
Conflictul cu adolescenții
Comunicarea dintre adolescent și adult
În evoluția copilului după perioade de criză în care conflictele dintre părinți și copii se acutizează. Una dintre cele mai critice și hotărâtoare perioade pentru conturarea personalității viitorului adult este etapa adolescenței.
Tânărul aflat în faza de trecere a copilăriei la maturitate se confruntă adesea cu atitudini parentale contradictorii. Multe lucruri pe care le dorește sunt interzise pentru că „este prea mic”, iar altele trebuie să faci singur pentru că „este deja mare”.
Când relațiile dintre părinți și copil se deteriorează, vina este atribuită uneia sau alteia dintre părți, în majoritatea părților părinții așteptând din partea adolescentului niște atitudini care nu au fost învățate în cadrul familiei.
La adolescent, frustrarea este provocată, de obicei, de interdicții părinților sau de simple conflicte cu frați, surori sau alți copii. Se apreciază că frustrările produse în copilărie au efecte persistente, influențând reactivitatea adultului în situații de frustrare care, în aparență, sunt analoge celor petrecute în copilărie.
În preadolescență se produc restructurări profunde în sfera personalității, care va evolua trecând succesiv prin stadiile căutării de sine (11-14 ani), al afirmării de sine (14-17 ani) și al impunerii de sine.
Până a ajunge însă la acest ultim stadiu al integrării socio-profesionale, adolescentul va trece prin vârsta pubertată, marcată de conflicte, când apar multe cazuri de inadaptare, de rupere a echilibrului psihic în favoarea emoționalității.
Tensiunea interioară este adesea mai puternică decât autocontrolul, iar instalarea funcțiilor de reproducere generează transformări care influențează capacitatea intelectuală, afectivitatea și temperamentul puberului.
Pe măsură ce adolescentul se maturizează, reacțiile imediate la frustrare devin mai puțin frecvente și mai puțin intense.
Această evoluție se datorează, pe de o parte, crește gradul de toleranță la frustrare și, pe de altă parte, normelor educației, care sancționează reacțiile inadecvate.
Pași în rezolvarea conflictelor din adolescență
- Definirea clară a problemei : Identifică problema, membrii familiilor implicate și momentele în care aceasta apare.
- Analiza cauzelor : Problemele frecvente menționate de părinți includ:
- Dificultatea de al determina pe adolescent să îndeplinească sarcini gospodărești.
- Conflictele dintre adolescenți și frați sau surori.
- Refuzul respectării disciplinei și sfaturilor părinților.
- Atitudinea de superioritate („știe totul”).
- Inconsecvența în îndeplinirea obligațiilor școlare.
- Imaturitatea emoțională și tendința de izolare.
- Stabilirea scopurilor : Este important ca părinții să definească clar obiectivele pe care le au pentru dezvoltarea adolescentului, cum ar fi stabilitatea emoțională, maturitatea, capacitatea de a lua decizii responsabile și asumarea consecințelor.
Comunicarea eficientă cu adolescentul
Pentru a relația, este nevoie ca ambele părți să se asculte reciproc. Comunicarea eficientă presupune nu doar transmiterea, ci și recepția informațiilor.
Adesea, părinții întâmpină dificultăți într-o înțelegere, atitudinile, planurile, sentimentele și motivele adolescentului, din cauza tendinței de preluare a controlului și a „cultei ca părinți” în loc să înțeleagă empatic.
Principii pentru o comunicare eficientă:
- Ascultă fără să întrerupi și fără să judeci.
- Evită tonul autoritar sau defensiv.
- Exprimă-te clar și empatic, explicând motivele deciziilor tale.
- Acceptă punctul de vedere al adolescentului, chiar dacă nu ești de acord cu el.
Situații care creează probleme de comunicare:
- Părinții reacționează impulsiv sau critic.
- Adolescentul simte că nu este ascultat sau înțeles.
- Se folosesc amenințări sau pedepse în loc de dialog constructiv.
- Comunicarea se limitează la ordinea sau cerințele, fără discuții despre nevoile emoționale.
În concluzie, comunicarea deschisă și empatică între părinți și adolescenți contribuie la reducerea tensiunilor și la dezvoltarea unei relații bazate pe încredere și respect reciproc. Acest abordare poate ajuta adolescentul să dezvolte autonomia și să devină un adult responsabil și echilibrat.
1. Mesajul transmis nu coincide întotdeauna cu mesajul recepționat.
Acest lucru se poate întâmpla deoarece:
a) nu folosim toți cuvintele cu aceeași semnificație;
b) presupunem, de obicei, că suntem înțeleși;
c) presupunem adesea că l-am înțeles corect pe celălalt.
Prin urmare, trebuie să verifice corectitudinea recepționării mesajului prin întrebări sau parafraze.
