Cum atașamentele modelează viața noastră?

Psihoterapie individuala, cuplu si familie (EFT) București

Cum atașamentele modelează viața noastră?

Loading

Un atașament psihologic reprezintă o predispoziție profundă, în mare parte inconștientă, spre a gravita către aspecte sau acțiuni care aduc suferință sau nemulțumire.

Atunci când acționăm în moduri care invariabil ne conduc spre nefericire sau stări de sănătate precare, se poate spune că suntem înghițiți de un atașament psihologic negativ. Aceste atașamente sunt adesea trăite într-o manieră pasivă, deși ele sunt generate de procese active din interiorul nostru.

Deținerea unui atașament ne face să ne simțim lipsiți de puterea de a alege sau de a controla propriile emoții și acțiuni. Ne simțim subjugati de ceva ce pare a fi mai puternic decât voința noastră, chiar dacă, la o analiză mai atentă, sursa acestui „ceva” se află în propria noastră psihologie.

Aceste atașamente stau la baza comportamentelor de autosabotaj, influențând negativ modul în care ne gestionăm viața și relațiile.

În esență, atașamentele pot fi împărțite în câteva categorii principale, care includ controlul, lipsa și respingerea, fiecare având specificul său.

Controlul: Acest atașament se manifestă prin dorința intensă de a domina sau prin teama de a fi controlat de alții. Se caracterizează printr-un ciclu de sentimente de neputință, anxietate sau conflicte de autoritate, unde individul se luptă continuu pentru a-și recâștiga un simț al controlului.

Lipsa: Atașamentul de lipsă conduce la trăiri de neîmplinire și gol interior, care pot fi temporar “remediate” prin dependențe sau relații nesatisfăcătoare. În ciuda eforturilor, aceste “soluții” nu fac decât să perpetueze sentimentul de goliciune, evitând abordarea nevoilor autentice.

Respingerea: Atașamentul față de respingere se manifestă prin anticiparea și experimentarea constantă a respingerii și a criticilor. Această stare poate duce la o căutare neîncetată și adesea zadarnică a aprobării externe, în ciuda faptului că aceasta nu aduce alinare autentică criticilor interioare severe.

Atașamentele noastre își găsesc rădăcinile în experiențele din copilărie, văzute prin ochii unui copil. Pentru a se dezvolta într-un adult echilibrat, un copil trebuie să navigheze prin experiențe pe care le poate percepe ca fiind extrem de restrictive sau dureroase, cum ar fi sentimentul de a fi controlat, lipsit de ceva sau respins.

Interdicțiile frecvente întâlnite în copilărie:

“Nu ai voie să faci asta.”

“Nu poți avea acest lucru.”

“Acum nu îți pot da să mănânci.”

“Acum nu este momentul pentru îmbrățișări.”

Venind dintr-un spațiu atât de protejat și confortabil precum este pântecul mamei, aceste refuzuri cotidiene sunt adesea trăite negativ de către copil, ducând la frustrări și capricii.

Când creșterea are loc într-o familie disfuncțională, unde părinții sunt absenți emoțional sau lipsiți de afecțiune, aceste provocări se amplifică semnificativ. Formele de abuz, autoritarismul excesiv, neglijența sau alte comportamente parentale dăunătoare pot agrava și mai mult sentimentele de neputință ale copilului.

Replici dureroase des auzite:

“Dispari din ochii mei!”

“Nu ești bun de nimic.”

“De ce aș face eu ceva pentru tine?”

“Fac ce îți spun, sau altfel…”

“Nu am timp pentru tine.”

Copilul, simțindu-se captiv în aceste circumstanțe, nu are de ales decât să învețe să tolereze și să se adapteze la sentimentele de control, lipsă și respingere. În timp, această adaptare poate lua forma unei acceptări forțate sau chiar a unei satisfacții perverse în aceste stări.

Această transformare a disconfortului într-o formă de confort devine un model inconștient, determinându-ne să căutăm, în moduri mai subtile sau evidente, situațiile la care suntem obișnuiți – a fi controlați, lipsiți de ceva sau respinși.

Atașamentul se transformă astfel într-un „refugiu” sau într-o stare de normalitate către care ne întoarcem repetitiv, parțial pentru că nu cunoaștem alt mod de a fi.

Astfel, viața se transformă într-o luptă între dorința conștientă de fericire și impulsul inconștient de a păstra status quo-ul. Ne găsim prinsi între două tipuri de atașamente, ceea ce face viața să pară o serie nesfârșită de provocări. Această tensiune internă explică de ce multe aspecte ale vieții par a fi atât de complicate.

