Dialoguri interioare – Cum ne modelează mama criticul interior

Psihoterapie individuala, cuplu si familie (EFT) București

Dialoguri interioare – Cum ne modelează mama criticul interior

Loading

Criticul interior este o instanță psihică familiară majorității dintre noi, o voce interioară care ne supraveghează fiecare acțiune, gând și decizie, adesea cu o severitate care depășește cu mult orice evaluare externă.

Această voce poate fi atât de integrată în structura noastră cognitivă încât să ne fie dificil să o distingem de propriile noastre gânduri raționale.

Originile sale sunt profund înrădăcinate în experiențele noastre timpurii, în modul în care am fost crescuți și în interacțiunile noastre cu cei semnificativi din viața noastră, în special părinții.

Deși figura paternă poate avea un impact semnificativ, vocea mamei este adesea cea care ne modelează în mod subtil criticul interior, datorită rolului său esențial în primii ani de dezvoltare.

În psihologia dezvoltării, se recunoaște că părinții, prin limbajul și comportamentele lor, transmit copiilor mesaje despre valoare, siguranță, succes și eșec.

Aceste mesaje sunt absorbite și internalizate, formând o bază pentru criticul interior. Când mama, fie din preocupare autentică, fie din propriile ei insecurități, își exprimă constant îngrijorările sau nemulțumirile, mesajele sale pot deveni parte a monologului interior al copilului.

Acest proces nu este nici intenționat, nici întotdeauna conștient, dar influența sa poate fi profundă și de lungă durată.

Pe de o parte, criticul interior poate servi un scop adaptativ, ajutându-ne să navigăm complexitățile vieții sociale prin internalizarea normelor și așteptărilor, oferind un fel de ghid intern pentru comportamentul „corect” sau „acceptabil”.

Pe de altă parte, când vocea critică devine excesiv de dură, ea poate duce la anxietate, scăderea stimei de sine, perfecționism paralizant și chiar depresie.

Lucrul cu și împotriva criticului interior implică recunoașterea originilor sale, înțelegerea rolului pe care îl joacă în viața noastră și, în cele din urmă, dezvoltarea unui dialog interior mai blând și mai compasionat.

Acest proces poate fi sprijinit de terapia psihologică, care oferă instrumente și strategii pentru a transforma autocritica într-o sursă de înțelegere și creștere personală, în loc de una de judecată și auto-sabotaj.

Astfel, în loc să lăsăm criticul interior să ne domine experiența de viață, îl putem recalibra să funcționeze ca un aliat în călătoria noastră spre autoacceptare și realizare personală.

Suntem predispuse să ne legăm inconștient de vocea mamelor noastre și să revenim la ea, în special în momente de stres, în încercarea de a ne simți îngrijite, în siguranță și protejate.

 

Pentru femei, în special, dacă vocea mamei noastre a fost adesea aspră, critică sau disprețuitoare, poate reitera mesajele societății că noi, ca femei, nu suntem suficiente, că ne este rușine și că, într-un fel, suntem de vină pentru suferința noastră.

Ai observat vreodată că vocea îndoielii de sine poate părea foarte familiară? Poate fi vocea mamei tale, care ar fi putut spune lucruri precum:

  • Cine crezi că ești?
  • Nu fi egoistă!
  • Ceri prea mult.
  • Nu-ți face speranțe.
  • Nu ești suficient de bună. Asta nu e pentru tine.
  • Alții sunt în situații mai rele. Înghite-o și taci.
  • Nici nu îndrăzni să te aperi.
  • E mai sigur să te mulțumești cu ce ai.
  • Trebuie să faci pe plac oamenilor pentru a fi plăcută.
  • Ești urâtă când ești furioasă.
  • Nu te bucura prea tare de tine.
  • Ești prea intensă!
  • Ți-am făcut atât de multe. Îmi ești datoare.
  • Ar trebui să faci ASTA.
  • Niciodată să nu faci ASTA.
  • Sunt mama ta, așa că am dreptul să spun sau să fac orice vreau față de tine.
  • Neglijarea de sine este o virtute.
  • Ești egoistă când spui ce vrei sau de ce ai nevoie.

