De ce rămânem blocați în relații toxice?

Toate persoanele, în special copiii, caută apropierea unei figuri de atașament în fața unui pericol. Sentimente precum durerea, frica, oboseala sau pierderea amplifică nevoia de a găsi pe cineva care să ofere confort.

Legătura traumatică, cunoscută și sub numele de „trauma bonding”, este un tip de atașament extrem de captivant și dependent față de o persoană care ne rănește, așa cum a descris Carnes în 1997.

În această situație, victima ajunge să se autoînvinovățească pentru abuz, crezând că nu a făcut suficient sau că ar trebui să persiste, considerând că abuzul este cauzat de propriile sale defecte.

Această formă de atașament afectează încrederea victimei în sine și expune sănătatea acesteia la un risc crescând. Acest tip de legătură este denumit legătură traumatică.

Legătura traumatică se formează când victima se atașează de cineva care este toxic și dăunător pentru ea.

Adulții care au supraviețuit unor familii abuzive și disfuncționale tind să repete acest tip de legătură în relațiile lor intime, dezvoltând o loialitate necondiționată față de o persoană toxică.

Dutton și Painter au elaborat în 1981 teoria legăturii traumatice, care susține că atașamentele emoționale puternice se formează în relații abuzive datorită două caracteristici esențiale: un dezechilibru de putere și alternanța dintre tratamentul rău (abuzul) și cel bun.

Acestea pot apărea în relațiile părinte-copil sau de cuplu, influențate de factori economici sau alți factori.

Există o dinamică paradoxală: pe măsură ce dezechilibrul de putere se accentuează, partea inferioară se autoevaluează negativ și simte o nevoie crescută de a fi dominată.

Acest ciclu de dependență afectivă se repetă și creează o legătură puternică dinspre persoana cu putere scăzută către cea cu putere mai mare.

Simultan, persoana dominantă dezvoltă o percepție exagerată a propriei puteri, ascunzându-și dependența de cealaltă persoană pentru a menține acest sentiment de putere.

Abuzul intermitent dezvoltă legătura emoțională care menține victima captivă în relație.

Acest „atașament paradoxal” a fost demonstrat inițial în studii pe animale și ulterior la oameni, în diverse contexte, inclusiv persoane luate ostatice, copii din familii abuzive sau membri ai cultelor religioase.

Studiul lui Dutton și Painter pe 75 de femei din relații abuzive a evidențiat acest mecanism al legăturii traumatice, mai accentuat în cazul abuzului familial, unde teroarea și violența alternează cu reconcilierea și supunerea.

Mecanismul legăturii traumatice este amplificat în cazul abuzului din familie prin contrastul puternic dintre teroare, violență și momentele de reconciliere și supunere ulterioară.

Victima, prinsă în acest ciclu, experimentează o fluctuație constantă între teamă și alinare, ceea ce intensifică legătura emoțională și dependența față de abuzator.

Acest fenomen explică de ce persoanele care au suferit abuzuri în copilărie sau în alte relații trecute pot găsi dificil să se desprindă de partenerii abuzivi în viața de adult.

Ei repetă modelele învățate, căutând inconștient parteneri care reflectă dinamica abuzivă familiară, chiar dacă aceasta le este dăunătoare.

Importanța conștientizării acestui tip de legătură este crucială în procesul de vindecare și eliberare. Recunoașterea că relația nu este sănătoasă și că modelul abuziv nu reprezintă o formă de iubire autentică este primul pas către recuperare.

Terapia și sprijinul din partea grupurilor specializate pot oferi resursele necesare pentru a întrerupe ciclul abuzului și pentru a construi relații sănătoase și echilibrate.

În acest proces, victimele învață să-și recâștige încrederea în sine și să-și redefinească standardele pentru relațiile sănătoase.

Ei învață să recunoască semnele de avertizare ale relațiilor toxice și să dezvolte abilități de a stabili limite sănătoase.

De asemenea, pot învăța să-și valorizeze propriile nevoi și sentimente, depășind nevoia de validare externă și dependența de o sursă toxică de „iubire”.

În cele din urmă, vindecarea de legătura traumatică nu este doar o călătorie de eliberare de trecut, ci și un proces de redescoperire a propriei valori și a dreptului la o viață fericită și împlinită, liberă de ciclurile abuzului.