Ce sa facem pentru a ne schimba?

Ce sa facem pentru a ne schimba?

Ne ramane totusi o mare intrebare: Eu trebuie sa fac ceva pentru a ma schimba? Am o mare surpriza pentru voi, am o veste buna sa va dau! Nu trebuie sa faceti nimic. Cu cat faceti mai mult, cu atat mai rau devine totul.Tot ce trebuie sa faceti, este sa intelegeti.

Ganditi-va la o persoana cu care locuiti sau cu care lucrati, pe care nu o agreati, care face sa incolteasca in voi sentimente negative. Hai sa va ajut sa intelegeti ce se petrece. Primul lucru pe care trebuie sa-l intelegeti este ca sentimentul negativ este in voi.

Voi sunteti responsabili pentru sentimentul negativ, nu cealalta persoana. Altcineva in locul vostru ar fi perfect netulburat si echilibrat in prezenta acelei persoane; n-ar fi afectat deloc. Voi sunteti.

Acum intelegeti un alt lucru, acela ca voi emiteti o pretentie. Voi asteptati ceva de la aceasta persoana. Puteti sa constientizati acest lucru?

Apoi, spuneti-i acelei persoane: “Eu nu am niciun drept sa-ti cer ceva.” 

Spunand asta, veti renunta la asteptari. “Eu nu am niciun drept sa-ti cer ceva. O, ma voi proteja pe mine insumi de consecintele actiunilor tale, ale dispozitiilor tale sau de orice-dar, in acelasi timp, tu iti poti vedea de drum si poti fi orice doresti sa fii. Eu nu am niciun drept sa-ti cer ceva.”

Vedeti ce se intampla cand faceti asta. Daca aveti vreo retinere in a spune aceste cuvinte, vai, cat de multe veti descoperi despre acel mine al vostru. Lasati sa iasa la iveala dictatorul din voi, lasati tiranul sa-si arate chipul. Credeati ca sunteti niste mielusei, nu-i asa? Dar eu sunt un tiran si tu esti un tiran.

Parte a trezirii este sa-ti traiesti viata asa cum crezi ca este potrivit. Si intelege: Acesta nu este egoism. Lucrul egoist este sa ceri ca altii sa-si traiasca viata asa cum crezi tu ca este potrivit.

Egoismul se ascunde in pretentia ca altii sa-si traiasca viata in asa fel incat sa se potriveasca cu gusturile voastre, sau cu mandria voastra, sau cu profitul vostru sau cu placerile voastre. Asta inseamna egoism cu adevarat.

Asa ca, ma voi proteja. Nu ma voi simti obligat sa fiu cu tine; nu ma voi simti obligat sa-ti spun da. Daca imi va placea compania ta, ma voi bucura de ea fara sa ma cramponez.

Dar nu te voi mai evita din cauza eventualelor sentimente negative pe care mi le provoci. Tu nu mai ai acea putere.

Asadar, ar fi bine sa incepi sa fii constient de conditia ta actuala, oricare ar fi ea. Inceteaza sa mai fii un dictator. 

Inceteaza sa te mai fortezi sa mergi intr-o anumita directie. Atunci, intr-o zi,vei intelege ca numai si numai prin constienta ai obtinut deja lucrul catre care tindeai.

O persoana schimbata

Nu ridica pretentii atunci cand pornesti in cautarea constientei tale. E la fel ca atunci cand trebuie sa respecti regulile de circulatie. Daca nu le respecti platesti amenda. De exemplu, in Statele Unite se circula pe partea dreapta a drumului; in Anglia se circula pe stanga, in India tot pe stanga. Daca nu te confor­mezi, platesti amenda; nu e cazul sa te simti jignit si nici sa ai pre­tentii sau sperante; trebuie doar sa te supui regulilor de circulatie.

Te intrebi unde Intervine compasiunea, unde intervine vinovatia in toate astea, iti vei da seama, atunci cand te vei trezi. Dar daca ai chiar in prezent un sentiment de vinovatie, cum as putea eu oare sa-ti explic toate astea?

Cum sa intelegi tu ce este compasiunea? Stii, uneori oamenii vor sa-L imite pe Hristos -dar daca maimuta canta la saxofon, asta nu face din ea un muzi­cian. Nu-L poti imita pe Hristos, copiindu-i comportamentul exterior. Trebuie sa fii chiar Hristos.

Atunci vei sti exact ce sa faci intr-o anume situatie, tinand cont de temperamentul tau, de caracterul tau si de caracterul si temperamentul persoanei cu care ai de a face. Nu trebuie sa-ti spuna altcineva ce sa faci. Dar pentru a asta, trebuie sa fii ceea ce a fost Hristos. O imitatie exterioara nu te va duce nicaieri. 

