Relatia tata-fiica
In cabinetul de psihoterapie, multe subiecte sensibile ale pacientilor se invart in jurul relatiei tata-fiica, o relatie extrem de puternica, indiferent cat este de constientizata sau nu importanta ei. Fie ca e vorba despre femei cu anumite dificultati in a relationa cu barbatii, fie ca e vorba despre barbati care se intreaba daca sunt sau nu tati buni pentru fiicele lor, fiecare dintre ei stie intuitiv ca aceasta relatie le marcheaza existenta si are puterea de a modela, destine si chiar daca nu o mai pot schimba, isi doresc macar sa o inteleaga, ca sa poata depasi problemele prezente in relationarea cu ceilalti.
Psihanalistul Alain Braconnier in cartea sa, “Cum sa fii un tata bun pentru fiica ta”, spunea foarte direct ca “Destinul de femeie al fiecarei fete depinde de relatia pe care o are cu tatal ei. Aceasta relatie ii va consolida intreaga existenta atunci cand, din fetita, ea va deveni adolescenta, apoi femeie, iubita sau sotie. A intelege relatia pe care o fata o are cu tatal ei inseamna a intelege rolul pe care acesta il joaca in formarea ei ca tanara si apoi, ca femeie.”
Relatia tata-fiica este o relatie profunda, care poate fi manifestata frumos si cald, sau se poate transforma intr-o rana relationala si afectiva pe care fiica o va purta toata viata. Daca fetele nu au experinta unui tata afectuos, atent la nevoile lor, alaturi de ele, care sa le vada si sa le confirme, cel mai probabil nu vor avea nici sentimentul ca exista un barbat potrivit in aceasta lume pentru ele, iar cautarea lui va deveni primordiala. In detrimentul, uneori, al carierei si reusitei profesionale, al familiei pe care urmeaza sa o intemeieze si din pacate, chiar si al bunastarii si fericirii personale.
O intrebare cu care incepem incursiunea noastra este “La ce serveste parintele de sex opus?”. Tatal o ajuta pe fetita sa devina constienta, prin simpla lui prezenta, de realitatea sexului opus, cu toate diferentierile pe care aceasta le presupune: fizic, aptitudini si preferinte, capacitati si alegeri in viata, mod de a se alinia social.
In functie de maturitatea emotionala pe care o are, de calitatea relatiei de cuplu, de factorii care au influentat luarea deciziei de a avea un copil, dar si de modelul de relatie avut cu parintii lui, un tata se va implica mai mult sau mai putin in relatia cu propriul copil. Acesti factori sunt amintiti in ordinea importantei lor. Un barbat matur va avea o relatiei mult mai buna cu copilul lui, daca el este implinit in relatia lui de cuplu si si-a dorit sa devina tata. Exista barbati care devin parinti doar pentru ca partenera lor isi doreste acest lucru, fara ca ei sa fi emis vreo opinie clara in aceasta privinta. Modelul patern vazut in propria familie il poate influenta, dar nu atat de puternic daca el este matur emotional si iesit din dependentele fata de propriii parinti si isi doreste in mod activ si constient sa-si construiasca o relatie mult mai buna cu copilul lui.
Emotia pe care o are un barbat cand afla ca are o fetita este greu de descris. Este emotia dinaintea unei intalniri speciale si care anunta inceputul unei povesti profunde, frumoase si care va dura o viata intreaga. Daca nasterea unui baietel il va face sa se gandeasca si sa viseze la sine si la calitatile masculine pe care doreste sa le transmita baiatului, nasterea unei fetite il va pune fata in fata cu o mare provocare: de a-si descoperi o fateta noua a masculinitatii, imbracata in delicatete si tandrete. Pornind de la primul zambet, primul cuvant, prima imbratisare sau suferinta a fetitei, tatal va descoperi o noua lume la care nu a avut inca acces – cea a feminitatii inocente, vulnerabile si care ii va solicita toata atentia si grija. Se poate intampla si ca, aceasta misiune sa il sperie, sa il blocheze si sa il faca sa se refugieze intr-un rol superficial, insuficient pentru o relatie atat de complexa. Un tata trebuie sa gaseasca echilibrul dificil dintre dragoste si protectie, pe de o parte si fermitate dublata de autoritate, pe de cealalta.
