„Cei 3 printi din Serendip”
Serendipitatea reprezinta fenomenul prin care cineva face o descoperire norocoasa accidental, mai ales fiind antrenat intr-o cautare total diferita.
Termenul a fost folosit pentru prima data in 1754 intr-o scrisoare a romancierului Horace Walpole in care acesta ii explica corespondentului cum protagonistii basmului persan Cei trei printi din Serendip „descopereau mereu, din intamplare si prin perspicacitate, lucruri pe care nu le cautau”.
Cei trei printi din Serendip
In vremuri demult uitate si pe taramuri indepartate exista tinutul Serendip (Sri Lanka de astazi), unde era un rege puternic, denumit Giaffer. El avea trei fii pe care i-a educat atat de bine, incat au devenit foarte ageri la minte.
Intr-o buna zi, tatal lor ii alunga in lume pe cei trei printi pentru a reusi sa se descurce in viata pe cont propriu.
Aflati pe drum, cei trei printi observara niste indicii care i-au dus la concluzia ca pe acolo trecuse o camila schioapa, oarba de un ochi, careia ii lipsea un dinte si care purta pe ea o femeie insarcinata, precum si miere intr-o parte si unt in cealalta parte.
Mai tarziu, cei trei printi se intalnira cu negustorul caruia ii disparuse camila si i-au povestit acestuia cum cred ei ca arata camila respectiva, desi n-au vazut-o niciodata in viata lor (insa indiciile de pe drum au fost suficiente pentru a-si da seama de infatisare).
In schimb, negustorul, uimit de detaliile oferite de cei 3 printi, a crezut ca ei i-au furat camila si de aceea i-a dus pe cei 3 tineri in fata imparatului Beramo, cerandu-i sa-i pedepseasca. Beramo le-a cerut printilor sa ofere explicatii despre cum au reusit sa descrie atat de bine camila fara s-o vada in viata lor.
Cei 3 printi i-au oferit imparatului urmatoarea explicatie:
La locul unde si-au dat seama ca trecuse o camila, iarba fusese mancata de pe partea drumului unde era mai putin verde, asa ca printii au dedus ca acea camila era oarba pe cealalta parte. Intrucat existau gramezi de iarba mestecata pe drum, de marimea unui dinte de camila, de aici au dedus faptul ca acele gramezi au cazut din gura camilei, din partea unde-i lipsea un dinte. De asemenea, urmele pe pamant au aratat existenta doar a trei picioare, cel de-al patrulea picior fiind tarat, de aici deducandu-se concluzia ca animalul ar fi fost schiop. Cat priveste la incarcatura camilei, untul era purtat pe o parte, iar mierea pe cealalta, intrucat furnicile erau atrase de untul topit de pe o parte a drumului, iar mustele erau atrase de mierea de pe cealalta parte a drumului.
Referitor la femeie, unul din printi a spus:
Am presupus ca acea camila ar trebui sa poarte o femeie, intrucat am observat, langa urmele unde animalul a ingenunchiat, urma unui picior. Intrucat in apropiere exista si putina urina, mi-am udat degetele si am mirosit-o, simtind un fel de atractie carnala; de aici am dedus ca trebuie sa fie urina unei femei.
Alt print a afirmat:
Am presupus ca acea femeie trebuie sa fie insarcinata, pentru ca am observat in apropiere si urme de degete de la maini, ceea ce indica faptul ca, femeia fiind insarcinata, s-a ajutat si cu mainile atunci cand a facut pipi.
In timp ce cei 3 printi povesteau acest lucru imparatului, un alt calator intra in scena si-l anunta pe Beramo ca a fost gasita camila disparuta in desert.
Atunci Beramo i-a achitat pe cei 3 printi acuzati, le-a oferit bani pentru agerimea lor si i-a numit consilieri personali.
Notiunea este utilizata in teoria cercetarii stiintifice ca descoperirea mai mult sau mai putin intamplatoare a unor fapte de interes. Exemple clasice de serendipitate sunt descoperirea Americii de catre Cristofor Columb, inventarea fonografului si a telefonului de catre Thomas Alva Edison, respectiv Alexander Graham Bell si a radioactivitatii naturale de catre Henri Bequerel, ca sa citam exemple din domenii diferite ale cunoasterii.
In medicina sunt larg cunoscute intamplarile care au condus la descoperirea de catre Louis Pasteur a microorganismelor si de catre Alexander Flemming a penicilinei.