
Adolescența și criza de identitate
Adolescența este un moment important în dezvoltarea individului.
Această perioadă este însoțită de schimbări semnificative atât fizice, cât și mentale.
Neînțelegerile și conflictele dintre generații creează o distanță între părinți și adolescenți, o tensiune permanentă între aceștia.
Schimbări specifice adolescenței
În etapa de vârstă 12-15 ani, preocuparea față de prezentarea de sine și rolurile de genul acesta mai mare decât cea pentru orientarea vocațională. Puseul de creștere influențează multe aspecte ale comportamentului.
Colegii devin un factor de socializare și influențare comportamentală într-o mai mare măsură decât părinții. Din punct de vedere fizic, fetele bănești încheie puseul de creștere la începutul acestor perioade, iar apoi spre sfârșit. Legat de noul aspect pe care corpul îl capătă, apare, destul de frecvent, preocuparea puberilor pentru propria înfățișare.
Regulile grupului devin sursa generală a regulilor de comportament. Conformismul la normele grupului îmbracă forme diverse, de îmbrăcăminte și până la jargonul verbal sau gestual. Totuși, elevii de această vârstă sunt foarte preocupați de ceea ce gândesc alții despre ei.
Ieşirea din pubertate înseamnă ieşirea din societatea de tip tutelar familial şi intrarea în viaţa social-culturală.
Adolescența cuprinde trei stadii:
- Preadolescența: 14 – 16/18 ani
- Adolescența propriu-zisă: 16/18 – 20 ani
- Adolescența prelungită: 18/20 – 25 ani
Preadolescența (14 – 16/18 ani)
Această perioadă de stabilizare și a maturității biologice. În această etapă, individualizarea se adâncește și se conturează caracteristicile conștiinței de sine.
Se manifestă încă agitație și impulsivitate, neliniște și dificultate de concentrare, oboseală la efort. Individualizarea se intensifică în plan intelectual și al relațiilor cu ceilalți. Se rafinează interesul pentru lectură, filme, tehnică și se nuanțează experiența afectivă, afirmându-se dorința de socializare.
În adolescența timpurie, părinții continuă să fie importante din punctul de vedere al dezvoltării sociale. De asemenea, părinții rămân un factor-cheie al echilibrului emoțional și material.
Adolescenții din această etapă sunt dependente de familie în mod literal, nu doar financiar, ci și în ceea ce privește siguranța emoțională și confortul.
Totuși, această dependență este acum percepută într-un mod mai ușor decât în etapele anterioare de dezvoltare. Nevoia de independență este cea care conduce la dezvoltarea adolescentului și, implicit, la cel de-al doilea stadiu al socializării.
Adolescența propriu-zisă (16/18 – 20 ani)
Aceasta etapă se caracterizează prin:
- Intelectualizare intensă: dezvoltarea gândirii abstracte și a capacităților de analiză;
- Îmbogățirea repertoriului comportamental: adoptarea unor conduite adulte.
Exprimarea independentă nu mai este revendicativă, ci mai naturală. Adolescentul caută modalități personale de a fi autentic în fața celorlalți. Îl interesează responsabilitățile care presupun dificultăți, pentru a-și testa și măsura forțele.
Individualizarea și conștiința dimensiunilor noi de „demnitate” și „onoare”.
Apropierea de valori culturale
Trecerea de la o evaluare impulsivă și critică la o bază pe exprimarea originalității. Gustul personal devine mai pregnant și poate fi susținut și demonstrat.
Acest al doilea stadiu este caracterizat de o stare conflictuală, atât pentru familie, cât și pentru adolescent. Conflictul este determinat, pe de o parte, de dragoste și atașamentul copilului pentru părinți, de dependență economică și organizatorică față de familie și, pe de altă parte, de nevoia de independență, de apartenență la un grup de prieteni și de acceptare în cadrul acestui domeniu. grup.
Principalele surse de conflict
- Diferența de viziune asupra vieții sociale;
- Interferența părinților în munca școlară (critici legat de rezultate academice);
- Implicarea părinților în viața afectivă a adolescentului (critica prietenilor);
- Lipsa susținerii financiare pentru proiecte personale ale adolescenților.
Evoluția către independență
De la o stare de totală dependență față de părinți, adolescența progresează printr-un stadiu intermediar de conflict către o treilea stadiu de relativă independență.
Independența nou-câștigată nu presupune ruperea completă a legilor cu părinții, ci presupunerea adolescentului ca individ în cercul său de prieteni. This independență duce, deseori, la conflicte în interiorul familiei.