In functie de modul in care tatii sunt prezenti in relatie, exista cateva tipologii parentale despre care au scris multi psihoterapeuti in studiile lor.
Le vom enumera pe cele care influenteaza negativ relatia tata-fiica, pe scurt, cu speranta ca fiecare tata sa vada care sunt minusurile fiecareia.
Tatii puritani – sunt cei care manifesta raceala afectiva, sunt tacuti si nu isi doresc o relatie tandra si afectuoasa cu fetele lor.
O astfel de relatie tacuta si rece impacteaza cel mai mult in momentul in care fetele ajung la pubertate si le obliga practic la duplicitate comportamentala.
O fata pentru tatal dominator si rece, o alta fata pentru restul lumii. Acum e momentul in care incep secretele cu tertii, ascunderea preocuparilor de diferentiere sexuala prin vestimentatie, machiaj, moda, pe care parintele rece si distant le poate percepe ca frivole si le va amenda comportamental ca atare: interdictii, suspiciune, pedeapsa.
Tatii autoritari si duri – sunt cei de care fetelor le este teama, fie ca este vorba de violenta verbala sau fizica, fie ca este vorba de statura impozanta, voce puternica, sau de prezenta inconstanta in viata fetelor. Autoritatea este importanta in relatia cu un copil, doar ca trebuie sa fie proportionata si adaptata la sensibilitatea fiecarui copil, in asa fel incat sentimentul de frica in relatia parinte-copil sa nu ajunga nota dominanta.
Tatii “amicii fetelor” – sunt cei care se identifica cu tineretea fetei lor si nu vor reusi sa puna o limita, o distanta igienica si utila intre copilarie si maturitate. Sunt cei care au ei insisi dificultati in a fi adulti, in a-si asuma statutul de parinte care modeleaza un destin.
Acestia sunt tentati sa mai copilareasca, si sa-si gaseasca aceleasi puncte de interes ca fata lor. Dar intr-un astfel de “amic” nicio fata nu poate gasi acel sprijin patern matur de care are nevoie. Pentru ca, dincolo de faptul ca ei sunt parintele “bun”, care iarta, rasfata si “intelege” mereu, prezinta dezavantajul de termen lung al prelungirii copilariei propriei fiice, al exemplului de neseriozitate si neasumare al propriei vieti, cu bune dar si cu rele.
Tatii prea “lipiciosi” – sunt cei care nu respecta nevoia de intimitate si de spatiu personal al fetei lor, fiind mult prea intruzivi. Fiecare fata are nevoie de dragoste, dar si de respect, de apropiere, dar si de distantare fata de parinte.
Sunt multi care, inconstient, isi abuzeaza afectiv fetele, nereusind sa pastreze distanta potrivita si sanatoasa intre ei si fiica si fara sa paraziteze cu nevoile lor viata afectiva a fetei. Sunt indeobste tatii care iti fac programul zilei, iti triaza fara drept de apel atat lecturile, cat si garderoba sau lista de prieteni. Placuti, lipiciosi, insa despotici atunci cand fiica nu intruneste conditiile parentale.
Tatii inaccesibili, absenti – sunt cei care mai deloc disponibili familiei, din cauza unei slujbe complexe, dar si cei care nu si-au dorit niciodata o fiica (un copil). Si care, prin consecinta, saboteaza viata de familie prin absenteism programatic si inflexibil. Sunt tatii vesnic “deranjati” de proprii copii sau indatoriri fata de acestia, tatii la care trebuie sa iti faci o programare in audienta. Oricate pretexte isi vor gasi insa pentru a-si justifica un astfel de comportament, o fata cu un astfel de tata va trai din plin sentimente de abandon si de vid emotional.
Tatii colerici – sunt cei total nemultumiti de ei insisi si de ceea ce au realizat, care poarta pe umerii lor complexe de inferioritate si care isi manifesta neputinta prin accese de furie nestapanita. Sunt despotii propriei familii, careia nu ii ramane decat sa umble in varful picioarelor prin preajma lor, in speranta ca vor reusi sa evite, fie chiar si temporar, crizele acestora. De obicei, mama este facilitatorul acestui soi de comportament disctructiv al tatalui si nu dispune de suficienta putere sa se opuna acestuia. Fiicelor le va ramane o viata intreaga acesta violenta in amintire, se vor teme de conflict in orice relatie, pentru ca tipetele tatalui vor rasuna multi ani in mintea lor. Si vor trezi aceeasi reactie de frica bazala, aproape animalica, de conflict deschis.
