Depresia netratata duce la sinucidere
Sinuciderea reprezinta una dintre cele mai importante si mai complexe probleme ale psihopatologiei.
Manifestare paradoxala a persoanei umane, in conditiile impuse de “situatii limita” ale vietii sau avand un determinism pur patologic, sinuciderea depaseste cadrele nosologiei clinico-psihiatrice, inscriindu-se in ordinea ontologica, ca unul dintre cele mai importante “accidente” sau”situatii critice’ ale vietii unui individ.
Suicidul este de cele mai multe ori comis din disperare, a carei cauza este adesea atribuita unei boli mentale cum ar fi depresia, tulburarea bipolara, schizofrenia, alcoolismul, sau dependența de droguri.
Tentativa de suicid sau comportamentul suicidal non-fatal se refera la auto-ranire cu scopul de a-și lua viața, insa care nu duce la moarte.
Tentativa de sinucidere constituie una din marile urgente psihiatrice, fiind un gest destinat a pune capat propriei vieti. Reprezinta un act autoagresiv, de asutopedepsire, ce exprima o profunda dazamagire, pana la ura impotriva propriei persoane, motivate prin esecuri repetate sau depresie psihotica, un strigat de ajutor.
In majoritatea cazurilor, tentativa de suicid este si un mod de comunicare a frustratiilor altor persoane, o solutie existentiala de scoatere dintr-o situatie de criza, un gest paranoic de pedepsire a altor persoane.
Tentativa de suicid este inclusa printre comportamentele cu risc, alaturi de alcoolism, automutilare.
Riscul de deces exista chiar la tentativele aparent inofensive, datorita incapacitatii pacientului de a aprecia severitatea gestului sau. Din cei cu tentative de suicid 10% decedeaza.
Atitudinea negativa, minimalizarea sau ignorarea nevoilor persoanei suicidale, poate agrava situatia prin intensificarea trairilor de auto-devalorizare, de disperare, lipsa de speranta.
Responsabilitatea deosebita revine personalului medical, care gestioneaza revenirea pacientului in momentul revenirii la viata, cea ce presupune o atentie deosebita, supraveghere stricta, disponibiliate la dialog si contact psihic.
Evaluarea
Presupune examinarea fizica, obtinerea unui istoric, stabilirea traseului suicidar.
Examinarea fizica se concentreaza asupra starii generale: hidratare, verificarea TA si a pulsului, respiratiei, depistarea unor semne din afectiuni severe ca: paloare, denutritie, icter, edem, cicatrice ce semnaleaza tentative anterioare de sinucidere.
Interviul cu pacientul se realizeaza dificil datorita tacerii, plansului ostilitatii. Se defineste starea psihica, orientarea, eventualele idei delirante, impulsuri agresive si autoagresive.
Stabilirea riscului suicidal se realizeaza prin analiza urmatorilor factori: existenta unui sindrom depresiv major, a unei boli somatice grave antecedente familiale sau tentative suicidale.
In cazul bolnavilor psihici, riscul suicidal este intalnit in 30% din cazuri in afectiuni ca : depresie, schizofrenie psihoze delirante acute, stari reactive psihotraumatice, tulburari conversive, psihopatie, alcoolism.
Ajutor si suport
In cazul in care medicul prescrie tratament medicamentos, cei apropiati trebuie sa se asigure ca persoana cu tendinte sinucigase urmeaza in tocmai tratamentul.
Rezolrea problemelor se face prin facilitarea intelegerii de catre pacient a situatiei dificile si prin sublinierea modului in care a facut fata problemelor in trecut. Scopul este de a genera o capacitate mai mare de a face fata la probleme in viitor precum si de a ameliora problemele personale si sociale imediate.
Incurajarea schimbarilor pozitive ale stilului de viata, cum ar fi o dieta sanatoasa, somn suficient, plimbarile in aer liber pentru cel putin 60 de minute zilnic, sunt importante pentru eliberarea endorfinelor, ameliorarea stresului si pentru instalarea unei stari generale de bine.