Caracter si temperament
Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune in general ca isi are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. In limbajul curent, termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea in realitate ele desemneaza lucruri diferite.
Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor, tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati in a le corecta sau a le suprima, intrucat ele isi au radacinile in natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul este mai curand inrudit cu latura animalica a omului.
In ceea ce priveste caracterul, fara a ne disocia de temperament, el reprezinta latura inteligenta, constienta, voluntara. Caracterul este rezultatul muncii constiente a omului, prin care el a reusit sa modifice – sa adauge sau sa reduca – ceva in temperamentul sau, cu ajutorul inteligentei, a sensibilitatii sau a vointei sale. Caracterul este comportamentul unei fiinte constiente care stie exact ceea ce face si incotro se indreapta, in timp ce temperamentul reprezinta numai impulsiunile de origine biologica, tendintele inconstiente. Caracterul poate fi considerat o sinteza a tuturor particularitatilor temperamentului dominate si stapanite.
Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale omului, care gandeste, cantareste, care doreste sa se remarce in bine sau in rau, el isi poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine in contradictie cu temperamentul sau. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuantat, colorat, orientat si dirijat catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei obisnuinte create in mod constient si care ajunge, in final, o a doua natura. La nastere caracterul nu exista inca, el se formeaza cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au inca caracter.
Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. In astrologia traditionala, intalnim sapte: solar, lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de: predominanta laturii biologice – omul instinctiv – , predominanta laturii afective – omul sentimental – si predominanta laturii sentimentale – omul intelectual.
Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformandu-l si formandu-i caracterul. Intrucat individul isi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor in care traieste, se explica de ce el se poate imbunatati sau inrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere importanta in formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarat sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este foarte importanta.
Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a incarnarilor precedente: in trecut, prin gandurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forte care, in prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si in sistemul osos: nici aici el nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si indrepte barbia. In mod similar, cu toate ca in natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gandului si a vointei, asupra elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atat de lente si de imperceptibile incat, la scara unei singure incarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. In schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca discipolului unei Invataturi Spirituale.
Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atat de brusc si de categoric incat nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele. Temperamentul sau impulsiv il impinge mereu la eruptii si explozii. Dar, intr-o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi ii aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si imbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa in vin. In realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri – si aceasta pana la sfarsitul existentei sale – dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapani, sa gaseasca gestul, cuvantul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.
Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format in jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din imbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci cand temperamentul nu il predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineninteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat in acest sens.
Sa revenim la exemplul cu arborele. Unde se afla temperamentul sau? In radacini. Radacinile sunt cele care determina intreaga structura, calitatile si forta arborelui. In ceea ce priveste caracterul… este de la sine inteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.
Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca nu ar avea radacini. In mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai intai temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el isi extrage elementele necesare caracterului. Este ca si intr-o uzina sau ca intr-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumita uzina este specializata in anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.
La pisici, caini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgaria, de a latra, de a manca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza in mod constient; in timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, raman fidele instinctelor lor. Cand se sfasie intre ele, animalele sunt nevinovate, ele nu incalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. In timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma in bine sau in rau, sau chiar pentru a incalca legile naturii si pentru a fi neascultator.
Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atat de usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.
Intalnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor patru elemente: pamant, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si in om: corpul fizic corespunde pamantului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. In ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le intelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.
Cineva se intorcea intr-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am intrebat: ”Ei, si ce-ai vazut acolo? – Oh, nimic deosebit! – Cum, chiar n-ai vazut nimic? – Nu, nu era nimic special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atata tot. – Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi inteles, ar fi putut sa-ti schimbe intreaga viata, intreaga fiinta”.
Bineinteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am intrebat: ”Stancile, le-ai vazut? – Da. – Si ai observat ce forme prelucrate au? – Da. – Ei bine, cine a facut asta? – Apa, bineinteles, aruncandu-se asupra lor. – Si ce a determinat apa sa faca aceasta? – Aerul. – Si cine a pus in miscare aerul? – Probabil ca soarele. – Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa inteleaga si atunci i-am explicat.
Soarele pune in miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamantului.
Sa traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa invatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la randul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic.
Deci, puteti sa va transformati daca intelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai intai si poate ca intr-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a incepe cu inceputul: cu spiritul.
Introduceti in spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal inalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce in voi vibratii noi care se vor propaga incetul cu incetul pana in adancul fiintei voastre. Bineinteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va cata vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze stancile! Asa incat, aveti incredere si curaj, caci intr-o zi veti sfarsi si voi prin a va fasona “stanca voastra “ adica corpul fizic.
Sursa:” Alchimia sau căutarea perfecţiunii ” de Omraam Mikhael Aivanhov
Va multumesc,