Tatii depresivi – sunt cei care nu mai au puterea de a lupta pentru ei insisi, daramite pentru familiile lor. Nu pot oferi sprijin si protectie copiilor si lasa un sentiment de anxietate in sufletul lor. Ei au obligatia de a se duce urgent la un psihoterapeut pentru a redeveni ceea ce sunt: adulti care reusesc sa gestioneze si cele mai neplacute momente ale vietii, care se pot bucura de viata. In cazul in care ei raman asa, ii pot “contamina” pe copiii cu lipsa lor de vitalitate, speranta sau incredere in viata.
In aceste cazuri, are loc o inversare de roluri, copilul cautand sa compenseze lipsa de energie paterna prin asumarea rolului parental. Fetele care au crescut intr-un astfel de mediu familial sunt mult mai inclinate sa isi aleaga soti / iubiti care trebuie ajutati, care sunt slabi si depresivi la randul lor.
Indiferent cum sunt si cat de bine stiu a se comporta in rolul de parinte, tatii trebuie sa inteleaga ca, pentru fiicele lor, ei sunt si raman modele de identificare. Uneori mai puternice, alteori atenuate sau potentate de modelul matern. Identificarea cu unul dintre parinti inseamna atribuirea inconstienta de atitudini sau trasaturi de caracter. Fie ca se pozitioneaza pe aceeasi parte a paradigmei, fie ca isi doresc sa se afle la polul opus, copiii vor avea intotdeauna la baza modelul familial din care au aparut si ii vor fi tributari.
Prima dragoste din viata unei fete este dragostea pentru tatal ei. Nicio alta iubire nu se poate compara cu profunzimea acesteia. Se stie ca aproape toate fetitele si-au dorit sa se marite cu tatii lor, din dorinta inconstienta de a intoarce cumva tatilor un pic din dragostea, afectiunea si grija pe care ei au daruit-o fetelor lor.
Tatal si fiica pot avea o relatie frumoasa toata viata si atunci fiecare se bucura de celalalt si de tot ce isi pot impartasi ca sentimente. Dar pot, de asemenea, sa ramana blocati intr-o relatie nefasta, daca parintele nu o ajuta sa se desprinda din aceasta dependenta paternala, pentru ca ea sa-si continue viata adulta de femeie.
Din pacate, exista inca putini tati care le pot oferi fetelor o prezenta afectuoasa si permanenta. Cand nu exista o relatie autentica, de dragoste neconditionata, relatia tata-fiica lasa un gol emotional, resimtit de fiica ca pe o trauma. Pentru a o depasi, tinerele vor adopta anumite atitudini, comportamente, care nu sunt altceva decat modalitati de a atrage atentia barbatului, oricare ar fi el, pentru a acoperi acel gol.
Fiicele devenite femei, care nu au avut parte de o relatie emotionala hranitoare cu tatal lor, vor tinde sa se comporte in doua moduri:
Femeile – “eterne adolescente”
Reprezinta o tipologie complexa, cu multe nuante comportamentale, pornind de la nevoia de a placea, la dorinta de seductie, la sentimentul de revolta, sau pana la retragere emotionala sau marginalizare sociala. Sau se pot revolta impotriva feminitatii, ignorand femeia reala din ele. Tatal le-a lipsit ca prezenta sau ajutor in dezvoltarea lor psihologica. Ele nu s-au putut maturiza emotional in raport cu masculinitatea si au intrat in relatii purtand in suflet o trauma. “Eternele adolescente” refuza sa-si asume responsabilitatea vietii unui adult, a unei relatii adevarate, nu vor obligatii si prefera doar bucuria momentului. Se pot distinge in aceasta categorie cateva tipologii:
“Papusica” – cand tatal le “vedea” si le admira doar frumusetea fizica, ele si-au format convingerea ca, inainte de toate, ele trebuie sa placa. Si si-au construit intreaga identitate pornind de la imaginea pe care ceilalti, in special barbatii, o pot proiecta asupra lor. “Papusica” nu va avea o personalitate conturata, ci imprumutata de la modelele din reviste. Se va lasa manipulata, va fi ca o marioneta la bratul unui barbat de succes, nefolosindu-si intregul ei potential intelectual.
