Soțul meu crede că îmi cunoaște viața

Psihoterapie individuala, cuplu si familie (EFT) București

Soțul meu crede că îmi cunoaște viața

Loading

Soțul meu este un tată excepțional. Practic și organizat, el poate pregăti o geantă de scutece pentru o zi întreagă afară, fără a uita nimic esențial.

Este capabil să se ocupe singur de copilul nostru un întreg weekend, fără să-mi fac griji, deoarece gestionează totul cu măiestrie.

În familia noastră, parentingul este o responsabilitate împărțită în mod egal, cel puțin teoretic. Pare ideal, nu-i așa? Și într-adevăr este, în marea majoritate a timpului.

Totuși, această situație deschide calea spre o problemă pe care o numesc „Soțul meu crede că îmi cunoaște viața”.

El presupune că distribuția sarcinilor este echitabilă, crede că ambele noastre contribuții sunt identice, ceea ce mă face să mă simt adesea neapreciată și subestimată.

Pentru că, credeți-mă, sarcinile noastre nu sunt deloc la fel.

Iată de ce soțul meu nu înțelege cu adevărat ce implică viața mea.

1.Pentru el, „curățenia” se reduce la a scoate gunoiul sau la a șterge ocazional chiuveta după ce s-a bărbierit. Poate se va ocupa și de împăturitul rufelor și, dacă insist suficient, de curățarea mașinii de spălat vase o dată pe săptămână. „Curățenia profundă”, în viziunea lui, înseamnă să folosească niște prosoape de hârtie. Și, de fiecare dată când face oricare dintre aceste lucruri, pare că este o mare realizare și se așteaptă la felicitări sau chiar la o recompensă, cum ar fi un prăjitură. Pe de altă parte, eu mă ocup de majoritatea celorlalte sarcini de curățenie, permanent, fără ca munca mea să fie observată sau apreciată cum se cuvine.

2.Planificarea și coordonarea activităților familiale este adesea în sarcina mea. Eu sunt cea care ține minte programările medicale, zilele de naștere, întâlnirile școlare și toate celelalte evenimente importante. Deși aceste sarcini pot părea minore, ele necesită timp, atenție și energie considerabilă.

3.Gestionarea nevoilor emoționale ale familiei îmi cade, de asemenea, în sarcină. Sunt eu cea care observă când copilul nostru este supărat și are nevoie de consolare, sau când trebuie să mediez între membrii familiei pentru a menține armonia. Această muncă emoțională este invizibilă și rar recunoscută, deși este vitală pentru bunăstarea familiei noastre.

4.Sarcinile casnice zilnice, de la gătit și spălat, la organizarea casei, îmi revin predominant mie. Chiar dacă soțul meu contribuie ocazional, majoritatea acestor sarcini, care necesită atenție zilnică și continuă, sunt gestionate de mine, ceea ce poate deveni obositor și consumator de timp.

5.Educația copiilor este un alt domeniu în care, deși împărțim responsabilitățile, eu tind să investesc mai mult. Sunt cea care se asigură că temele sunt făcute, că materialele școlare sunt pregătite și că progresul școlar este pe drumul cel bun.

6. Implicarea în comunitate este adesea văzută ca o extensie a rolurilor tradiționale ale femeii și, de multe ori, eu sunt cea care răspunde solicitărilor școlii, participă la reuniunile de părinți sau organizează activități comunitare. Acest lucru necesită nu doar timp, dar și planificare strategică, deși eforturile mele pot trece neobservate.

7. Managementul financiar al gospodăriei este încă o zonă unde responsabilitățile tind să fie neechilibrate. Deși deciziile majore sunt discutate împreună, eu mă ocup frecvent de bugetul zilnic, plăți, economisire și monitorizarea cheltuielilor, asigurându-mă că finanțele noastre sunt pe drumul cel bun.

8. Planificarea vacanțelor și a timpului liber adesea cade pe umerii mei. Sunt responsabilă pentru cercetarea destinațiilor, rezervarea biletelor și a cazărilor, și asigurarea că toate detaliile sunt aranjate pentru ca familia noastră să se poată bucura de un timp de calitate împreună.

9. Menținerea relațiilor extinse cum ar fi grija pentru rudele în vârstă sau coordonarea întâlnirilor familiale, este adesea gestionată de mine. Acest lucru implică organizare, timp petrecut la telefon sau vizitând, ceea ce adaugă o altă strat de responsabilități care rareori este recunoscut.

10. Sănătatea și bunăstarea generală a familiei este un aspect pe care îl monitorizez constant. De la programarea vizitelor medicale la menținerea unei diete echilibrate pentru toți membrii familiei, rolul meu este crucial în asigurarea că toți sunt sănătoși și împliniți.

Adevărul este că nu m-ar deranja toate aceste responsabilități dacă soțul meu ar recunoaște ocazional efortul meu, spunând ceva de genul: „Uau, nu știu cum reușești.” sau „Ești incredibilă.” sau chiar „Eu nu aș putea să fac ce faci tu.” În schimb, el presupune că noi contribuim egal.

El crede că înțelege perfect ce înseamnă viața mea zilnică. Dar realitatea este că el nu cunoaște…

Această lipsă de recunoaștere și apreciere poate aduce cu timpul resentimente și frustrare. Când eforturile unei persoane sunt neobservate sau luate de-a gata, acest lucru poate duce la o scădere a motivației și la o senzație de izolare în relație.

Este important pentru sănătatea relației ca soțul să înțeleagă cu adevărat și să aprecieze volumul și complexitatea sarcinilor care se îndeplinesc zilnic.

Comunicarea deschisă despre aceste diferențe în percepția muncii și contribuției fiecăruia este esențială.

Discutând deschis despre aceste aspecte, se pot încerca modalități de a redistribui responsabilitățile astfel încât amândoi să se simtă valorizați și suportați.

Acest dialog poate ajuta nu doar la echilibrarea sarcinilor, dar și la consolidarea legăturii dintre parteneri, asigurându-se că ambele părți sunt mulțumite și împlinite în relația lor.

Aceste responsabilități, deși poate nu sunt întotdeauna vizibile, sunt esențiale pentru funcționarea armonioasă a căminului nostru.

Recunoașterea lor și împărțirea mai echitabilă a acestor sarcini poate duce la o relație mai sănătoasă și mai fericită, unde ambele părți se simt valorizate și respectate. 

Să vă fie cu folos,

Psihoterapeut Alina Blagoi

RESURSĂ GRATUITĂ Învață cele 5 Limbaje ale Iubirii pentru Cupluri Fericite!

×