Erau odata doi parinti orbiti de dorintele lor

Uneori suntem dezarmati in fata copiilor nostri, uneori nu suntem in stare sa ii ajutam, suntem prea inchisi in inlantuirea haotica a asteptarilor noastre, a dorintelor si a fricilor noastre.

Era odata un cuplu de parinti foarte fericiti. Da, inca mai exista astfel de cupluri in care cei doi sunt in armonie si impartasesc tot ceea ce este mai bun in ei. Traiesc impreuna, au un proiect de viata comuna si sunt suficient de atenti si de respectuosi unul fata de celalalt pentru a se implini reciproc. Traiau intr-o armonie perfecta si isi jurasera ca, atunci cand vor deveni parinti, vor asigura fericirea copilului lor.
Probabil, o sa ma intrebati; „Dar cum este posibil sa promiti ceva atat de nesigur precum fericirea care va veni?” Cum este posibil sa prevezi astfel viata unui copil si sa eviti toate obstacolele, toate bolile, suferinta, disperarea legata de o pierdere sau toate incidentele ce pot sa apara in viata cuiva, pentru ca acel copil sa se poata simti fericit, in fiecare moment al vietii?”

Parintii aceia erau sinceri, chiar daca inca nu stiau ca de fapt erau orbiti. Credeau ca s-au gandit la toate acestea. Si cum, fiecare dintre ei traise o serie de dificultati in propria sa copilarie, doreau sa evite aceleasi incercari si greutati in cazul copilului lor. Dorinta de a-l proteja, de a veghea ca fiul lor sa nu cunoasca suferinta si violenta care existase in copilariile lor, reprezenta motivul care ii impingea sa astearna parca un covor rosu la picioarele copilului, pe care il considerau comoara lor cea mai de pret.

Insa a face o promisiune este un lucru si a o respecta este altceva. A promite fericirea inseamna sa uiti ca fericirea este imprevizibila, aproape insesizabila si, mai ales, foarte trecatoare. Fericirea nu se lasa nici cumparata, nici sedusa, nici imblanzita. Tot ce putem face este sa o primim atunci cand trece foarte aproape de noi sau ramane pentru o clipa.

Probabil, va dati seama ca acei parinti se angajasera intr-o sarcina aproape imposibila, isi atribuisera o misiune care putea sa absoarba nu doar esentialul din timpul lor, ci si toate gandurile lor. Promisiunea pe care o facusera copilului lor ii tinea ocupati in fiecare moment al vietii lor. Mai ales pe mama, care, inca de cand se trezea dimineata isi imagina cum ar putea fi ziua copilului ei, cum ar trebui sa se desfasoare.

Si, chiar inainte de a se trezi, incepea sa stabileasca in minte o lista intreaga cu ce avea de facut, pentru a nu uita, mai ales pentru a nu uita. Sotul ei, care era mai ocupat in afara familiei, ii spunea in fiecare dimineata: „Daca e nevoie sa ma suni, o sa vin imediat…” Seara, cand se intorcea acasa, o intreba imediat: „Cum a fost ziua de azi pentru el?” se gandea, bineinteles la ziua copilului lui!

Si va puteti imagina cum putea fi o zi din viata acelui copil! Trebuia sa dea socoteala pentru orice, era asaltat cu intrebari: „A fost bine, cand ai mers la scoala? Si in clasa? Si in pauza? Cum e noul tau prieten? Si la sport, nu a fost prea greu pentru tine? La tine in camera nu e prea frig? Si ti-a placut ce ai mancat aseara, nu te-a durut stomacul? Ghiozdanul nu e prea greu pentru tine?”

Va puteti imagina avalansa de intrebari care ii invadau viata si, in spatele acelor intrebari, toate temerile care erau astfel transferate asupra lui. Si foarte devreme a inteles ca trebuia sa ii asigure, sa ii protejeze pe parintii lui. Trebuia sa le dea raspunsurile pe care ei le asteptau, trebuia sa le calmeze angoasa si sa aiba grija de ei.

Si foarte repede, in viata lui de copil a invatat sa aiba o existenta dubla. O viata de copil cuminte si perfect, pentru a corespunde asteptarilor, dorintelor si fricilor parintilor lui si o viata doar pentru el, in care putea sa respire mai liber, sa fie asa cum era cu adevarat, sa-si asum riscuri, sa descopere placerile necunoscutului, ale imprevizibilului. O viata pe care sa o traiasca doar pentru el insusi.

E inutil sa va mai spun ca nu a intalnit prea des fericirea! Nu credea deloc ca tot acel confort ca intr-o conserva, in care se simtea inchis, ar corespunde cu ceea ce isi imagina el ca este fericirea.

Oare de cati ani va avea nevoie mai tarziu acel copil pentru a-si trai viata din plin? Cat curaj ii va trebui pentru a se afirma, a se pozitiona, a se defini in functie de propriile sale dorinte si nevoi, fara sa se gandeasca mereu sa-i asigure si sa-i protejeze pe parintii lui? Cum va reusi sa gaseasca distanta potrivita fata de ei si sa creasca cu adevarat? Pentru ca in acest lucru consta esentialul trecerii de la copilarie la viata de adult: a accepta sa cresti din interior pentru a te desparti de dorinta si de fricile parintilor, pentru a-ti putea infrunta propria existenta.

Sursa: „Povesti despre sperante” – Jacques Salome

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi

Cat costa o ora din viata ta ?

Alina Blagoi - Cat costa o ora din viata ta

Tatal ajunge acasa rupt de oboseala dupa o zi in care nu a avut timp nici sa respire… Cu voce timida și cu ochii plini de așteptare, micuțul iși privește tatal și il intreaba: – Taticule, cat caștigi pe ora? Tatal, preocupat și cu un zambet sever, raspunde: – Fiule, …

Afla mai mult!