“Seducatoarea” – cand nu si-a dezvoltat simtul propriei valori, neglijata de tata, dar dorindu-si dragostea lui, a devenit o mica seducatoare, obtinand ceea ce isi doreste pe moment de la un barbat. Nu va putea avea o relatie adevarata cu barbatul pe care il iubeste.
“Fragila” – daca constitutia lor psihica a fost mai fragila, mai sensibila, neprimind dragostea necesara, s-au retras intr-o lume a cartilor sau imaginara, unde fantezia a tinut loc caldurii paterne. Nu indraznesc sa intre in relatii, fug de trairea unor sentimente puternice, vii.
“Revoltata” – Cand a avut un tata de care s-a jenat, fata va ajunge sa se identifice cu el, sa fie impotriva societatii sau a celor care i-au respins candva tatal. Va trai mereu cu sentimentul ca nu valoreaza nimic, ca este un nimeni.
Femeile – “amazoane” – Vor adopta un comportament opus celor din categoria “eterne adolescente”, pentru ca trauma lasata de tata le va infuria, si le va provoca sa-i demonstreze ca valoreaza ceva. Numai ca furia nu se va limita a fi indreptata doar inspre tata, ci se va duce inspre toti barbatii cu care vor intra in relatii. Pot ajunge sa respinga sau sa dispretuiasca barbatii. Ele se rup de propria lor feminitate, devenind prizionere ale datoriei si principiilor, superactive, superimplicate in profesia lor. In aceasta noua categorie, se disting:
“Wonder woman” – care incearca sa reuseasca in toate, este extrem de muncitoare, vrea sa fie perfecta ca sotie, ca mama, ca si colega etc. De mute ori, incearca sa reuseasca acolo unde tatal ei a esuat. Dorinta ei de perfectiune o va indeparta de natura ei umana, de trairile ei, de nevoile ei emotionale si devine insensibila, rece si cinica.
“Martira” – inalta la rang, inalt devotamentul si sacrificiul de sine, din dorinta ascunsa de a fi deasupra tuturor, superioara inclusiv tatalui. Este devotata total sotului, copiilor, sau unei cauze si considera ca nu are dreptul sa se gandeasca si la sine. Numai ca nevoile normale refulate isi vor face simtite prezenta si se vor manifesta indirect, iar cei din jurul ei vor simti si suporta nefericirea si nemultumirea ei.
“Razboinica” – va duce un razboi permanent cu tatal ei, opunandu-se irationalitatii tatalui, pe care nu-l respecta si admira. Nu va putea avea incredere intr-un barbat, sau sa-l iubeasca cu adevarat. Devine insensibila, dura, pregatita doar sa duca “batalii” pentru fiecare moment al vietii ei.
Pentru a se dezvolta armonios, oricare fata are nevoie de tatal ei. De un tata care sa realizeze rolul urias pe care il are in viata fiicei sale.
De un tata care sa se implice afectiv in aceasta relatie si care sa inteleaga ca el este cel care o ajuta de cand este mica si pana cand se desprinde de cuibul parintesc, sa se defineasca ca adolescenta, ca tanara femeie prin confirmarea propriei ei feminitati. El o ajuta si sa capete incredere in ea, sa relationeze firesc cu masculinitatea, sa iubeasca un alt barbat.
El trebuie sa inteleaga ca este primul barbat care ii arata ce inseamna sa fie protejata, acceptata, iubita si respectata. Ii arata ce este o relatie de dragoste.
Relatia tata–fiica este acea poveste de dragoste care inca mai surprinde psihoterapeutii in cabinetele lor, prin formele subtile prin care se manifesta si dainuie in viata unei femei.
Si fiecare femeie are povestea ei de dragoste, uneori frumoasa, alteori trista si care nu poate fi stearsa defel. Ramane doar sa fie acceptata si inteleasa.
Sursa: intrenoiparintii.ro
Va multumesc,
