Fericirea artificiala – Dependenta secolului XXI
Cand ai o masina scumpa, lucruri frumoase, o casa scumpa si alte simboluri de statut, incepi sa simti ca si cum ai sta mai sus si ai creste un nivel peste cei care nu au toate acestea.
Te uiti la un vecin cu o masina mai ieftina si iti spui: „Asta pentru ca sunt atat de misto si castig mai mult. Prin urmare, el este un sarac, iar eu sunt un om bogat. “
Te gandesti: „Un vecin ma considera un tip misto daca am o masina atat de misto”. Iar gandul la acest lucru iti incalzeste sufletul si iti creste stima de sine. Daca masina vecinului este mai scumpa, stima de sine scade. Si atunci exista o singura cale de iesire – la prima ocazie iti vei recupera avantajul.
Si nu este vorba doar de masini.
De fiecare data cand cineva din mediul tau va avea ceva mai rau decat al tau, un sentiment de superioritate regala se va intoarce la tine. Depinde de cat de fericiti ne simtim.
Charles de Montesquieu, scriitor si filozof, a spus candva: „Daca am fi dorit doar sa fim fericiti, acest lucru ar fi usor de realizat; dar vrem sa fim mai fericiti decat alti oameni, iar acest lucru este aproape imposibil, deoarece ne pare intotdeauna ca altii sunt mai fericiti decat noi “.
In cautarea fericirii artificiale, oamenii se transforma in dependenti, sustinandu-si cu orice pret propria valoare. Cumpara un telefon nou, isi schimba masina, isi cumpara haine si mobila scumpa – in caz ca cineva vine in vizita si folosesc parfumuri cu siguranta scumpe pentru a sublinia gustul si sofisticarea lor. Dar, intrucat este foarte scump, deseori persoanele cu patos sunt persoane cu datorii imense.
Deci oamenii stau pe credite in cautarea fericirii. Cel mai rau lucru pentru ei este sa coboare la nivelul celor pe care ii considera sub ei insisi si, astfel incat acest lucru sa nu se intample, sunt gata sa plateasca orice bani.
Si mentinerea acestui statut efemer costa multi bani.
Daca ceva nu se incadreaza in statut, il ascund in toate felurile. Si invers: ceea ce subliniaza statutul este anuntat in orice mod. De exemplu, o sedere intr-un hotel de 5 stele va fi mentionata in toate retelele de socializare, iar un hotel de 3 stele il va pastra tacut.
Ei vor ascunde o casa ieftina in toate felurile posibile. Viata unor astfel de oameni se transforma intr-o farsa. Se insala atat pe ceilalti, cat si pe ei insisi.
Sunt siguri ca apartin intr-adevar unui statut simulat si ignora in orice mod posibil faptul ca acest statut este rezultatul datoriilor pentru care vor plati toata viata.
La un moment dat, bancile nu mai dau bani si sursa de bucurie si fericire se epuizeaza. Cade in depresie profunda. In acelasi timp, acestia dau vina pe chiar bancile, guvernul, viata grea si angajatorul care subestimeaza pe nedrept salariul. Singura persoana pe care nu o vor blama niciodata este el insasi. La urma urmei, au vrut doar sa fie „ca toti ceilalti” si sa nu rateze anii importanti ai vietii lor, luand totul de la viata. Cum ar putea fi ei de vina pentru situatia lor economica deplorabila?
Si in concluzie, cuvintele lui Henry Ford ar putea fi citate:
„Nu trebuie sa stau intr-un hotel scump, deoarece nu vad niciun motiv sa platesc excesiv pentru excesele inutile. Oriunde nu ma opresc, sunt Henry Ford. Si nu vad prea multe diferente in hoteluri, pentru ca in cel mai ieftin hotel te poti relaxa nu mai rau decat in cel mai scump. Si haina asta – da, ai dreptate, era inca purtata de tatal meu, dar nu conteaza, pentru ca in aceasta haina sunt inca Henry Ford. Fiul meu este inca tanar si fara experienta, asa ca se teme ce se vor gandi oamenii daca va sta intr-un hotel ieftin. Nu-mi fac griji pentru parerile altora despre mine, pentru ca stiu pretul meu adevarat. Si am devenit miliardar pentru ca pot numara bani si disting valori reale de cele contrafacute.”
Sursa: https://psihologiadeazi.ro
Va multumesc,