Iubirea are o limita si se numeste demnitate
Iubirea va avea intotdeauna o limita: demnitatea.
Acest respect pe care fiecare il are pentru sine are un pret foarte mare si nu va accepta niciodata reduceri, pentru a satisface o iubire care nu umple, care doare si face vulnerabila.
Pablo Neruda a spus ca dragostea este scurta si uita foarte mult. Intre cele doua, exista intotdeauna aceasta lumina de vierme stralucitoare care se aprinde in mod natural pe nopti intunecate pentru a ne spune unde este limita, pentru a ne reaminti ca uitarea lunga este preferabila unei furtuni lungi in care ne-am pierdut demnitatea.
Uneori, nu exista alt remediu decat sa uitam ce simtim sa ne amintim de ce meritam.
Demnitatea nu trebuie pierduta, dragostea nu se supune sau nu implora si nu trebuie sa ne pierdem demnitatea pentru iubire.
Indiferent daca o consideram sau nu, demnitatea este acel fir fragil si delicat pe care il compromitam adesea, care poate sparge si chiar dezvalui legaturile afacerilor noastre afective.
Situatiile in care traversam aceasta frontiera sunt, fara indoiala, foarte numeroase; pana cand ne permitem sa mergem in extremele unde limitele noastre morale sunt slabite.
Credem ca, din dragoste, totul merita si ca orice renuntare reprezinta putin.
Iubirea si demnitatea sunt doua curente intr-un ocean furtunos, in care chiar si cel mai experimentat marinar se pot scufunda.
Mandria si demnitatea stimei de sine
Se spune adesea ca mandria este alimentata de ego si demnitate de minte.
Fie ca atare, aceste doua dimensiuni psihologice sunt doi locuitori de zi cu zi ai insulelor complexe de relatii afective si uneori au tendinta de a se uni.
Mandria, de pilda, este un inamic treaz cunoscut, care, in general, se asociaza cu stima de sine.
Cu toate acestea, depaseste acest aspect, deoarece mandria este un arhitect specializat in construirea de pereti, facand garduri in relatiile noastre, decorand aroganta fiecarui detaliu si victimizarea fiecarui cuvant.
La randul sau, demnitatea este pur si simplu opusul. Actioneaza prin ascultarea in permanenta a vocii „eu” pentru a consolida cea mai frumoasa dintre fiintele umane, ca si respectul de sine, fara a uita respectul celorlalti.
Aici, conceptul de iubire de sine isi dobandeste intelesul maxim, deoarece se hraneste pe el pentru a se proteja, fara a suferi pe altii: fara a produce efecte colaterale, ci prin validarea respectului de sine in orice moment.
Demnitatea are un pret foarte mare
Demnitatea nu se vinde, nu se pierde si nu se ofera.
O infrangere in timp va fi intotdeauna mai demna decat o victorie daca reusim sa iesim „intreaga” a acestei batalii, capul in sus, intreaga inima.
Oamenii tind sa creada ca nu este nimic mai rau decat sa fie abandonati de cineva pe care o iubim. Dar nu este adevarat. Cel mai distructiv lucru este sa te pierzi, sa iubesti pe cineva care nu te iubeste.
In dragostea sanatoasa si demna, martirii si demisiile nu au loc. Cei care indraznesc sa ne spuna ca atata timp cat suntem cu cei dragi, totul merita.
In realitate, stam in umbra lor, unde nu sunt multe zile insorite pentru inimile noastre sau respiratie pentru sperantele noastre.
De aceea, pentru a evita caderea in curentii emotionali incalziti, merita sa ne gandim la urmatoarele intrebari, care, fara indoiala, ne pot ajuta:
- In relatiile afective, sacrificiile au limite care trebuie subliniate. Nu trebuie sa raspundem la toate problemele sotului, sa-i oferim aer de fiecare data cand respira sau sa ne opreasca propria lumina pentru a straluci. Amintiti-va locul limitei: demnitatea voastra.
- Iubirea este simtita, atinsa si creata in fiecare zi. Daca nu percepem nimic din acest lucru, nu ne va ajuta sa cerem acest lucru, sa nu mai vorbim de asteptarea ca sa se intample un miracol. Sa presupunem ca nu mai suntem iubiti este un act de curaj care ne va impiedica sa ne plimbam in situatii care sunt la fel de delicate si distructive.
- Iubirea nu trebuie sa fie orbita. Chiar daca aparam uneori aceasta idee, trebuie sa ne amintim ca este intotdeauna mai bine sa oferim pe cineva cu ochii larg deschise, inimile lor aprinse si demnitatea „inapoi la bloc”.
Numai atunci vom fi artizani adevarati ai unor relatii vrednice demne, in care sa respectam si sa fim respectati, unde vom crea un mediu sanatos in fiecare zi, unde sunt stabilite limite, fara jocuri de putere. nici sacrificii irationale.
Demnitatea este si va fi intotdeauna recunoasterea faptului ca meritam lucruri mai bune, deoarece o singuratate demna este intotdeauna preferabila unei vieti de deficiente, relatii incomplete pe care le punem ca actori secundari in teatrul vietii noastre.
Nu-i permiteti, nu-ti pierdeti demnitatea. Pentru nimeni.
Va multumesc,
