Probleme de educare a copilului in familie
Lumea actuala este in continua transformare. Framantarile vietii de azi, precum si continua dezvoltare la care participam zi de zi, obliga la cautarea de noi forme de educatie a copilului. In fata acestei lumi, copilul se impune printr-o reflectivitate cu totul aparte fata de generatiile anterioare. Copilul de azi vede o alta lume cu alti ochi, fata de copii generatiilor trecute. Daca primele etape ale dezvoltarii se pot inscrie in baremurile cunoscute, ulterior actul educational trebuie individualizat. Educatia copilului este atat de strict dependenta de maturitatea noastra, a adultilor, privind capacitatea noastra de intelegere a mucului univers pe care copilul si-l formeaza inca de la primul contact cu lumea exterioara.
Educarea copilului, lipsita in general de intelegerea psihologiei lui, gaseste greu modalitatile necesare pentru evitarea eventualelor greseli. Nu trebuie scapat din vedere faptul ca, copilul isi formeaza personalitatea in conditiile lui de viata si in imprejurarile in care-si desfasoara activitatea lui psihica. El nu trebuie considerat ca un mecanism al perceperii vointei noastre, dar nici ca o fiinta fara mobiluri. Trebuie sa reconsideram copilul ca o fiinta ce prezinta si ea unele interese, uneori neinteresante, dar permanent plin de dorinte, sentimente ce trebuie alimentate intr-un cadru adecvat scopului nostru ce avem parinti in viata. Pentru aceasta trebuie ca mai intai noi parintii sa ne autoeducam permanent in spiritul ce inflacareaza vietile noastre de crestini.
Sa nu uitam marele adevar care spune ca: „copilul este copia parintilor sai, atata vreme cat se poate mentine in umbra acestora.”
Exemplul parintilor ramane pilda ce se afla mereu in fata copilului, dar si mobilul sau.
Pentru un copil, parintii sunt unici si desavarsiti!
Atentie asupra acestei gratitudini ce ni se acorda si pe care nu avem dreptul sa o infirmam.
O singura greseala a noastra poate darama tot ce am construit pana in momentul acela. Acestea sunt momente hotaratoare in viata unui copil. Toate esecurile educationale pleaca de la incalcarea acestui principiu, stirbind toata munca noastra educationala de pana atunci. In cazul unui esec de acest tip (exemplul parintilor infirma ceea ce spun si ce fac in anumite circumstante) copilul este in imposibilitatea de a acorda clementa celui ce i-a tradat asteptarile.
De aici incepe un declin, uneori irecuperabil, alteori foarte greu de remontat. Multi copii din asemenea momente de rascruce incep sa devina niste autodidacti, cautand sa explice tot prin capacitatea lor de intelegere si interpretare, renuntand la sprijinul parintilor lor. Renuntarea nu este fatisa, in cele mai multe din cazuri uitand un aspect periculos, parintele nestiind ce se intampla cu copilul sau.
Este adevarat ca lumea este presarata de exemple geniale de autodidacti, cum au fost Creanga, Brancusi, Babes, Pavlov, Gorki, etc., care au depasit cadrul educational parintesc. Nu trebuie uitat insa ca la baza elementelor educationale ale acestora a existat ca o piatra fundamentala tocmai educatia parintilor.
Depasirea la un moment dat a creat copilului necesitatea evadarii din leaganul parintesc al educatiei spre culmi spre care acestia din urma nu se puteau posta.
Din acest punct de conjunctura copilului i se ofera drumurile orientative in viata, in sensul conceptiei sale, dar mai ales, aici intervine personalitatea sa de discernamant in alegerea drumului sau. Unii specialisti, dar si nespecialisti, sustin ca acest stadiu este determinat de temperamentul copilului, ca si cum temperamentul poate di rupt de cadrul educational initial.
Oare un copil crescut initial intr-un mediu de teroare poate deveni un element plin de curaj si initiativa? Sau, din contra, un copil crescut initial ca un mic print, implinindu-i toate mofturile, poate deveni cu usurinta elementul social dependent normelor sociale elementare?
Desigur ca nu, caci echilibrul sau este viciat tocmai de piatra fundamentala a educatiei parintilor, primii terorizandu-si copilul, al doilea caz, devenind subordonatii vointei copilului lor „supranatural”.
Acestea sunt extreme educationale ale copilului. In realitate, existenta trebuie sa se imbine cu gingasia, amandoua aflandu-se intr-un perfect echilibru, daca sunt aplicate in momente oportune.
Numai astfel vom avea un copil pregatit suficient si apt de a pasi mai departe pe drumul educatiei realizate in familie, biserica, scoala si pe marele, cel mai mare drum al autoeducatiei permanente.