     

    Cum te limitează „gardul invizibil”

    Dacă primim aceste mesaje negative în mod regulat de la mamele noastre când suntem copii, și în absența unui echilibru semnificativ constituit din sprijin constant și plin de dragoste din partea ei, aceste mesaje negative pot domina narativul nostru interior ca adulți.

    Tema centrală subiacentă a acestor mesaje este „Este ceva în neregulă cu mine.”

    Chiar dacă am crescut și ducem vieți de adulți, poate chiar având relații relativ bune cu mamele noastre, aceste mesaje rămân active în mințile noastre, funcționând asemenea unui fel de „gard invizibil”. Acest „paznic nevăzut” ne ține confinați în anumite gânduri, comportamente și circumstanțe limitative, cu o teamă temătoare de a depăși aceste limite. „Atmosfera interioară” de autocritică poate părea atât de rutinară încât abia dacă o mai observăm.

     

    Vocea critică a mamei tale poate apărea în momente critice din viața ta ca adult:

    1.Când încerci să obții mai mult în viața ta, cum ar fi un nou loc de muncă sau o nouă relație.

    2.Când treci printr-un fel de pierdere, cum ar fi un divorț sau un conflict cu prietenii sau soțul/soția.

    3.Când încerci lucruri noi, cum ar fi să dai prioritate sănătății tale, să începi o afacere nouă, să încerci să rămâi însărcinată sau să urmezi o facultate.

     

    Aând te simți vulnerabil, cum ar fi să treci printr-o boală, să naști sau să te muți într-un oraș nou.

    Acestea sunt situații în care ne aflăm la orizontul a ceva nou sau provocator, ce poate evoca în mod natural sentimente de frică.

    Deoarece amigdala noastră este activată în aceste situații noi, suntem predispuși inconștient să extragem din cele mai timpurii și mai dominante mesaje pentru a ne asigura supraviețuirea și pentru a ne adapta la orice amenințări percepute asupra bunăstării noastre.

    Mai degrabă decât să fie de sprijin, pentru mulți dintre noi, acele mesaje timpurii, dominante de la mamele noastre pun la îndoială valoarea și abilitățile noastre, mai ales pentru aceia dintre noi care au crescut cu mame care erau ele însele supraviețuitoare ale unor traume, depresive, nefericite, confruntându-se cu dificultăți financiare sau având un anumit grad de boală mintală.

    În momentele în care avem cea mai mare nevoie să ne simțim puternici, capabili și încrezători pentru a face față acestor noi provocări, în schimb, s-ar putea să regresăm inconștient până la un anumit grad de a ne simți neputincioși, nesiguri și copleșiți de îndoiala de sine, pentru că acesta este mesajul principal pe care l-am primit de la mamele noastre.

    S-ar putea să revenim chiar la mesajele care, de fapt, subminează obiectivele noastre.

    Vocea critică a mamei noastre nu trebuie neapărat să fie chiar atât de puternică sau dominantă. Ar putea fi mult mai subtilă, cum ar fi pur și simplu sentimentul de a te simți jos, experimentând un trist sentiment de singurătate, un sentiment de fundal de autocriticism sau îndoială de sine cronică.

    Chiar mai subtil, s-ar putea manifesta sub suprafața conștienței noastre, cum ar fi dificultăți cu somnul, sentimente de depresie sau găsirea de sine mâncând emoțional, sau făcând alegeri financiare impulsive.

    Dacă mama ta a fost negativă față de tine mare parte din timpul copilăriei, ne agățăm inconștient de acest discurs negativ interior ca un mod inconștient de a ne simți îngrijite. Dacă legătura primară a fost forjată într-un anumit grad de negativitate, vom păstra negativitatea ca o formă de „mamă”.

    Acesta este un comportament complet inconștient până când ne luăm timpul să-l facem conștient.

    Copilul tău interior trebuie să se lege mai mult de adultul tău interior decât de mama ta reală

    În psihologie, copilul interior reprezintă o parte esențială a subconștientului nostru, care păstrează experiențele, emoțiile și traumele din copilărie. Această parte a ființei noastre poate influența profund comportamentele, deciziile și relațiile din viața adultă.

