Relatia medic-pacient din perspectiva psihologica
S-a constatat ca relatiile interumane influenteaza performantele psihice ale persoanelor, ca ambianta relationala si climatul psihologic au importanta in organizarea si conducerea energiilor umane, in productivitatea grupului de munca, in educatie.
Psihicul omului bolnav este subminat atat de suferinta somatica si/sau psihica, cat si de implicatiile familiale si socioprofesionale ale bolii, abordarea terapeutica a bolnavului necesitand ruperea cercului vicios somato-psihosomatic.
Relatia medic – pacient presupune, pe langa diagnosticarea, orientarea si supravegherea postoperatorie si o consiliere afectivo-psihologica: trupul se vindeca mai usor daca sufletul este linistit. Aceasta interactiune conduce la un atasament particular al bolnavului fata de omul in halat alb.
Empatia inseamna sa intelegem exact ceea ce spune pacientul si sa ii facem cunoscut faptul ca am inteles. Arta empatiei consta in a sti sa discutam cu pacientii astfel incat sa obtinem maximum de informatii cat mai exacte despre gandurile si sentimentele lor. Exista mai multe moduri de a reactiona intr-o discutie, pentru a face cunoscut pacientilor faptul ca ii intelegem. Existenta unei relatii terapeutice sincere, bazate pe empatie din partea medicului (”va intelege ca va e greu…”), reprezinta un mediu suportiv care faciliteaza exprimarea emotionala a reactiilor pacientului.
Intre terapeutul specializat in ortopedie si pacient exista un schimb continuu de informatii, care ii conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri catre obiectivele precise ale intrevederii: aflarea raspunsurilor in legatura cu modificarea starii de sanatate, remediile propuse pentru inlaturarea acestora, modalitatile practice de actiune.
Cele mai dificile tipuri de pacienti pentru medici sunt cei care se autodiagnosticheaza pe baza informatiilor din mass-media si de pe internet, cei care nu respecta tratamentul si cei iritati.Este de remarcat faptul ca pacientul este interesat doar de propria sa boala in timp ce medicul trebuie sa ingrijeasca in acelasi timp un numar mare de pacienti.
In fata bolii pozitia medicului ortoped si a bolnavului sunt diferite. Daca pentru medicul ortoped boala este adesea privita ca o problema stiintifica si obiectiva, pentru bolnav ea este, in primul rand, o problema emotionala si subiectiva. Boala este un sistem regresiv in care apare o stare de alerta si hipersensibilitate, cu rezonante emotionale dinamice.
In dialogul cu medicul multi oameni se simt inconfortabil sau inhibati, ceea ce poate creste senzația de anxietate sau de neliniste, iar multi dintre ei pot fi reticienti in a avea un dialog deschis cu medicul care ii trateaza. Informatia joaca un rol important in ceea ce priveste abordarea psihologica a pacientului, iar printr-o buna informare pacientul va simti ca desi medicul are foarte multi pacienti intr-o zi, ii pasa si tine ca actul medical sa fie bine facut si ca, in acelasi timp, respecta dreptul pacientului de a cunoaste toate aspectele situatiei sale. Specialistul in ortopedie trebuie sa ofere informatii detaliate despre desfasurarea actului medical si a investigatiilor de rigoare, despre consecintele fiecarei decizii medicale, despre posibilitatile pe care le are pacientul, despre riscurile si sansele de reusita ale procedurii ce urmeaza sa aiba loc, dar si despre impactul pe care boala sau tratamentul bolii il au asupra calitatii vietii.
Rolul comunicarii dintre medicul ortoped si pacient:
- schimb de informatii;
- decizii reciproc acceptate;
- dezvoltarea intelegerii;
- construirea increderii.
Pentru ca pacientul sa coopereze cu medicul si sa aiba incredere in acesta, la randul sau medicul trebuie:
- sa acorde atentia pe care pacientul o merita
- sa treaca de bariera vocabularului de specialitate atunci cand comunica cu pacientii
- sa trateze pacientul cu respect;
- sa respecte intimitatea pacientului;
- sa fie o comunicare bilaterala, iar medicul ortoped sa asculte ce are de spus pacientul fara sa il intrerupa;
- sa ajute pacientul sa inteleaga mai bine boala de care sufera; blandetea si empatia medicului relaxeaza si calmeaza pacientul, iar un pacient relaxat este un pacient cooperant.
Trebuie lucrat asupra ansamblului persoanei: corp, psihism, suflet, corp social.
Bolnavul trebuie sa primeasca protectie si modele pentru dezvoltarea potentialitatilor sale, ca sa poata face schimbari utile in existenta sa. Important este ca el sa nu se considere ca un obiect, asa cum exista riscul in momentul de fata datorita modelelor practicate in medicina actuala, ci sa ramana constient ca el isi dirijeaza viata si ia hotararile care il privesc. El trebuie sa stie ca poate, in sensul in care este permis si acolo unde are ocazia, sa se dezvolte psihologic si spiritual, datorita bolii sale.
Este indispensabil ca terapeutul sa tina cont de importanta relatiei terapeut-bolnav si mai ales de influenta acesteia asupra procesului de vindecare; in cadrul acestei relatii, terapeutul este primul instrument terapeutic.
Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre diagnostic cu cat prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar. Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca o strategie de comunicare.
Va multumesc,