2. Există o diferență între fapt și opinie.
Un fapt este ceea ce este adevărat pentru oricine, dar preferă majoritatea lucrurilor pe care le comunică sunt opiniile, ideile, sentimentele și înțelegerile noastre.
Consecințele în planul comunicării, din perspectiva persoanei care presupune că exprimă fapte, sunt:
a) respingerea altor puncte de vedere ca fiind greșite;
b) nereceptivitate la alte informații;
c) inflexibilitate la schimbarea atitudinii;
d) determinarea intrării comunicării în impas.
3. Există multe modalități extralingvistice de comunicare.
Mesajele sunt primite nu doar prin ceea ce spunem, ci și prin felul în care o spunem: tonul vocii, expresia facială, mimica, gestica, postura, dispoziția.
Astfel, poate apărea transmiterea de mesaje duble atunci când mesajul verbal este diferit de cel nonverbal. De asemenea, putem comunica chiar și fără a rosti vreun cuvânt.
4. Două persoane nu privesc lucrurile exact în același fel.
Fiecare abordează situațiile-problemă într-un mod unic, raportat la experiența, cultura, vârsta, valorile și educația sa.
Adesea, comunicarea este distorsionată pentru că nu se ia în considerare experiența și informațiile celuilalt în legătură cu problema discutată (exemplul tipic al „prăpastiei dintre generații”).
Stiluri parentale de comunicare
Psihologii și sociologii care au studiat relațiile din cadrul familiei au constatat că unii părinți tind să folosească un stil relativ constant de comunicare cu copiii lor, în timp ce alții combină stiluri în funcție de scopurile urmărite.
Stiluri de comunicare dintre părinte și adolescent
1. Stilul autoritar
a) Scopul părintelui este obținerea unei supuneri stricte față de autoritatea sa. Situațiile-problemă sunt privite în termeni de „da sau nu”, „ori așa, ori așa”;
b) Comunicarea este unilaterală, părintele arătând prea puțin interes față de opiniile, ideile sau sentimentele adolescentului;
c) Luarea deciziei este exclusivă, părintele să impună punctul de vedere fără să accepte dezacordul: „Pentru că așa spun eu și eu hotărăsc”;
d) Sugestiile adolescentului nu sunt luate în considerare; sunt valorile doar ideile părintelui.
Efectele acestui stil asupra adolescentului:
- Adolescentul nu învață să ia hotărârea și să fie ca responsabilitatea;
- Relația părinte-adolescent devine „rece”, distantă, fără înțelegere mutuală;
- Supunerea adolescentului apare din frică, nu din motivație proprie;
- Adolescentul va adopta un comportament autoritar în relațiile sociale;
- Va dezvolta o stimă de sine scăzută, devenind dependent de aprobarea altora.
2. Stilul inconsecvent
a) Scopul părintelui este evitarea conflictelor și menținerea liniștii în familie cu orice preț;
b) Comportamentul parental arată o lipsă de claritate: părintele se simte copleșit și nu oferă reguli clare;
c) Luarea deciziilor este marcată de inconsecvență: amenință cu pedeapsa, dar mai târziu cedează pentru a evita conflictele;
d) Adolescentul poate exercita control asupra părintelui, făcându-l să cedeze.
Efectele acestui stil:
- Adolescentul învață să manipuleze și devine insensibil la sentimentele altora;
- Refuză regulile și intră adesea în conflict cu autoritatea;
- Nu învață să ia decizii raționale și să coopereze, acționând impulsiv.
3. Stilul hiperprotector
a) Scopul părintelui este protejată adolescentului de eșecuri și accentuarea acceptării sociale;
b) Comunicarea este apropiată, părintele știe să-l asculte și manifestă interesul față de adolescent;
c) Luarea deciziilor implică compromisuri, părintele pune accent pe conformism și evitarea dezaprobării sociale;
d) Părintele folosește vinovăția ca de control: „Ne îngrijorezi foarte mult când întârzii”.
Efectele acestui stil:
- Adolescentul acționează din vinovăție și anxietate, nu din convingeri proprii;
- Poate deveni perfecționist, dependent de aprobarea celorlalți;
- Respectul de sine este influențat mai mult de părerea altora decât de autoevaluare;
- Poate dezvolta sentimente de echipă, considerând că greșelile sunt catastrofale.
Îmbunătățirea comunicării între părinți și adolescenți necesită empatie, activează evitarea impunerii prin control autoritar sau asculta excesivă. Dialogul autentic este cheia unei relații sănătoase și armonioase.