    Relația dintre copilul și adultul interior este crucială pentru procesul de auto-vindecare și creștere personală. Copilul interior are nevoie de confort, acceptare, încurajare și iubire pentru a depăși vechile răni și pentru a se dezvolta într-un mod sănătos. Aici intervine rolul adultului interior – partea matură, responsabilă și capabilă să ofere sprijin și protecție.

    A se lega mai mult de adultul interior decât de mama ta reală nu înseamnă a neglija sau a respinge importanța relațiilor exterioare sau a originilor familiale.

    Mai degrabă, subliniază importanța autocunoașterii și autoîngrijirii, recunoscând că în calitate de adulți, avem capacitatea și responsabilitatea de a ne vindeca și de a ne completa nevoile emoționale, fără a ne baza exclusiv pe figuri exterioare, chiar și pe cele atât de fundamentale precum mama.

    Acest proces implică:

    1.Conștientizarea nevoilor nesatisfăcute ale copilului interior – Recunoașterea și acceptarea emoțiilor, nevoilor și dorințelor care nu au fost împlinite în copilărie.

    2.Comunicarea între copilul și adultul interior – Învățarea unui dialog interior compasional, unde adultul ascultă, validează și îndeplinește nevoile copilului interior.

    3.Reparentarea de sine – Practica de a oferi copilului interior iubirea, protecția și îngrijirea de care are nevoie, lucruri pe care poate nu le-a primit suficient în copilărie.

    4.Stabilirea limitelor sănătoase – Adultul interior ajută la protejarea spațiului emoțional prin stabilirea de limite sănătoase în relații.

    5.Explorarea creativității și joaca – Încurajarea copilului interior să se exprime prin activități creative și joacă, elemente esențiale pentru vindecare și bucurie.

    Prin cultivarea unei relații puternice între copilul și adultul interior, individul poate atinge un nivel mai profund de integritate și armonie interioară, permițând o viață adultă mai împlinită și mai echilibrată. Această legătură internă oferă un fundament solid pentru navigarea provocărilor vieții cu reziliență, compasiune și înțelepciune proprie.

„Copil interior” reprezintă partea noastră cea mai autentică și vulnerabilă, păstrând amintirile și emoțiile din copilărie, inclusiv experiențele de neglijare, respingere, abuz sau neînțelegere.

Când aceste experiențe negative nu sunt rezolvate sau vindecate, ele pot crea turbulențe semnificative în sistemul nostru psihic și emoțional ca adulți, influențându-ne comportamentul, relațiile și percepția de sine.

1. Relații interpersonale

Suferința nerezolvată a copilului interior poate afecta capacitatea noastră de a construi și menține relații sănătoase. Fricile de abandon, respingerea, sau trădarea trăite în copilărie se pot manifesta în relațiile de adult prin atașamente nesigure, gelozie excesivă, sau tendința de a evita intimitatea. Astfel, se creează un ciclu de suferință și frustrare, deoarece comportamentele generate de aceste temeri pot împinge oamenii departe, confirmând în mod eronat temerile copilului interior.

2. Imaginea de sine și stima de sine

Suferința copilului interior influențează profund modul în care ne vedem pe noi înșine. Mesajele negative, critica sau neatenția pe care le-am experimentat în copilărie se pot transforma într-o voce interioară critică, care ne atacă constant capacitatea, valoarea și dreptul de a fi fericiți. Acest lucru poate conduce la o scădere a stimei de sine, sentimente de insuficiență și chiar la autocritică paralizantă.

3. Comportamente autodistructive

Pentru a face față durerii și golului lăsat de traumele copilăriei, adulții pot recurge la comportamente autodistructive ca mecanisme de coping. Acestea pot include abuzul de substanțe, alimentația compulsivă, jocurile de noroc, relațiile toxice sau alte comportamente riscante. Deși aceste acțiuni pot oferi o ușurare temporară, ele nu adresează cauza rădăcină a durerii și, în cele din urmă, amplifică suferința.

