Ca si in cazul multor sfinti din antichitate, avem de-a face cu un contrast intre ceea ce stim despre sfantul Nicolae si cultul sau foarte popular. Traditia spune ca Sfantul Nicolae umbla prin lume imbracat intr-o roba episcopala cu rosu si alb si calare pe un magar, facand cadouri copiilor si ajutandu-i pe cei nevoiasi. In traditiile germanice, Mos Nicolae era insotit in drumetiile sale de servitorul Ruprecht, care punea dulciuri si jucarii in pantofii copiilor cuminti, iar celor neastimparati punea nuieluse.
La inceputul secolului al XVII-lea, legenda Mosului a ajuns prin intermediul colonistilor olandezi (care il numeau pe Mos Nicolae Sinterklaas) si in America, dar nu a prins cu adevarat decat 200 de ani mai tarziu. Povestea acestuia a aprins imaginatia pastorului american Clement Clark Moore, care a scris un poem pentru copiii sai despre un spiridus vesel care imparte cadourile din sania sa trasa de reni. Publicata pentru prima data in ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, creatia acestuia a devenit in anii urmatori foarte cautata, ajungand in mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind tradusa si publicata in intreaga lume. O imagine relativ familiara a Mosului a fost creata in anul 1863 de Thomas Nast, desenator si caricaturist al ziarului Harper’s Illustrated Weekly, care l-a prezentat pe Mos Craciun intr-o tunica rosie imblanita cu o centura lata de piele. Nast este si cel care a promovat in 1885 ideea ca resedinta lui Mos Craciun se afla la Polul Nord. Problema a aparut in 1925, cand s-a descoperit ca nu existau reni la Polul Nord, asa ca resedinta mosului a fost mutata in Laponia. 

De unde si cum vine Mos Craciun ?

Casa lui Mos Craciun, asa cum stie toata lumea, se afla la Polul Nord, in tinuturi de zapada si de gheata vesnica. Este o tara alba, curata si frumoasa, ca sufletele de copii. Acolo se zice ca se afla un arbore urias, langa steaua polara, unde se intalneste cerul cu pamantul. In fiecare seara de Ajun, Mos Craciun pleaca prin lume cu daruri. Demult, tare demult, Mosul calatorea pe un magar alb. Apoi, aducea daruri la copii calare pe un cal cu aripi de aur, care se hranea cu spice de grau adunate inca din timpul verii. Mai tarziu, Mos Craciun era adus de un cerb alb. Astazi, vine mai mult pe o saniuta trasa de reni care pot zbura pe cer. Cateodata, cand se grabeste, vine si cu o motocicleta sau cu o masina, ba chiar cu un avion. Dar asta doar cand este extrem de grabit. De obicei, Mosul intra pe furis, dupa ce copilasii au adormit. Vine pe fereastra sau pe usa, coboara pe horn si lasa darurile langa bradul impodobit.