Conflictul între generații
Acest conflict este un cliseu care ilustrează diferențele dintre generația dominantă (părinți) și generația în formare (adolescenți – elevi sau studenți). El reflectă procesul natural de dezvoltare socială și personală al adolescenților, care trec de la dependență la independență, căutându-și locul în societate și în viața proprie.
Adolescența prelungită (18/20 – 25 ani) cuprinde studențimea și tineretul integrat în formă de muncă. În ambele cazuri, independența aduce un plus de energie personalității.
Gustul pentru informație se diversifică, iar nevoia de a participa la viața socială se intensifică. Viața sentimentală este intensă, dar relativ instabilă. Apar angajamente matrimoniale și rezidențialități care creează condițiile intimității ca formează de trăire nouă.
În adolescență se dezvoltă preocupările conștiinței și ale conștiinței de sine. Transformările marchează ieșirea din conformismul infantil și determină o experiență personală densă, marcată de nesiguranță și aspirație spre independență și libertate.
Apartenența la grup este competitivă și tensionată, generând simultan sentimentul de dependență și cel de independență.
Autocunoașterea și descoperirea propriilor posibilități conduce la găsirea identității vocaționale. Identitatea vocațională este inițială axată pe trăsături de caracter și se dezvoltă ulterior pe baza identității aptitudinilor.
Adolescența – etapa specifică celei de-a doua decadă a vieții
Aceasta se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrare în societatea adultă, cu toate solicitările ei sociale, politice, familiale și profesionale.
În adolescență are loc cea mai intensă dezvoltare psihică a omului, prin evoluția laturii cognitive, afective și evolutive, prin elaborarea idealurilor și a concepției despre lume.
În prima parte a perioadei, adolescentul, în plan comportamental, oscilează între copilărie și maturitate. Din punct de vedere psihologic, adolescența se caracterizează prin hipersensibilitate, dezvoltarea gândirii abstracte (operațiile formale), expansiunea fanteziei și a sentimentelor, dar și prin apariția unor conflicte motivaționale și afective.
Adolescentul redescoperă lumea cu capacitatea de vânzare de interpretare și de problematizare și este intens preocupat de propriul destin. Este etapa în care meditațiile asupra valorilor devin profund și îndelungate. Se elaborează un sens al vieții, iar concepția despre lume și despre sine capătă contururi clare.
Conștiința sine se adâncește, iar eforturile de autocunoaștere și auto-proiectare sporesc.
Conform Maurice Debesse, funcțiile adolescenței pot fi exprimate astfel:
- Funcția de adaptare la mediu – capacitatea de integrare în noile structuri sociale;
- Funcția de depășire – nevoia de autodepășire și evoluție personală;
- Funcția de definire a personalității – formarea identității și structurarea unui sistem de valori.
Confruntările specifice adolescenței
În această perioadă apar confruntări între comportamentele copilărești și cele cerute de noi cadre sociale în care adolescentul acționează. Transformările psihice ale adolescentului sunt generate de nevoile și trebuințele pe care le îngrijesc, atât cele apărute în pubertate, cât și cele noi, caracteristice adolescenței.
Nevoile specifice adolescenței:
- Nevoia de a ști: prezentă încă din perioada școlii primare, căreia i se adaugă, în pubertate, nevoia de creație. În adolescență, aceasta devine nevoia de creație cu valoare socială.
- Nevoia de a fi afectuos: ia forma unui nou egocentrism, care evoluează treptat spre reciprocitate afectivă pe următoarele maturizări emoționale.
- Nevoia de grup: pierde caracteristica neselectivă și devine axată pe criterii și preferințe.
- Nevoia de independență: nevoia de autodeterminare specifică pubertății evoluează în nevoia de desăvârșire, autodepășire și autoeducare.
- Nevoia de modele: imitarea specifică școlarului mic devine nevoia de a fi unic în prima parte a adolescenței și, ulterior, nevoia de exprimare a propriei personalități.
Instrumentarul psihic al adolescentului
Pentru a-și aceste nevoi, adolescentul satisface structura psihice complex:
- Gândirea logico-formală,
- Capacitatea de interpretare și evaluare,
- Planificarea și anticiparea,
- Spiritul critic și autocritic,
- Capacitatea de organizare sistemică a gândirii.
Satisfacerea nevoilor de autodeterminare și autoeducare se datorează maturizării sociale, conștientizării responsabilităților și implicării în alegeri vocaționale.
Adolescența prelungită este, astfel, o etapă de tranziție complexă și esențială pentru formarea unei personalități mature și integrare în viața socială.
