Sensul suferintei: Viktor Frankl
“Omul in cautarea sensului vietii”, reprezinta o meditatie a lui Viktor Frankl privind evenimentele din lagarele de concentrare naziste in care a fost tinut ca prizonier pe perioada celui de-al II-lea Razboi Mondial.
Sensul suferintei
“Modul in care omul isi accepta soarta si toata suferinta pe care aceasta i-o cauzeaza, modul in care isi duce crucea ii ofera oportunitati ample – chiar si in cele mai teribile imprejurari – sa adauge un sens si mai profound vietii sale.
El poate ramane curajos, demn, altruist. Sau, in lupta aspra pentru supravietuire, poate uita de demnitatea sa umana, ajungand nimic mai mult decat un animal. Aici zace sansa omului fie de a folosi, fie de a renunta la ocaziile de a atinge valorile morale pe care o situatie dificila i le prilejuieste. Si tocmai acest fapt hotaraste daca el este sau nu vrednic de suferintele sale.
Sa nu credeti ca aceste consideratii sunt rupte de viata reala si prea indepartate de ea. Este adevarat ca putini la numar sunt oamenii capabili sa atinga astfel de standarde morale. Numai putini detinuti si-au pastrat intreaga libertatea lor interioara si au ajuns la valorile morale generate de suferinta lor, dar chiar si numai un singur astfel de exemplu constituie o dovada suficienta ca taria interioara a omului il poate totusi ridica deasupra destinului sau exterior.
Astfel de oameni sunt de gasit nu doar in lagarele de concentrare. Peste tot, omul se confrunta cu soarta, cu sansa de a realiza ceva prin propria-i suferinta.
Sa luam de pilda soarta bolnavilor – mai ales a celor incurabili. Am citit odata scrisoarea unui tanar invalid, in care acesta ii spunea prietenului sau ca tocmai aflase ca nu mai are mult de trait si ca nici macar operatia nu-l mai putea ajuta. Scria mai apoi ca isi amintea de un film pe care il vazuse si care contura portretul unui om care isi astepta moartea cu demnitate si curaj. La vremea aceea, baiatul se gandise ca e o mare realizare sa iti intampini moartea in acest mod. Acum – scria el – destinul ii oferea o sansa asemanatoare.
(…) Detinutul care si-a pierdut increderea in viitor – in viitorul lui – e condamnat. Odata cu pierderea credintei in viitorul sau, el isi pierdea si taria sa spirituala; se lasa sa decada si ajungea prada degradarii fizice si sufletesti.
“Lucrul de care aveam cu adevarat nevoie era o schimbare fundamentala a atitudinii noastre fata de viata. A trebuit sa invatam noi insine, ba inca a trebuit sa-l invatam si pe semenul nostru disperat ca ceea ce conteaza cu adevarat este nu ceea ce asteptam noi de la viata, ci mai degraba ceea ce viata astepta de la noi.
Trebuia sa incetam a ne mai intreba care este sensul vietii si, in schimb, sa ne gandim ca noi insine eram intrebati asta de catre viata – zi de zi si ceas de ceas. Raspunsul nostru trebuia sa constea nu in palavrageala si meditatie, ci in actiune justa. La urma urmei, viata inseamna sa iti asumi responsabilitatea de a gasi raspunsul just la problemele acesteia si de a face fata sarcinilor pe care ea i le traseaza fiecaruia dintre noi.
Aceste sarcini, si de aceea si sensul vietii, difera de la om la om si de la o clipa la alta. Asadar, este cu neputinta sa definesti sensul vietii la modul general. Intrebarilor despre sensul vietii nu li se poate raspunde niciodata prin declaratii exhaustive.
“Viata” nu este ceva vag, ci ceva foarte real si concret, tot asa cum si sarcinile vietii sunt la fel de reale si de concrete. Ele alcatuiesc destinul omului, care este diferit si unic pentru fiecare individ in parte. Nici un om si nici un destin nu pot fi comparate cu un alt om si cu un alt destin. Nici o imprejurare nu se repeta, si fiecare situatie cere un alt raspuns. Cateodata, situatiile in care omul se gaseste ii pot cere sa-si modeleze propria soarta prin actiune.
Alteori, e mai avantajos pentru el sa faca uz de sansa de a contempla si de a realiza in acest fel valori launtrice.
Alteori, omului i se poate cere sa isi accepte pur si simplu soarta si sa-si duca crucea. Fiecare situatie se distinge prin unicitatea ei si intotdeauna exista doar un singur raspuns corect la problema pe care o ridica situatia repectiva.
Cand omul descopera ca destinul lui este sa sufere, va trebui sa-si accepte suferinta ca fiind propria misiune; singura si unica lui misiune. Va trebui sa realizeze faptul ca pana si in aceasta suferinta a sa, el este unic si singur in intregul univers.
Nimeni nu-l poate scuti de suferinta lui sau nu poate sa sufere in locul sau. Singura lui sansa tine de modul cum isi poarta povara”.
Sursa: “Omul in cautarea sensului vietii”, Cf. Viktor E. Frankl, Editura Meteor Press, 2009
Va multumesc,
Psiholog Alina Blagoi