Poveste de viață
O bătrână stă la o masă într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și îi cere comanda.
Bătrâna întreabă:
– Cât costă o felie de tort?
Chelnerița răspunde:
– 3 lei.
Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și întreabă din nou:
– … și cât costă cea mai mică?
Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit. Ea răspunde:
– 2 lei.
– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, răspunde bătrâna.
Chelnerița aduce felia de tort enervată și imediat pune nota de plată pe masă, gândindu-se să nu plece bătrâna fără să plătească.
Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, se ridică încet, pune banii pe masă, scrie ceva pe o foaie de hârtie și pleacă.
Pe marginea farfurioarei, lasă un plic.
Când chelnerița vine să curețe masa, observă că bătrâna i-a lăsat bacșiș un leu.
Emoția și surpriza îi aduc o suferință în suflet nespusă.
Se întoarce repede să o caute pe bătrână pentru a-i returna banul și a-i mulțumi. Era prea târziu, bătrâna plecase.
Îi păruse rău că a judecat-o ieftin.
Bătrâna avea doar trei lei și tocmai luase o felie de tort de doi lei pentru a-i da un leu ca dar.
Apropiindu-se tânăra de masa unde a stat bătrâna, observă un plic pe care îl deschide și descoperă o poză:
Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținând în brațe un copil.
Apoi citește biletul lăsat pentru ea în plic pe masă:
Maria,
Nu mă cunoști…
Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit.
Te-am crescut până la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată.
Te-am găsit greu, iar astăzi am văzut în tine pe fiica mea. Mare bucurie!
Semeni leit cu ea!
Te iubesc nespus!
Acum am plecat la azilul de unde sunt…
Nu mă căuta…
Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii…
Nu plânge…
Te îmbrățișez cu mult dor și drag,
Bunica Ana.
Tânăra izbucnește în lacrimi și sărută poza și scrisoarea.
Cu 1 leu în mână, stă și privește la ceruri.
După 2 săptămâni de căutări, găsește azilul unde stătea bunica.
Când ajunge acolo, cineva o așteaptă pe Maria și spune:
– Vă rog să ne iertați.
Bunica Ana a plecat la ceruri acum 4 zile.
Știa că veți veni și v-a lăsat câteva cadouri.
Vedeți casa nouă de alături?
Este construită de ea pentru bătrâni singuri… Ați avut o bunică minunată.
Tânăra se așază pe un scaun și își cuprinde fața cu palmele, iar printre ele curg picuri de lacrimi…
Era durerea adâncă pentru bunica ei.
Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.
Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile.
Nu lovi!
Nu folosi cuvinte ca o armă pentru că doare!
Vei fi urmărit toată viața de răutatea lor…
Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.
Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu îi cunoști, dar îi judeci după aparențe.
(Anonim)
Să vă fie cu folos,