Problemele de cuplu, cum apar ele?
Relațiile de cuplu sunt adesea învăluite în fantezie și idealizare la început, însă tocmai aceste așteptări nerealiste pot sădească semințele problemelor viitoare.
De multe ori, ne proiectăm dorințele și nevoile asupra partenerului, așteptând ca acesta să ne aducă fericirea și împlinirea. În realitate, aceste așteptări nerealiste pot duce la dezamăgire și la dinamici toxice în relație.
La începutul unei relații, fantezia joacă un rol major, fără să ne dăm seama că exact în acele momente pot apărea primele semne ale problemelor de cuplu. Adesea, ne așteptăm ca fericirea noastră să vină din exterior, sub forma unui „prinț pe cal alb” sau a unei „prințese fermecate”, iar în această fază inițială a relației, vedem doar ceea ce dorim să vedem la celălalt, conform fanteziilor noastre.
Mai mult, dacă observăm trăsături care nu ne plac, le trecem cu vederea, imaginându-ne că vor dispărea sau că noi vom reuși să le schimbăm. Această iluzie nu se împlinește niciodată, deoarece schimbarea reală vine doar de la cel care își dorește cu adevărat să evolueze și depune eforturi în acest sens. Nimeni nu se schimbă pentru altcineva, oricât de mult ne-am dori să credem în promisiuni și iluzii.
Această orbire emoțională, pe care o numim adesea îndrăgostire, poate fi mai bine descrisă ca o „tulburare mentală temporară”, în care încercăm să ne satisfacem nevoile afective neîmplinite.
Lipsa de iubire adecvată în copilărie creează în noi un gol emoțional, făcându-ne să ne simțim incompleți. Astfel, căutăm pe cineva care să ne completeze, însă ceea ce obținem în realitate este o relație bazată pe manipulare și competiție.
În astfel de relații, ne agățăm de partener și, în acest proces, sufocăm iubirea. Problemele de cuplu apar frecvent, deoarece fiecare așteaptă ca celălalt să îi satisfacă nevoile, responsabilizându-l pentru propria bunăstare. De aici izvorăște eterna plângere „tu ești de vină…”.
Orbirea emoțională și problemele de cuplu
Când ne simțim lipsiți de iubire, formăm doar relații nesănătoase în care problemele de cuplu devin cronice, deoarece renunțăm mereu la o parte importantă din noi. Credem că iubim mult, dar, de fapt, avem nevoie disperată de iubire, motiv pentru care facem tot ce este necesar pentru a o obține, fie devenind supuși și permițând altora să ne calce în picioare, fie încercând să dominăm.
Acest tip de relație, dominată de orbirea emoțională, urmează un ciclu previzibil de crize, cu despărțiri și împăcări repetate.
Dacă sunt împreună, se ceartă; dacă sunt separați, simt angoasă și frică, ceea ce îi determină să revină împreună, doar pentru a repeta ciclul. „Nici cu tine, nici fără tine nu am liniște: cu tine mă distrugi; fără tine simt că mor.”
Suntem prea concentrați pe dorința de a fi iubiți, când adevărata lecție este să învățăm să iubim.
Iubirea se învață practicând iubirea, fiind angajați în acest proces continuu.
Primul pas este să ne iubim pe noi înșine.
Dacă nu simțim iubire pentru propria persoană, nu putem oferi această iubire altora.
Procesul de a deveni un individ complet, capabil de relații sănătoase, este esențial pentru a ne împlini ca persoane.
Dacă am avut norocul să începem acest proces de învățare din copilărie, avem un avantaj considerabil.
Dacă nu, astăzi, aici și acum, putem începe să credem în noi înșine, să ne vedem într-o lumină nouă, care ne permite să ne apreciem și să ne iubim, astfel încât să putem iubi și pe alții fără condiții sau rețineri. Numai astfel, conștientizând cine suntem cu adevărat, putem începe să rezolvăm cu adevărat problemele din relațiile noastre de cuplu.