Iata povestea lui Mos Craciun

Candva, la marginea unui oraș, traia un meșter batran care facea jucarii. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și rabdare. Erau minunate și nu semanau una cu alta. In Ajunul Craciunului, batranul meșter pleca din oraș sa-și vanda jucariile. Oamenii din acel oraș nu erau prea bogați, așa ca meșterul le vindea jucariile pe mai nimic.
Dar asta nu-i scadea cu nimic bucuria de a face jucarii de care copiii sa se bucure, dupa datina, in dimineața de Craciun. Pana intr-un an in care… Meșterul vanduse toate jucariile și se intorcea spre casa. La marginea orașului s-a oprit sa priveasca o fereastra. Știa ca acolo locuiește o familie tare saraca și se intreba ce jucarii or fi primit copiii.
Trei copii visau cu voce tare:
Daca am avea un soldațel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
Batranul știa ca nu mai avea nicio jucarie și tare ar fi vrut sa le daruiasca macar una. Dar ce minune! Tocmai un soldațel de plumb rasarise, nu se știe de unde, in fundului sacului. Și astfel, dorința celor trei frați sarmani s-a implinit.
In drum spre casa, batranul se gandea: „Aș vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume, dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Și cum mergea așa, vazu in zapada un pui de caprioara care-l privea cu ochi triști.
Sarmana faptura, ce te doare?
Se pare ca puiul se ranise la un picior. Cum a știut și cu ce a avut la indemana, batranul i-a legat rana și l-a ajutat sa se ridice. Atunci faptura aceea gingașa i-a vorbit cu glas limpede ca și de copil:
Acum vad ca ai o inima buna. Dorința ți se va indeplini!
Ca din pamant a aparut o sanie fermecata, purtata in zbor de niște reni minunați. Și batranul s-a inalțat cu ei in slava cerului instelat, spre o lume de basme. Chiar și hainele lui saracacioase se preschimbasera in niște haine neobișnuite, de culoare roșie.
N-ar fi putut spune cat și pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un tarziu a simțit cum coboara lin intr-un ținut inzapezit, unde il aștepta o casuța cu ferestre luminate. O mulțime de pitici ca și cei din povești l-au intampinat bucuroși. Piticii erau harnici și indemanatici, gata sa se apuce de treaba. Materialele se gaseau din belșug, caci, nu se știe cum, se inmulțeau mereu și nu se terminau niciodata. Iar batranul meșter priceput ii indruma pe pitici și impreuna faceau jucarii, mereu mai multe și mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucaria pe care și-o dorea.
In seara de Ajun sosesc colindatorii. La fiecare casa ei aduc vestea minunata a nașterii Domnului și ureaza un an bun și imbelșugat. Este noaptea in care visele copiilor se implinesc. A doua zi, in dimineața de Craciun, in jurul bradului impodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. Dupa numele sarbatorii, copiii i-au pus numele Moș Craciun acelui meșter și așa a ramas pana astazi.
De aceea, in zilele acestei sfinte sarbatori, cand stam cu toții in jurul mesei incarcate cu bunatați, nu trebuie sa-i uitam pe cei sarmani. Moșul are grija de ei doar o data pe an. Noi trebuie sa ne gandim la ei mereu!
Candva, la marginea unui oraș, traia un meșter batran care facea jucarii. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și rabdare. Erau minunate și nu semanau una cu alta. In Ajunul Craciunului, batranul meșter pleca din oraș sa-și vanda jucariile. Oamenii din acel oraș nu erau prea bogați, așa ca meșterul le vindea jucariile pe mai nimic.
Dar asta nu-i scadea cu nimic bucuria de a face jucarii de care copiii sa se bucure, dupa datina, in dimineața de Craciun. Pana intr-un an in care… Meșterul vanduse toate jucariile și se intorcea spre casa. La marginea orașului s-a oprit sa priveasca o fereastra. Știa ca acolo locuiește o familie tare saraca și se intreba ce jucarii or fi primit copiii.
Trei copii visau cu voce tare:
Daca am avea un soldațel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
Batranul știa ca nu mai avea nicio jucarie și tare ar fi vrut sa le daruiasca macar una. Dar ce minune! Tocmai un soldațel de plumb rasarise, nu se știe de unde, in fundului sacului. Și astfel, dorința celor trei frați sarmani s-a implinit.
In drum spre casa, batranul se gandea: „Aș vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume, dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Și cum mergea așa, vazu in zapada un pui de caprioara care-l privea cu ochi triști.
Sarmana faptura, ce te doare?
Se pare ca puiul se ranise la un picior. Cum a știut și cu ce a avut la indemana, batranul i-a legat rana și l-a ajutat sa se ridice. Atunci faptura aceea gingașa i-a vorbit cu glas limpede ca și de copil:
Acum vad ca ai o inima buna. Dorința ți se va indeplini!
Ca din pamant a aparut o sanie fermecata, purtata in zbor de niște reni minunați. Și batranul s-a inalțat cu ei in slava cerului instelat, spre o lume de basme. Chiar și hainele lui saracacioase se preschimbasera in niște haine neobișnuite, de culoare roșie.
N-ar fi putut spune cat și pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un tarziu a simțit cum coboara lin intr-un ținut inzapezit, unde il aștepta o casuța cu ferestre luminate. O mulțime de pitici ca și cei din povești l-au intampinat bucuroși. Piticii erau harnici și indemanatici, gata sa se apuce de treaba. Materialele se gaseau din belșug, caci, nu se știe cum, se inmulțeau mereu și nu se terminau niciodata. Iar batranul meșter priceput ii indruma pe pitici și impreuna faceau jucarii, mereu mai multe și mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucaria pe care și-o dorea.
In seara de Ajun sosesc colindatorii. La fiecare casa ei aduc vestea minunata a nașterii Domnului și ureaza un an bun și imbelșugat. Este noaptea in care visele copiilor se implinesc. A doua zi, in dimineața de Craciun, in jurul bradului impodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. Dupa numele sarbatorii, copiii i-au pus numele Moș Craciun acelui meșter și așa a ramas pana astazi.

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi