Copiii au nevoie de dragoste, la fel cum trandafirii au nevoie de apa
Copiii invata cine sunt si cat de importanti si valorosi sunt (sau nu sunt), in functie de modul in care sunt tratati incepand din copilarie.
Copiii mici au o nevoie enorma de dragoste si afectiune.
Dragostea care ii inconjoara inseamna pentru ei oxigenul emotional.
Niciodata nu puteti spune ca oferiti copiilor prea multa dragoste si afectiune in anii in care se formeaza.
Copiii au nevoie de dragoste, la fel cum trandafirii au nevoie de apa -aproape la fel cum au nevoie de hrana, bautura si adapost pentru a creste sanatosi.
Fundamentul personalitatii se formeaza in primii trei, pana la cinci ani ai vietii.
Caracterul sanatos al unui adult va fi determinat, in mare masura, de calitatea si cantitatea de dragoste si afectiune pe care copilul a primit-o de la parinti si de la altii, in aceasta perioada.
Un copil crescut cu extrem de multa dragoste, afectiune si incurajare va tinde sa-si dezvolte, inca de timpuriu, o personalitate optimista si stabila.
Un copil crescut cu critici si pedepse va tinde sa devina fricos, suspicios si neincrezator, cu un potential pentru o multime de probleme de personalitate, care se vor manifesta mai tarziu in viata.
Adultii cu un nivel al conceptului de sine scazut si atitudini mentale negative au fost, invariabil, copii privati de dragostea si protectia de care au avut nevoie in perioada anilor de formare.
Copiii se nasc cu doua calitati remarcabile.
Prima, este aceea ca ei se nasc fara a avea sentimentul fricii.
Ei vin in lume cu doar doua tipuri de teama fizica: cea de zgomote puternice si cea de cadere.
Toate celelalte tipuri de frica trebuie sa le invete prin repetarea continua a situatiilor si prin intarirea sentimentului de teama, de cand sunt mici si pana cresc.
Oricine a incercat sa creasca copii pana la varsta de cinci sau sase ani, stie ca ei nu se tem de nimic.
Se urca pe scari, fug in trafic, apuca instrumente ascutite si fac lucruri care par, in general, sinucigase pentru un adult.
Ei nu au frica deloc, pana cand acele tipuri de frica nu le sunt insuflate de catre parinti sau de catre alte persoane.
Cea de-a doua calitate remarcabila a copiilor este aceea ca sunt complet neinhibati.
Ei rad, plang, isi uda pantalonasii, spun si fac exact ce simt, fara a fi ingrijorati de parerea celorlalti. Sunt complet spontani si se exprima foarte usor si natural, fara nici o inhibitie.
Ati vazut vreodata vreun bebelus cu constiinta de sine?
Minunat este faptul ca aceasta este starea voastra naturala, modul in care veniti pe lume, fara temeri si inhibitii, capabili sa va exprimati liber si cu usurinta in orice situatie.
Stiti ca acest lucru este adevarat deoarece, peste ani, ori de cate ori va aflati intr-o situatie sigura, alaturi de oameni in care aveti incredere, adesea reveniti la aceasta stare naturala, lipsita de frica si plina de spontaneitate.
Va simtiti relaxati si la largul vostru, absolut liberi sa fiti voi insiva.
Acestea sunt unele dintre momentele cele mai bune din viata, experiente de varf, cand sunteti cu adevarat fericiti.
Ele reprezinta starea voastra normala, naturala.
CUM IMVATA COPIII
Copiii invata in doua moduri principale, in primul rand, ei invata prin imitarea unuia sau a ambilor parinti.
Multe dintre tiparele noastre comportamentale adulte, inclusiv criteriile de valori, atitudinile si convingerile, s-au format prin imitarea si ascultarea parintilor in anii in care ne-am format.
Zicalele: „Asa tata, asa fiu”, sau: „Asa mama, asa fiica” sunt, cu siguranta, adevarate.
Adesea, copiii se identifica puternic cu unul dintre parinti si va fi mult mai influentat de acel parinte decat de celalalt.
Al doilea mod in care copiii invata, este deplasarea dinspre starea de disconfort spre cea de confort, sau dinspre durere spre placere.
Sigmund Freud a numit acest lucru „principiul placerii”.
Concluzia lui, ca si a majoritatii psihologilor, este aceea ca aceasta nazuinta spre placere sau fericire, reprezinta motivatia de baza a comportamentului uman.
Dezvoltarea copilului, de la invatatul mersului la toaleta si obiceiurile de a manca, pana la fiecare aspect al comportarii in societate, este modelata de aceasta dorinta sau motivatie continua inspre confort sau placere personala, inspre ceea ce simte ca e bine si prin indepartarea te ceea ce simte ca e rau.
Dintre toate starile de disconfort pe care un copil le sufera, retragerea dragostei si a aprobarii parintilor reprezinta lucrul cel mai traumatizant si mai greu de combatut.
Copiii au nevoie de o intensa siguranta emotionala, de dragostea, sprijinul si protectia parintilor.
Cand un parinte isi retrage dragostea intr-o tentativa de disciplinare, control sau pedepsire a copilului, acesta devine extrem de nesigur, nu se simte in largul lui si incepe sa i se faca frica.
Perceptia copilului reprezinta totul.
Nu conteaza ceea ce au dorit sau intentionat parintii, modul in care copilul percepe este ceea ce-i afecteaza simturile si actiunile.
Cand copilul percepe ca dragostea a fost retrasa, isi schimba imediat comportamentul, intr-o incercare de a recastiga dragostea si aprobarea parintelui.
Copilul se simte asemeni unui om inecat, in cautarea colacului de salvare.
Fara un flux continuu si neintrerupt de dragoste neconditionata, siguranta copilului este amenintata.
Frustrat, copilul isi va pierde neinfricarea si spontaneitatea.
Multe dintre problemele de personalitate din viata sunt rezultatul „retragerii dragostei”.
Poate ca cea mai mare parte din ceea ce facem in viata, incepand din copilarie, facem fie pentru a primi dragoste, fie pentru a compensa lipsa dragostei.
Majoritatea amintirilor nefericite din copilaria noastra sunt asociate cu perceperea lipsei iubirii.
Multe dintre problemele pe care le avem in relatiile noastre ca adulti, isi au radacina in aceste experiente timpurii, cand am fost privati de dragoste.
La o varsta frageda, ca rezultat al greselilor parintilor facute in cresterea copiilor – in special atunci cand utilizeaza critica distructiva si pedeapsa fizica – copilul incepe sa-si piarda lipsa de frica si spontaneitatea naturala.
El incepe sa dezvolte obiceiuri negative, modalitati negative de a reactiona la evenimente.
Toate obiceiurile – pozitive sau negative – sunt reactii conditionate fata de anumiti stimuli.
Acestea sunt invatate ca rezultat al repetitiei permanente, pana cand se fixeaza foarte bine in subconstient.
Apoi functioneaza automat, ori de cate ori sunt declansate de anumiti stimuli.
Obiceiurile negative devin un comportament obisnuit, parte a conceptului de sine.
Ele devin zonele noastre de confort, in care ne simtim bine.
Odata ce sunt programate si devin parte a bagajului nostru psihologic, ne vom simti bine atunci cand ne comportam si reactionam intr-o maniera negativa proprie.
Vom deveni oameni condusi de frica, mai degraba decat de dorinta.
Fragment din: “Succesul in viata” – Brain Tracy
Va multumesc,