4. Rezistența la schimbare

Frica și durerea nerezolvate ale copilului interior pot crea o rezistență puternică la schimbare, chiar și atunci când schimbarea este pozitivă sau necesară. Aceasta se întâmplă deoarece schimbarea ne scoate din zona noastră de confort, provocând copilului interior să se simtă nesigur și amenințat, aducând la suprafață vechile temeri și vulnerabilități.

5. Provocări în luarea deciziilor

Suferința copilului interior poate conduce la indecizie sau la luarea unor decizii care nu sunt în concordanță cu binele nostru. Acest lucru se întâmplă deoarece nevoile nerezolvate și emoțiile copilului interior pot influența subconștient procesul nostru de gândire, determinându-ne să facem alegeri bazate pe frică, vinovăție sau un sentiment de nedemnitate, în loc de rațiune și încredere în sine.

Câteva sfaturi pentru a începe vindecarea copilului interior

Vindecarea copilului interior este un proces profund și transformativ care te poate ajuta să te reconectezi cu părțile cele mai autentice și vulnerabile ale sinelui tău. Iată câteva sfaturi esențiale pentru a începe această călătorie:

1. Recunoașteți și acceptați existența copilului interior

Primul pas este să recunoști că în interiorul tău există un copil interior care are nevoie de atenție, îngrijire și vindecare. Acesta poate fi asociat cu amintiri, emoții și trăiri din copilărie care încă te influențează.

2. Explorați emoțiile și amintirile

Permiteți-vă să explorați amintirile și emoțiile asociate cu copilăria voastră. Acest lucru poate fi dificil și poate provoca emoții puternice, dar este un pas crucial în înțelegerea experiențelor care au modelat copilul interior.

3. Practicați auto-compasiunea

Fiți blând și compasiv cu voi înșivă, așa cum ați fi cu un copil real care are nevoie de iubire și sprijin. Recunoașteți că este în regulă să aveți nevoie de vindecare și că procesul necesită timp și răbdare.

4. Dialogați cu copilul interior

Încercați să stabiliți un dialog intern cu copilul vostru interior. Întrebați-l ce are nevoie, ce îl doare și cum îl puteți sprijini. Ascultați cu atenție răspunsurile și lucrați pentru a îndeplini acele nevoi.

5. Folosiți tehnici de vizualizare

Tehnicile de vizualizare pot fi un instrument puternic pentru a te conecta și a vindeca copilul interior. Imaginați-vă că vă oferiți copilului interior un spațiu sigur, plin de iubire și acceptare.

6. Creați o rutină de îngrijire pentru copilul interior

Stabiliți activități care aduc bucurie și confort copilului vostru interior, cum ar fi desenatul, jocul, dansul sau petrecerea timpului în natură. Aceste activități pot ajuta la eliberarea stresului și la construirea unei conexiuni pozitive cu copilul interior.

7. Lucrați cu un terapeut

Un terapeut experimentat în lucrul cu copilul interior vă poate ghida prin procesul de vindecare, oferindu-vă sprijin, perspective și tehnici adaptate nevoilor voastre.

8. Încurajați iertarea

Încercarea de a ierta persoanele sau situațiile care v-au rănit în copilărie poate fi o parte importantă a vindecării. Iertarea nu înseamnă că uitați sau că acceptați comportamentul negativ, ci că vă eliberați de povara și durerea asociate cu acele experiențe.

9. Sărbătoriți progresele

Recunoașteți și sărbătoriți fiecare pas pe care îl faceți în procesul de vindecare. Fiecare moment de autocunoaștere, fiecare lacrimă de eliberare și fiecare zâmbet de reconectare cu copilul vostru interior merită să fie sărbătorit.

Vindecarea copilului interior este un parcurs unic pentru fiecare persoană și poate aduce schimbări profunde în modul în care vă percepeți pe voi înșivă și în relațiile cu ceilalți. Permițându-vă să fiți vulnerabili și deschiși în acest proces, veți descoperi resurse interioare de forță, reziliență și bucurie.

Să vă fie cu folos,

Psihoterapeut Alina Blagoi

RESURSĂ GRATUITĂ Învață cele 5 Limbaje ale Iubirii pentru Cupluri Fericite!