Jean Rousselet (1969) identifică mai multe tipuri de conducere dezvoltate în adolescență:
- Conduita revoltei
- Conduită închiderii în sine
- Conduită exaltării și afirmării
1. Conduita revoltei
Conduită revoltei cuprinde refuzul de a se supune, manifestări de protest și de răzvrătire. Revolta este direcționată inițială împotriva familiei, apoi împotriva școlii, prin refuzul de a accepta o autoritate recunoscută anterior.
De asemenea, apare revolta împotriva normelor morale și a bunelor maniere, într-o încercare de a se elibera de constrângerile sociale, suspectate de a anihila personalitatea adolescentului aflat în plină dezvoltare.
2. Conduită închiderii în sine
Această conductă este similară unei perioade de introspecție. Introspecția conduce la un examen al propriilor posibilități și aptitudini, iar adolescentul nu se sfiește să-și recunoască slăbiciunile.
Adolescentul insistă asupra studierii defectelor sale, însă această introspecție, pe lângă construirea unei imagini de sine, conduce și la reflexii cu privire la locul său ca individ în societate și, uneori, la întrebarea profundă despre locul și rolul omului în univers.
Tendința către introspecție și înclinarea spre visare sunt caracteristice adolescenței.
3. Conduită exaltării și afirmării
Aceasta survine în momentul în care tânărul se simte capabil să valorifice resursele dobândite prin informare și introspecție.
„Elanul acesta este rodul unei îndelungate maturizări a personalității și constituie o reacție împotriva sterilelor lui viză de odinioară” (Jean Rousselet). This maturizare site are sursa în dezvoltarea proceselor psihice.
Dezvoltarea intelectuală a adolescentului
Dezvoltarea intelectuală reflectă o mare dorință de acumulare de cunoștințe sau disponibilitate crescută de fruntăre a ideilor, a utilizării și a formei verbale precise și elevate. Progresele din planul gândirii sunt evidente în expunerile originale și autocontrolate.
Transmiterea cunoștințelor se bazează pe memoria logică, care devine mai complexă. Se organizează mecanismele memoriei și se adoptă un stil propriu de memorare, cu efecte notabile în procesul de învățare.
Dorința de a cunoaște este foarte mare, iar adolescentul citește mult și este receptiv la informațiile cu care vine în contact.
Inteligenta se maturizează progresiv, astfel, in intervalul 16 – 18 ani, aceasta atinge un nivel maxim de operativitate.
Dorința de a fi unic
Dorința de a se diferenția de ceilalți nu înseamnă „criză de originalitate”, așa cum se vehiculează frecvent în literatura de specialitate.
Adolescentul vrea să fie unic, inclusiv prin modul în care semnează numele sau se prezintă. Mai presus de toate, însă, el aspiră la admirația și respectul celor din jur.
Adolescentul conștientizează și situații neplăcute, conflictuale și tensionate, cum ar fi pierderea unei persoane apropiate (părinți, bunici, prieteni), ceea ce poate provoca stări anxioase și confruntarea cu sentimentul ireversibilului, conducând la o depresie interioară.
Crizele emoționale și adaptarea
Aceste trăiri, împreună cu alte șocuri, insuccese profesionale sau școlare și sentimente de pierdere, pot crea crize intense și fragilizări ale personalității, însoțite de incertitudini.
Cu toate acestea, adolescentul depășește de obicei aceste stări prin implicarea în activitate care oferă moment de satisfacție și fericire.
Comportamentele de învățare
Comportamentele de învățare a unui caracter specific în această activitate, a diversității formelor de inteligență, afectivitate și motivație, care imprimă activităților un caracter selectiv și un nivel ridicat de implicare psihică.
Adolescența – vârsta majoratului civil și a integrării sociale
Adolescența este etapa marilor sincerități, a neliniștilor, a naivității, a idealismului și a unei aderențe totale la adevăr și dreptate. Această perioadă inteligenței nonconformiste și a integrității morale depline.
Socializarea aspirațiilor și conturarea profesionalizării se manifestă treptat, incluzând elemente importante ale concepției despre lume și viață.
Observații finale
Informațiile din acest au rol de ghid pentru urmărirea articolului dezvoltării psihologice a copilului. Este important să reținem că fiecare copil evoluează în ritmul propriu.
Articolul are ca scop informarea și orientarea părinților, astfel încât aceștia să poată observa potențialul copilului și să-i ofere ocazia de a-și dezvolta armonii personalitatea.
Dacă ritmul de dezvoltare nu corespunde parametrilor normali, este recomandat să consultați un specialist.
Să vă fie cu folos,
Psihoterapeut Alina Blagoi