Testul prajiturii. Controlarea impulsurilor

000000.4

lmaginati-va ca aveti patru ani si ca cineva va face urmatoa­rea propunere: daca astepti pina ce facem citeva comisioane, vei capata ca premiu doua prajituri. Daca nu poti sa astepti pina atunci, primesti numai una — dar ti-o dau chiar acum. Sigur ca aceasta este o provocare pentru sufletul unui copil de patru ani, acest microcosmos al vesnicei batalii dintre impuls si abtinere, dintre sine si eu, dintre dorinta si autocontrol, dintre rasplata si a minare. in functie de ceea ce alege copilul acest test poate fi graitor; el ofera nu numai o interpretare a caracterului, dar si a traiectoriei pe care o va avea probabil in viata.

Nu exista un talent psihologic mai important decit a rezista la impulsuri. Aceasta este baza autocontrolului emotional, avind in vedere ca toate emotiile, prin insasi natura lor, duc intr-un fel sau altul la un impuls, spre o actiune. Radacina cuvintului emotie, amintiti-va, este verbul „a misca”. Capacitatea de a rezista impulsului de a actiona, de a nimici miscarea incipienta, se transfera cel mai adesea si la nivelul functionarii creierului dintr-o inhibare a semnalelor limbice catre cortexul motor, desi o asemenea interpretare ramine deocamdata speculativa.

Oricum, un remarcabil studiu in care unui copil de patru ani i s-a pus in fata o prajitura arata cit de importanta este capacita­tea de tinere in frau a emotiilor si de aminare a impulsului. Acest studiu a fost inceput de psihologul Walter Mischel in anii 1960, la o gradinita din cadrul campusului universitar Stanford, si i-a numarat mai ales pe copiii celor de la facultatea Stanford, absolventi si alti angajati, studiul urmarindu-i pe acei copii de patru ani si in timp, pina la terminarea liceului.

Unii copii de patru ani au fost nevoiti sa astepte cincispreze­ce sau douazeci de minute, ceea ce cu siguranta li s-a parut o vesnicie, pana ce s-a intors cel care facea experienta. Ca sa se sprijine in lupta lor interioara, ei si-au acoperit ochii ca sa nu se uite la ispita sau au stat cu mainile in poala vorbind intre ei, cantind; jucandu-se, pina ce uneori chiar au obosit si au adormit. Acesti prescolari curajosi si hotariti au primit rasplata celor do­ua prajituri. Dar altii, mai impulsivi, au si insfacat o prajitura de indata ce persoana care facea experienta a iesit din incapere pen­tru a-si face „comisioanele”.

Diagnosticul pentru felul in care au stiut sa-si stapaneasca impulsul a fost limpede doisprezece sau paisprezece ani mai tarziu, toti acesti copii fiind urmariti si la adolescenta. Diferenta emotionala si sociala intre prescolarii care au insfacat prajitura si cei care au avut rabdare a fost enorma. Cei care au rezistat is­pitei la patru ani au devenit intre timp adolescenti mult mai competenti din punct de vedere social: erau eficienti, siguri pe ei si mai capabili sa se adapteze frustrarilor vietii. Era mai putin probabil ca ar fi putut sa cedeze nervos, sa intepeneasca de fri­ca sau sa dea inapoi din cauza stresului ori sa fie usor de dezor­ganizat sau de naucit intr-o stare de tensiune; ei au infruntat provocari si nu au abandonat nici macar in fata marilor dificul­tati; au fost increzatori in sine si demni de incredere. Au luat ini­tiative si s-au implicat in proiecte. Dupa zece ani, erau in conti­nuare in stare sa amane rasplata, urmarindu-si scopurile.

Copiii care au insfacat prajitura, aproximativ o treime din to­tal, au dat dovada de mai putine calitati, prezentind un portret mai degraba tulbure din punct de vedere psihologic. in adoles­centa, la baza unei multitudini de eforturi, incepind cu un regim de slabit si pina la luarea unei diplome ca medic. Unii copii chiar si la patru ani au reusit sa stftpfneasca lucrurile esentiale: au fost capabili sa desluseasca anumite situatii sociale cum ar fi a mina­rea beneficiului, sa isi distraga atentia ca sa nu se concentreze asupra ispitei imediate st sa fie suficient de perseverenti pentru atingerea unui scop — cele doua prajituri.

Si mai surprinzator este faptul ca atunci cind copiii testati au fost evaluati din nou la sfirsitul liceului, cei care la patru ani as­teptasera cu rabdare erau studenti mult mai buni decit cei care actionasera sub indemnul imboldului. Conform evaluarii parin­tilor, ei erau din punct de vedere academic mai pacitate ce determina cit de bine sau cit de rau sint oamenii in stare sa-si utilizeze capacitatile mintale.

competenti: mai capabili sa isi transpuna ideile in cuvinte, sa foloseasca logica si sa reactioneze logic, sa se concentreze, sa-si faca planuri pe care sa le respecte sl mai nerabdatori sa invete. Mai uluitor este fap­tul ca au avut note foarte mari la testele SAT. Treimea copiilor ce insfacasera prajitura cu mare nerabdare abia daca au luat 524 de puncte la testul de gramatica, iar la matematica, 528; treimea ce­lor care au asteptat cel mai mult au avut intre 610 si 652 de punc­te, o diferenta de 210 puncte in total.

Felul in care copiii trec testul aminarii recompensei la patru ani este un indicator de doua ori mai exact asupra notelor de la examenele SAT decit IQ-ul; IQ-ul devine un indicator puternic numai dupa ce copilul invata sa scrie si sa citeasca. Acest lucru sugereaza faptul ca acea capacitate de a amana recompensa contribuie major la potentialul intelectual, independent de IQ-ul in sine. (Un control deficitar al impulsurilor in copilarie poate fi de asemenea un indiciu asupra delincventei ulterioare, din nou un indicator mult mai exact decit IQ-ul.

Ceea ce Walter Misehel, cel care a facut acest studiu, descrie, printr-o fraza destul de nefericita — „directionarea spre scop prin aminarea autoimpusa a rasplatei” — este esenta autoregla­rii emotionale: capacitatea de a nega impulsul in avantajul sco­pului, indiferent ca este vorba de punerea bazelor unei afaceri, de rezolvarea unei ecuatii algebrice sau de castigarea unei Cupe. Descoperirea sa reduce rolul inteligentei emotionale ca metacapacitate ce determina cit de bine sau cit de rau sint oamenii in stare sa-si utilizeze capacitatile mentale.

Fragment din „Inteligenta emotionala” – Daniel Goleman

Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi