“Daca nu intelegi, nu poti IUBI”

Câteodată, simți un gol în interiorul tău. Experimentezi o absență profundă, un imens deficit de… “ceva”.

Motivul este neclar: acel “ceva” este extrem de neclar, deși senzația de gol interior este intensă… Și aștepți și speri într-o schimbare spre bine, astfel încât să te simți mai puțin izolat, mai plin.

Dorința noastră de a ne descoperi pe noi înșine și de a înțelege viața este o nevoie adânc înrădăcinată. Există, de asemenea, o dorință profundă de a fi iubiți și de a iubi.

Suntem concepuți să iubim și să fim iubiți. Este natural să fie așa.

Și, pentru că te simți gol pe dinăuntru, cauți un scop pentru iubirea ta. Și uneori, fără a avea ocazia să te cunoști pe tine însuți, identifici deja acel scop.

Dar când realizezi că, evident, nu toate speranțele și așteptările pot fi satisfăcute de persoana căreia îi direcționezi iubirea, continui să simți golul…

Vrem să descoperim ceva, dar nu știm exact ce căutăm. Adesea, când îi spunem cuiva “te iubesc”, ne axăm mai mult pe noi, cei care declarăm iubirea, decât pe calitatea iubirii oferite.

Și aceasta se întâmplă pentru că suntem captivați de propriul eu. Credem că avem un sine.

Dar un sine nu poate exista independent de ceilalți. O floare se compune doar din elemente non-floare, precum clorofila, lumina soarelui și apa.

Dacă am elimina toate elementele non-floare dintr-o floare, nu ar mai rămâne nimic din ea. O floare nu poate exista singură.

Oamenii sunt ca florile: nu pot exista singuri. Ei pot doar co-exista. Eu sunt compus doar din elemente non-eu, precum pământul, soarele, părinții și strămoșii.

Într-o relație, dacă poți să recunoști natura coexistenței tale cu altă persoană, poți vedea că suferința celuilalt este suferința ta și că fericirea ta este fericirea celuilalt.

Adesea, ne îndrăgostim nu pentru că îl iubim și îl înțelegem cu adevărat pe celălalt, ci pentru a ne abate atenția de la propria noastră suferință.

Totuși, doar atunci când învățăm să ne iubim, să ne înțelegem și să avem compasiune autentică pentru noi înșine, putem să iubim și să înțelegem cu adevărat pe altcineva.

Când reușim să ne cultivăm și să ne sprijinim propria fericire, hrănim capacitatea noastră de a iubi. Prin urmare, a iubi înseamnă a învăța arta de a-ți hrăni propria fericire.

A înțelege suferința cuiva este cel mai prețios dar pe care îl poți oferi altei persoane. Înțelegerea este un alt mod de a iubi. Dacă nu înțelegi, nu poți iubi.