Cine este afectat de atasament?

Toți suntem influențați de atașamente într-o formă sau alta. Fiind oameni, experiența atașamentului face parte din structura noastră psihologică.

Cum îți dai seama că ai un atașament nesigur?

Te confrunți cu un critic interior care te demoralizează.

Experiementezi emoții și comportamente negative ce par să scape controlului tău conștient.

Te găsești adesea sabotându-te.

Continui să faci alegeri pe care le știi a fi dăunătoare.

Ești atras de persoane care îți fac rău și le permiți să rămână în viața ta.

Deși cunoști ceea ce este necesar pentru binele tău, ești incapabil să acționezi în acest sens.

Te opui schimbării.

Îți găsești scuze pentru a rămâne neschimbat, chiar dacă acest lucru te face nefericit.

Ai tendințe care te autodistrug.

Ești exasperat de modul tău actual de viață, dar persisti în el.

Te pregătești inconștient pentru eșec.

De ce conceptul de atașament nu este mai răspândit?

Deși teoria atașamentului formulată de John Bowlby și dezvoltată ulterior de Mary Ainsworth este bine cunoscută în cercul academic și practic al psihologiei și psihiatriei, există mai multe motive pentru care conceptul de atașament nu este la fel de răspândit în conștiința publică largă:

Complexitatea teoriei: Conceptele și terminologia asociate teoriei atașamentului pot părea complexe pentru publicul larg, făcându-le mai puțin accesibile fără un studiu amănunțit.

Domeniul de specialitate: Teoria atașamentului este adesea discutată în contexte specializate, cum ar fi psihologia dezvoltării, psihoterapia și consilierea, limitând astfel expunerea sa la un public mai larg.

Educația și conștientizarea: Lipsa educației și a conștientizării publice despre importanța atașamentelor timpurii în dezvoltarea emoțională și comportamentală a indivizilor poate reduce interesul general față de acest subiect.

Preferințele culturale și valorile societale: În unele culturi, discuțiile despre emoții, atașamente și sănătatea mintală pot fi considerate tabu sau mai puțin prioritare în comparație cu alte aspecte ale vieții, limitând interesul și discuțiile deschise despre teoria atașamentului.

Concurența cu alte teorii: Există multe alte teorii și perspective în psihologie care abordează dezvoltarea umană și comportamentul, iar teoria atașamentului este doar una dintre ele. Acest lucru poate duce la o dispersare a atenției și interesului printre diferitele cadre teoretice.

Mediatizarea și accesibilitatea: Informațiile despre teoria atașamentului ar putea să nu fie la fel de mediatizate sau accesibile ca alte subiecte din psihologie sau sănătatea mintală, ceea ce reduce vizibilitatea și înțelegerea conceptului de către publicul larg.

În ciuda acestor provocări, există o recunoaștere tot mai mare a importanței atașamentelor timpurii în formarea relațiilor sănătoase și a sănătății mintale pe parcursul vieții. Prin educație, cercetare și discuții deschise, conceptul de atașament câștigă treptat o recunoaștere și o înțelegere mai largă.

Cine a introdus conceptul de atașament?

Conceptul de atașament a fost introdus și dezvoltat de John Bowlby, un psihiatru și psihanalist britanic, în a doua jumătate a secolului XX. Bowlby este considerat părintele teoriei atașamentului, care explorează legătura emoțională puternică ce se formează între un copil și îngrijitorii săi și impactul acesteia asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a individului.

De ce ar trebui să acorzi importanță atașamentelor tale psihologice?

Atașamentele tale au un impact profund asupra fericirii tale, determinându-te să cauți inconștient exact lucrurile pe care le detești. Această ciclicitate se bazează pe atașamente vechi, dureroase, dar familiare, formate în trecut.

Este posibil să depășești aceste atașamente?

Da, este posibil, dar necesită o înțelegere profundă și reevaluarea modului în care funcționează mintea ta. Acest proces presupune onestitate, recunoașterea și confruntarea atașamentelor, urmate de demitizarea lor. Educația pe această temă este simplă, dar diferită de tot ce ai întâlnit până acum. Pasul esențial este să fii sincer cu tine însuți, să recunoști existența acestor atașamente și să le abordezi pentru ceea ce sunt cu adevărat.

Să vă fie cu folos,

PsihoterapeutAlina Blagoi

RESURSĂ GRATUITĂ Învață cele 5 Limbaje ale Iubirii pentru Cupluri Fericite!

×