4. Stilul orientat către situația-problemă
a) Scopul părintelui este de al ajuta pe adolescent să devină încrezător în sine și să folosească propriul raționament în rezolvarea problemelor;
b) Comunicarea este biunivocă. Atât părintele, cât și adolescentul transmit și recepționează informații, fiecare ascultând punctul de vedere al celuilalt;
c) Luarea deciziei implică asumarea de către părinte a responsabilității de a analiza împreună cu adolescenții diferite variante de rezolvare și consecințele acestora, oferindu-i adolescentului ocazia de a decide pe baza acestor informații. Adolescentul trebuie să învețe din efectele acestor decizii, nu doar prin recompense sau pedepse;
d) Dezacordul de opinii nu este evitat, deși scopul final este acordul și satisfacția mutuală. Părintele îl consultă pe adolescent cu privire la opiniile, preferințele și ideile sale referitoare la consecințele deciziilor;
e) Urmările posibile ale acestui stil includ:
- adolescentul învață să ia decizii u-i-și propriul raționament, dar și informațiile de la ceilalți;
- încercarea a ceva nou și asumarea riscului nu sunt asociate cu echipa de a greși;
- adolescentul ai încredere în propriul raționament și învață să respecte ideile și sentimentele celorlalți.
Cheia comunicării eficiente constă în învățarea abilității de a vorbi și de a asculta.
Sugestii pentru cel care vorbește
- Menține-te la subiect. Exprimă-te clar și specifică problemă.
- Fii atent la modul în care vorbești (tonul vocii, expresia facială, gestică). Aceste elemente comunică la fel de mult ca și cuvintele.
- Evită ca discuția să degenereze în cicăleală, ceartă sau critici repetate. Fii calm, politicos și răbdător.
- Nu monopoliza conversația.
- Respectă sentimentele și demnitatea celeilalte persoane. Evită cuvintele jignitoare și insinuările care forțează ceaaltă persoană să adopte o atitudine defensivă.
- Nu presupune că interlocutorul va înțelege corect ce ai spus. Verifică dacă a înțeles mesajul transmis.
- Nu încerca să te impui prin tonul vocii. Oferă-ți opiniile cu sinceritate și explică motivele pentru care le susții.
- Oferă punctul tău de vedere ca informație, nu ca „legi generală”. Ține cont și de punctul de vedere al celeilalte persoane.
- Evită să centrezi discuția pe aspectele negative ale situației. Pune accent pe furnizarea de informații și pe rezolvarea problemelor. Nu ataca persoana, ci problema.
Sugestii pentru cel care ascultă
- Ascultă activ și arată interes. Acordă-i celui care care vorbește toată atenția. Privește-l în ochi, răspunde, pune întrebări pentru a verifica dacă ai înțeles corect. Parafrazează. Nu întrerupe; așteaptă ca persoana să termine.
- Fii flexibil și dispus să schimbi ideile. Nu presupune că știi totul de la început. Cealaltă persoană poate avea informații noi.
- Nu te înfuria doar pentru că interlocutorul nu este de acord cu tine.
- Află de cealtă persoană are anumite opinii și idei.
- Arată empatie. Demonstrează că ești pe aceeași „lungime de undă” cu interlocutorul și că îi înțelegi sentimentele și preocupările.
- Verifică dacă toți cei implicați în discuție au înțeles corect soluția la care sa ajuns.
Adolescența – o etapă complexă de maturizare
Adolescența este o durată în care, în linii mari, se încheie procesele de creștere și maturare din perioada pubertății.
Cele mai semnificative transformări și activității în psihocomportamental, care conturează structura și profilul personalității, au loc în această activitate. Spre sebire de perioadele anterioare, la acest, personalitatea se dezvoltă și nivelul procesului de autoeducație.
Adolescentul este într-o căutare de model și devine critic față de comportamentele adulților, mai ales atunci când există o discrepanță între ceea ce spun și ceea ce fac. Refuză autoritatea formală acestora și tinde să creeze propriile standarde.
Viziuni despre adolescenți
Există două perspective extreme asupra adolescenților:
- Viziunea optimistă : Adolescentul este mai inteligent, mai sincer, mai onest, cu mai puțin complex.
- Viziunea pesimistă : Adolescentul este mai rebel, mai lipsit de respect față de părinți, profesor și autoritate.
Aceste viziuni reflectă modelele culturale și diferențele dintre generații.
Conflictul între generații
Fraza celebră „Ce a ajuns tineretul de astăzi! Pe vremea mea…” a fost rostită de fiecare generație de-a lungul timpului. Fiecare generație are un stil propriu care o definește și o singularizează: „generația Beatles”, „generația Beverly Hills”, „generația Pro”, „generația Ohhh, viața mea!”.
Diferențele de mentalitate dintre generații creează uneori conflicte. Adolescenții sunt revoltați împotriva adulților care să nu le înțeleagă trăirile unice, iar „bătrânii” îi cunosc și matură lipsește de respect. Însă pacea între generații poate apărea atunci când experiența celor maturi se completează cu energia și idealismul tinerilor.
Comunicarea empatică și dorința de a învăța unii de la alții sunt cheia construiesc unei relații sănătoase între generații.
Să vă fie cu folos,
Psihoterapeut Alina Blagoi