Daca iti inchipui ca in cadrul unei atitudini pline de compasiune intra si blandete, nu am cum sa-ti descriu compasiunea, deoarece compasiunea poate fi foarte du­ra. Compasiunea poate fi foarte brutala, compasiunea te poate zdruncina, compasiunea isi poate sufleca manecile si poate taia in carne vie. Compasiunea inseamna tot felul de lucruri.

Compa­siunea poate fi plina de blandete – dar nu exista modalitate de a sti asta. Abia cand tu devii iubire – cu alte cuvinte, cand ai re­nuntat la iluziile si atasamentele tale – abia atunci vei „sti”.

Pe masura ce te identifici tot mai putin cu eu-ul’tau, vei fi mai mult in armonie cu toti si cu toate. Stii de ce? Pentru ca nu-ti mai este frica sa fii jignit, sau sa nu fii agreat.

Nu mai ai dorinta de a-i impresiona pe ceilalti, iti imaginezi ce usurare te cuprinde, cand nu mai esti obligat sa impresionezi pe nimeni? O, ce usurare. Fericire, in sfarsit!

Nu te mai simti nevoit sau constrans sa dai tot felul de explicatii. Lucrurile sunt in regula asa cum sunt. Ce-ar mai fi de explicat? Nu mai simti nevoia sau con­strangerea sa-ti ceri iertare.

Mai degraba as prefera sa te aud spu­nand: „M-am trezit”, decat sa te aud spunand: „imi pare rau”.

Mai degraba as prefera sa te aud spunandu-mi: „M-am trezit de cand ne-am intalnit ultima oara; ce ti-am facut, nu se va mai repeta”, decat sa te aud spunand: „imi pare atat de rau pentru ce ti-am facut.” De ce-ar trebui cineva sa-si ceara iertare?

Iata ceva ce trebuie sa cercetezi mai indeaproape. Chiar si atunci cand cineva a fost rau cu tine, nu e nevoie de scuze.

Nimeni nu a fost rau cu tine. Acel cineva a fost rau cu ceea ce credea el ca esti tu – dar nu cu tine insuti. Nu te respinge nimeni niciodata; oamenii resping doar ceea ce li se pare ca esti tu. Dar asta e valabil pentru ambele parti. Pe de alta parte, nici nu te accepta nimeni.

Pana cand oamenii nu se trezesc, ei nu fac altceva decat sa accepte sau sa respinga imaginea lor despre tine.

Ei si-au confectionat despre tine o imagine – si pe aceasta o res­ping sau o accepta. Vezi cat de zdruncinat poti sa fii cand te afunzi in aceasta problema?

E o cale mult prea facila. Dar cat de usor este sa-i iubesti pe oameni, cand intelegi acest lucru. Cat de usor este sa-i iubesti pe toti, cand nu te identifici cu ceea ce-si imagineaza ei ca esti tu, sau ca sunt ei.

A devenit usor sa-i iubesti pe ei – sa iubesti pe toata lumea.

Eu ma observ pe mine, dar nu gandesc despre mine, deoarece mine care gandeste are si multe pareri eronate. […]

Nu se poate spune nimic despre starea de trezire; nu se poate vorbi decat despre starea de adormire. Se pot doar emite pareri despre starea de trezire. Nu se poate spune nimic despre fericire.

Fericirea nu poate fi definita. Ceea ce poate fi definit este nefericirea. Renunta la nefericire – si vei sti. Iubirea nu poa­te fi definita; lipsa iubirii poate fi. 

Renunta la lipsa de iubire, renunta la frica si vei sti. Noi vrem sa aflam cum este sa fii in stare de trezie. Dar nu vei sti, decat cand vei atinge aceasta stare.

Am dat eu oare de inteles, de exemplu, ca n-ar trebui sa avem pretentii de la copiii nostri?

Ceea ce am spus a fost: „Nu ai dreptul sa ceri nimic”. Mai devreme sau mai tarziu, copilul va trebui sa se desprinda de tine, conform poruncilor Domnului. Iar tu nu vei mai avea absolut nici un drept asupra lui.

De fapt, in realitate, el nu este copilul tau si nici n-a fost vreodata. El apar­tine vietii, nu tie. Nimeni nu-ti apartine.

Tu vorbesti numai despre educatia copilului, ii spui: „Daca vrei sa mananci de pranz, ar fi bine sa vii intre ora douasprezece si unu, ori nu primesti de mancare.”

Si atat. Asa merg lucrurile aici. Nu vii la timp, nu capeti de mancare. Esti liber, e adevarat, dar trebuie sa-ti asumi consecintele.

Cand spun ca nu trebuie sa astepti nimic de la altii, nici sa ceri ceva de la ei, ma refer la sperante si pretentii legate de bunastarea mea.

Sursa:  Anthony de Mello – Constienta. Capcanele si sansele realitatii, Editura For You

 Va multumesc,

Psiholog Alina Blagoi