Nu vedem lucrurile asa cum sunt ele, vedem asa cum suntem noi

Imaginează-ți că te trezești într-o zi într-o lume populată de uriași. La început, ești copleșit de teamă datorită urletelor lor zgomotoase, o senzație care te va urmări permanent. Cu timpul, observi că unii uriași se comportă prietenos, iar unul dintre ei se arată chiar protector și preocupat de binele tău.

Apoi, la un moment dat, fără niciun avertisment, uriașul în care îți pusesesi toată încrederea îți strigă, te amenință și chiar te lovește. Cum ai putea să te simți vreodată în siguranță în acest tărâm al uriașilor? Parcă ar trebui să existe anumite norme sau reguli care să te ajute să navighezi prin această lume…

Într-o zi, dai peste alți oameni de statura ta. În prezența lor, te simți imediat mai protejat. Unii dintre ei pretind că cunosc regulile acestui loc și îți împărtășesc cunoștințele lor. Împreună cu ce ai observat despre uriași, aceste informații te echipează cu înțelepciunea necesară pentru a ști cum să te comporti ca să rămâi în siguranță.

Te supui sfaturilor primite. Aflând că e mai simplu să cooperezi, nu te opui și nici nu te plângi. Înveți. Îți găsești o ocupatie. Îți construiești o familie, având copii care să te sprijine când îmbătrânești, urmând întocmai sfaturile primite.

Pe măsură ce timpul trece și corpul tău, odinioară mic, crește – indubitabil hrănit de alimentele speciale din lumea uriașilor – îți dai seama că uriașii nu mai sunt.

Și atunci, într-o zi, te trezești privind o ființă mică care te observă. A aterizat în lumea uriașilor. Iubind-o, te hotărăști să îi transmiți tot ceea ce ai învățat despre supraviețuirea în acest univers al uriașilor.

Astfel, ciclul vieții continuă, perpetuând învățăturile și experiențele de la o generație la alta…