Suparare, Iubire si Iertare – in relatia de cuplu

Psihoterapie individuala, de cuplu si familie (EFT) București si online

Suparare, Iubire si Iertare – in relatia de cuplu

Loading

Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului, care poate determina diferite  neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intoarce la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea, nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. Si atunci, oricand aveti ganduri negative despre o persoana, sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei.

Cand ne gandim la cineva, se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si persoana la care ne gandim. 

De aceea, orice  gand rau reprezinta un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. 

Astfel, ne atacam si ne „omoram” unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru.

Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Neintelegerile intr-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla si domina pe celalalt.

Fiecare incearca, astfel, sa aiba controlul si sa ramana deasupra intregii situatii. Cand controlezi o alta fiinta ii iei energia, iti faci plinul pe socoteala altuia. Astfel, devii vampir energetic. Ori de cate ori cadem in acest prost obicei, ne deconectam de la sursa si intram in suferinta.

Racirea relatiilor dintre doi parteneri se datoreaza cresterii nivelului de agresivitate interioara. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ura. O agresivitate subconstienta fata de barbati / femei se transforma intr-un program de autodistrugere. Daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de celalalt, atunci ei nu merita sa ramana impreuna!

Dependenta naste agresivitate. Iar agresivitatea produce boala.

Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia.

Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea.

Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor.

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca astfel le puteti prelungi durata. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este, cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs., sa nu cautati mila sau compatimire.

IMPORTANT:  Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimentele acestea acasa. Iesiti in strada, cu deosebire in locurile inverzite, si plimbati-va!

Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic.

Daca locuiti de cativa ani si ati saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, si asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va (de ce nu ?)!

Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plangeti agresiunea aparuta se distruge.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. Inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente, si, in fiecare ocupatie, sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii. Incercati sa identificati cat mai corect care este activitatea care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.! Nu cautati neaparat satisfactiile materiale!

Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face! Savarsind ceva bun, noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc, drept rezultat, suferinta. Cu cat veti intensifica acest tip de pretentii, cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.
 
Cand cineva te jigneste, nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el, intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu! Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuiasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru acestea, ea vine prin moarte. Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea, in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime.  

Se cuvine sa iertam nu numai in gand, ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate. 

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat, ne putem vindeca de o boala grava.

Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata! Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug. 

Cum daruiesti asa primesti! Razbunandu-te, te faci egal cu adversarul tau.

Iertandu-l, te arati superior. Iertand, ne eliberam pentru a ne putea inalta. 

Ar trebui sa fim constienti ca, iertand, ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci, iertand, oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp!
 
 In dragostea omeneasca, trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit.

Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat, cu atat mai mult creste dependenta fata de el!    
Dependenta de valorile materiale ne va omori, incetul cu incetul, si spiritul si sufletul.
 
Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra.

Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea, exista o lege a naturii si a stiintei (principiul al III-lea al mecanicii, cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea, straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.   
 
Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit! 

(din gandurile/sfaturile lui Valeriu Popa)

Va multumesc,
Psihoterapeut Alina Blagoi

 

RESURSĂ GRATUITĂ Învață cele 5 Limbaje ale Iubirii pentru Cupluri Fericite!

×