Povestea scaunului cu patru picioare
Milton Erickson a spus: „Nu poți sta la geam și să te vezi trecând strada singur.” Această afirmație reflectă ideea că pentru a înțelege cu adevărat experiențele noastre, trebuie să le trăim și să le analizăm din interior. Imaginați-vă un scaun cu patru picioare. Acest scaun, într-un echilibru perfect, poate susține aproape orice greutate și poate fi folosit în multe moduri: ca scara pentru a ajunge într-un loc înalt, ca măsuță pentru cafea atunci când nu avem una, ca masă pentru laptop, sau chiar ca un cuier temporar.
Suntem atât de obișnuiți cu scaunele încât adesea nu le acordăm atenția cuvenită; sunt doar obiecte. Dar ce se întâmplă dacă unul dintre aceste picioare este mai scurt, se rupe sau lipsește? Echilibrul scaunului nu mai este același. Scaunul se clatină și nu mai poate susține nici măcar greutatea unei pisici. De cele mai multe ori, un astfel de scaun este aruncat și înlocuit cu unul nou.
Dar ce ar fi dacă am da un nume fiecărui picior al scaunului? Să zicem: Atenție, Afecțiune, Aprobare și Apreciere. Și ce ar fi dacă acest scaun am fi chiar noi? Atunci când Atenția, Afecțiunea, Aprobarea și Aprecierea sunt îngrijite și păstrate în proporții echilibrate, și noi suntem în echilibru.
Acest echilibru ne permite să avem relații familiale, profesionale și sociale sănătoase și de lungă durată, să fim fericiți și să facem față cu succes oricărei încercări negative din viața noastră. Când una dintre aceste nevoi lipsește sau nu este satisfăcută la un nivel optim, noi, ca scaunul, ne dezechilibrăm, cădem, ne rupem.
Sunt momente când nu putem identifica exact care dintre picioare lipsește sau este mai scurt, dar simțim că ceva nu este în ordine, că ne este mult mai greu să facem față problemelor sau să găsim soluții pentru rezolvarea acestora. În aceste situații, este necesară reparația, nu aruncarea. Suntem oameni, avem nevoi, dorințe, visuri, sentimente, planuri de viitor.
Avem familie, prieteni, o slujbă… Lipsa unui picior duce la un dezechilibru care ne afectează relațiile cu cei dragi. În astfel de momente de cumpănă din viața noastră, este recomandat să apelăm la ajutorul familiei, al prietenilor, al duhovnicului sau al consilierului psihologic.
Rușinea de „ce o să zică X sau Y” nu face altceva decât să adâncească și mai mult dezechilibrul creat, ne obligă să depunem și mai mult efort în intenția de a sta drept, ne obosește și, în final, ne dărâmă la pământ fără niciun semn de avertizare.
Această poveste ilustrează importanța echilibrului în viață și ne reamintește că avem nevoie de suport și reparație atunci când suntem dezechilibrați. Este un apel la conștientizarea nevoilor noastre fundamentale și la importanța de a cere ajutor atunci când avem nevoie, pentru a ne menține sănătatea mentală și emoțională.
Să vă fie cu folos,